
Ucraina a fost de acord să accepte o propunere americană pentru o încetare imediată a focului de 30 de zile și să ia măsuri pentru restabilirea unei păci durabile după invazia Rusiei, potrivit unei declarații comune SUA-Ucraina, transmite Reuters. Cele două părți, reunite în Arabia Saudită, au convenit, de asemenea, să încheie cât mai curând posibil un acord global pentru dezvoltarea resurselor minerale critice ale Ucrainei, se arată în declarație.
SUA vor relua schimbul de informații cu Ucraina
Ambele delegații au convenit să înceapă imediat „negocierile în vederea unei păci durabile care să asigure securitatea Ucrainei pe termen lung”, se arată în comunicat. SUA s-au angajat să discute aceste propuneri cu reprezentanții Rusiei, în timp ce delegația ucraineană a reiterat faptul că partenerii europeni vor fi implicați în procesul de pace, se arată în comunicat. SUA vor ridica imediat suspendarea schimbului de informații și vor relua asistența de securitate pentru Ucraina.
Se așteaptă reacția Rusiei
„Mingea este acum în terenul Rusiei”, a spus secretarul de stat american Marco Rubio. El a precizat că va „duce această ofertă acum rușilor” și că „speră” că vor spune da. Rubio a mai precizat reporterilor că președintele Trump dorește ca războiul să se încheie. „Speranța noastră este că rușii vor răspunde afirmativ cât mai repede posibil, astfel încât să putem trece la a doua fază a acestei situații, care este cea a negocierilor reale”, a mai spus șeful diplomației americane.
Consilierul pentru securitate de la Casa Albă, Mike Waltz, a declarat că delegația ucraineană a arătat „foarte clar” marți că „împărtășește viziunea președintelui Trump pentru pace”. Ucraina „a făcut pași și propuneri concrete”, inclusiv a acceptat propunerea Washingtonului pentru o încetare completă a focului, spune el. Waltz spune că va vorbi cu omologul său rus „în zilele următoare” și că Rubio se va întâlni cu miniștrii de externe din G7 în următoarele două zile.