Asistența germană include livrarea de articole non letale, instruirea personalului militar și dezvoltarea infrastructurii necesare pentru utilizarea echipamentelor furnizate.
Aceștia sunt acuzați că „murdăresc” imaginea țării pe internet.
Republica Moldova a transmis scuze oficiale Ucrainei după ce drapelul Federației Ruse a fost afișat în cadrul celei de-a 46-a ediții a Congresului Mondial al Viei și Vinului, desfășurat în premieră la Chișinău.
Guvernul de la Chișinău califică acțiunea drept o „sfidare flagrantă” a acordurilor de pace.
Actele necesare pentru înregistrarea blocurilor electorale trebuie depuse la CEC cu cel mult 30 de zile înainte de începerea perioadei de desemnare a candidaților, termen ce corespunde orientativ datei de 20 iunie.
Declarația a fost criticată inclusiv de aliatul său, președintele țării Peter Pellegrini.
SUA au suspendat activitatea ambasadei din Ierusalim.
Viitorul guvern al partidelor declarat pro-europene ar urma să fie format din 16 ministere: șapte pentru social-democraţi, patru pentru liberali, trei pentru USR și două pentru UDMR.
Peste 295 de mii de elevi, din clasa I-a până în clasa a IX-a, vor primi câte 1000 de lei, ajutor de școală. Plata va fi efectuată de CNAS, între 2 și 5 septembrie 2025, prin transfer bancar, pe cardul unui părinte.
Iranul are o centrală nucleară în Bushehr, pe coasta Golfului, în sudul țării, despre care susține că nu a fost lovită de atacurile israeliene.
Anunțul confirmă rolul vital al Beijingului în această regiune, aflată în mod tradițional sub influența Rusiei.
S-ar fi agreat varianta unei așa-zise rotative guvernamentale, pe care liberalii și social-democrații au mai exersat-o cu foștii lor lideri, Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu.
MAE recomandă cetățenilor moldoveni aflați în Israel să părăsească țara pe perioada desfășurării conflictului.
Pentru alegerile parlamentare din R. Moldova, care vor avea loc la 28 septembrie, în România vor fi deschise 22 de secții de votare, a anunțat ambasadorul Republicii Moldova la București, Victor Chirilă.
Victime și la Odesa, în sud, și în regiunea Sumî, din nord.
Sociologul Remus Ştefureac apreciază că datele sondajului reflectă un climat de preocupare crescută faţă de securitatea naţională şi geopolitica regională.
Decizia de a folosi aeronave militare pentru eventuale evacuări revine Guvernului.
MAE vrea să se asigure că, odată plecaţi la drum, cetăţenii români nu vor fi în mai mare pericol decât în locurile în care se află deja.
Când a fost demis, în 2013, presa francofonă scria că „românului i s-a făcut o mare nedreptate”.
Totalul ar trece de șase mii.
Ultimul raport al Comisiei Vetting a fost transmis la CSM pentru examinare. Rata de promovare în cadrul evaluării externe a judecătorilor Curții de Apel Centru este de 50%.
MAE îndeamnă cetățenii moldoveni aflați în Israel să părăsească țara, în contextul deteriorării situației de securitate din regiune.
Ambasadorul american în Israel avertizează asupra unui posibil atac masiv în Teheran.
Contribuţia europeană la efortul ucrainean de război, mai mare decât cea americană.
Israelul confirmă că a atacat şi radioteleviziunea publică iraniană.
Parlamentul European va dezbate marți, 17 iunie, progresele Republicii Moldova în procesul de aderare la Uniunea Europeană.
Președinta Republicii Moldova, a anunțat că va dona suma de 10.000 de euro, obținută odată cu Premiul Franz Josef Strauss, acordat de Fundația germană Hanns Seidel, pentru conservarea lucrărilor compozitorului.
Ministerul Afacerilor Externe al R. Moldova a recomandat luni cetățenilor săi aflați în Israel să părăsească țara cât mai curând posibil, pe fondul agravării situației de securitate.
Blaise Metreweli va deveni directorul serviciului de spionaj britanic în toamnă.
O clădire a ambasadei SUA la Tel Aviv, lovită de tirurile iraniene.
UE analizează alocarea de fonduri de preaderare pentru Republica Moldova, anunță eurodeputatul Dan Barna.
Dezinformarea folosește o varietate de tactici de manipulare. Poveștile de dezinformare pot fi create cu ușurință prin combinarea subiectelor provocatoare.
Raportează