Chișinăul va opri activitatea Centrului Rus de Știință și Cultură în 2026, ca efect al denunțării acordului cu Federația Rusă.
Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale ambasadei de la Bratislava.
Parisul colaborează cu partenerii săi din Uniunea Europeană şi NATO pentru a consolida apărarea aeriană comună.
Anunțul a fost făcut de ministrul afacerilor externe, Mihai Popșoi, după o discuție telefonică cu omologul său estonian, Margus Tsahkna.
Dacă livrările se opresc, Guvernul poate interveni printr-un mecanism de sprijin susținut de UE.
Într-un discurs rostit la recepția dedicată Zilei Naționale a României, președinta a subliniat rolul crucial al sprijinului Bucureștiului și a reafirmat obiectivul ferm al Chișinăului de a adera la Uniunea Europeană.
Suspectul este un refugiat afgan, care a colaborat cu forțele americane în timpul prezenței acestora în Afganistan.
Încă o persoană a fost reținută în dosarul camionului cu armament descoperit la vama Leușeni. Organele de anchetă au stabilit deja traseul camionului până la punctul de trecere al frontierei.
Circa 52 milioane de euro au reprezentat contribuţia la bugetul de stat, prin taxe, TVA şi impozite.
Ministerul Afacerilor Externe l-a convocat miercuri, 26 noiembrie, pe ambasadorul agreat al Federației Ruse la Chișinău și i-a înmânat o notă de protest în legătură cu survolarea ilegală a spațiului aerian al Republicii Moldova de șase drone,
El amintise doar că mulți sultani otomani au sfârșit prin a fi „asasinați” sau „strangulați”.
Pentru cele trei capete de acuzare – escrocherie, îmbogățire ilicită și trafic de influență – acuzarea solicită o pedeapsă totală de 15 ani de închisoare.
Autorităţile judiciare din cele două state au constituit o echipă comună de anchetă.
Curtea a desfășurat prima ședință în noua formulă a completului de judecată.
Din probele preliminare nu s-a identificat că armele și munițiile ar fi provenit din depozite de la Cobasna sau cele ale Armatei Naționale.
Emisarul preşedintelui american este acuzat că ar fi dat sfaturi Rusiei despre cum să-l abordeze pe Donald Trump.
Volumul schimburilor comerciale bilaterale a crescut cu 13% după aderarea României la spaţiul Schengen.
El amintește că România, spre deosebire de statele vecine, nu este dependentă de producţia de hidrocarburi şi de importurile din Federaţia Rusă.
Poliția spune că aparatul nu conținea încărcătură explozivă.
E prima oară când un astfel de dispozitiv ajunge atât de departe de granița cu Ucraina invadată de trupele ruse.
Ministerul Afacerilor Externe a condamnat încălcarea gravă a spațiului aerian al R. Moldova.
Sunt urmăriți penal 18 beneficiari, originari din spațiul ex-sovietic.
Locuitorii din judeţele Tulcea, Galați și Vrancea au fost avertizaţi să se adăpostească.
Una dintre cele șase drone care au violat spațiul aerian al R. Moldova s-a prăbușit pe o locuință.
Dona a căzut într-o livadă din raionul Florești, pe casa paznicului.
Poliția de Frontieră a anunțat detectarea unei drone Shahed în sudul țării, dispozitivul fiind ulterior semnalat în spațiul aerian al României.
În septembrie 2025, în România activau 8.070 de companii cu capital moldovenesc.
Cele mai sensibile elemente vor fi discutate între Trump și Zelenski.
Prima ședință în noua componență este programată pentru marți, 25 noiembrie.
Sprijinul pentru Ucraina rămâne un angajament ferm al R. Moldova, a declarat președintele Parlamentului, Igor Grosu, în cadrul Summitului parlamentar al Platformei Internaționale Crimeea.
Potrivit poliției, „bărbații au fost atrași în Rusia sub pretexte false și predați unui grup de mercenari ruși, pentru a lupta în războiul din Ucraina, fără știrea sau consimțământul lor”.
Va rămâne la putere doar un an, înainte de alegerile generale din octombrie 2026.
Dezinformarea folosește o varietate de tactici de manipulare. Poveștile de dezinformare pot fi create cu ușurință prin combinarea subiectelor provocatoare.
Raportează