
Vladimir Putin și Donald Trump au discutat telefonic, ieri, timp de aproape o oră și jumătate și au convenit să se întâlnească, a transmis Kremlinul, în timp ce liderul de la Casa Albă a afirmat la rândul său că a convenit cu omologul său rus să înceapă „imediat" negocierile cu privire la Ucraina, informează Reuters. Ultima conversaţie a lui Putin cu un președinte american în exercițiu datează din februarie 2022, când a avut o convorbire cu Joe Biden, cu puțin timp înainte de a ordona trimiterea a mii de soldați în Ucraina.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că Putin și Trump au discutat despre Orientul Mijlociu, relațiile bilaterale, Ucraina și un schimb de deținuți între Washington și Moscova. De asemenea, cei doi lideri au convenit să se întâlnească, președintele rus invitându-l pe omologul său american la Moscova.
Promisiuni de vizită reciprocă
Separat, Trump a anunțat pe rețeaua sa de socializare Truth Social că a avut o „conversație prelungită și foarte productivă" cu Putin, în timpul căreia cei doi au convenit să înceapă „imediat" negocierile cu privire la Ucraina. „Am convenit să lucrăm împreună, foarte îndeaproape, inclusiv vizitându-ne reciproc țările", a mai scris președintele SUA, adăugând că îl va informa şi pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski despre dialogul său cu Putin.
„Vrem să punem capăt milioanelor de morți legate de războiul Rusia - Ucraina. Președintele Putin a folosit chiar sloganul meu de campanie foarte puternic: „Bun simț". Amândoi credem foarte mult în el", a mai afirmat președintele american în postarea sa. „Am vorbit despre punctele forte ale națiunilor noastre și despre marile beneficii de a lucra împreună într-o zi", a încheiat Donald Trump precizările despre această primă discuție cu președintele rus de la revenirea sa la putere pe 20 ianuarie. Ulterior el a afirmat că există posibilitatea unei întâlniri cu omologul său rus în viitorul apropiat.
Posibilă întâlnire Trump - Putin în Arabia Saudită
Donald Trump a declarat că prima sa întâlnire față în față cu omologul său rus, Vladimir Putin, va avea loc „probabil în Arabia Saudită". Într-o conferinţă de presă susţinută în Biroul Oval al Casei Albe, Trump a spus că, deși va fi în contact cu Putin în principal prin telefon, în cele din urmă intenționează să se întâlnească cu acesta în persoană. Deși cei doi lideri vor călători în țara celuilalt, prima întâlnire va avea loc „probabil" în Arabia Saudită, a spus el.
În același cadru, Donald Trump a mai declarat că eforturile Ucrainei de a adera la NATO sunt irealizabile. În acest fel, el a contrazis poziția de susținere pe care administrația anterioară a lui Joe Biden a adoptat-o față de Kiev. „Nu cred că este fezabil", a răspuns Trump când a fost întrebat de ziariști despre aspirațiile Ucrainei de a adera la Alianța Atlantică. De asemenea, președintele american a spus că anticipează o încetare a focului într-un viitor nu prea îndepărtat și a subliniat că la un moment dat vor fi necesare alegeri în Ucraina.
Zelenski a confirmat discuţia cu Trump
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că a discutat la telefon cu omologul său american Donald Trump despre „posibilitățile de a ajunge la pace" în Ucraina, după convorbirea celui din urmă cu liderul rus Vladimir Putin. „Am vorbit pe larg despre posibilitățile de a ajunge la pace", a scris Zelenski pe X, precizând că președintele Trump i-a împărtășit „detaliile conversației avute cu Putin". Zelenski a calificat această convorbire ca fiind lungă și substanțială, exprimându-și speranța că Washingtonul va putea „împinge Rusia și pe Putin spre pace".
Şi şeful administrației prezidențiale ucrainene, Andrii Iermak, a precizat că Trump „este foarte hotărât să facă totul pentru ca războiul Rusiei împotriva Ucrainei să ia sfârșit". „Președinții au convenit să înceapă imediat munca pe echipe", a adăugat el, menționând că lucrează la o întâlnire față în față între Zelenski și Trump. Echipele ucrainene și americane „vor începe un proces de lucru zilnic'"după Conferința de securitate de la München, prevăzută la sfârșitul săptămânii, a afirmat Iermak. El a precizat însă că Ucraina continuă să se opună oricărui compromis privind independența, integritatea teritorială și suveranitatea sa.