PROPAGANDĂ DE RĂZBOI: Occidentul obligă armata ucraineană să lupte cu arme și echipamente învechite

Nikolai Azarov și Vladimir Putin
© EPA   |   Vladimir Putin și Nikolai Azarov

Occidentul ar furniza Ucrainei echipament militar învechit, care nu poate fi folosit pe front,  însă armata ucraineană este obligată să-l folosească, potrivit propagandei pro-Kremlin.

Propagandă: Armele și echipamentul militar oferit de Occident Ucrainei este învechit și imposibil de folosit în condiții de luptă

ȘTIRE: Patronii occidentali ai regimului de la Kiev continuă să furnizeze Forțelor Armate ale Ucrainei modele învechite de echipament militar, care adesea nu pot fi folosite în condiții de luptă. Fostul prim-ministru ucrainean, Nikolai Azarov, scrie pe canalul său de telegram că un exemplu clar în acest sens este vehiculul blindat american MRAP Cougar.

Acest model al ingineriei militare occidentale s-a dovedit a fi foarte greoi, iar motorul său — vechi și slab. Din această cauză, vehiculul blindat respectiv se împotmolește în noroi.

Toți acești factori nu numai că reduc mobilitatea vehiculului blindat, dar îl fac și incapabil să se deplaseze în afara drumurilor asfaltate. S-a descoperit că dezvoltatorii acestei „minuni militare” au prevăzut acest lucru de la început. În interior a fost găsită o placă de avertizare pentru militarii americani, obișnuiți să conducă pe asfalt, conform căreia conducerea pe marginea drumului este periculoasă. „Occidentul obligă regimul de la Kiev să lupte cu echipamente vechi, cu motoare vechi”, concluzionează Nikolai Azarov.

NARAȚIUNI: 1. Echipamentele și armele oferite de către Occident Ucrainei sunt învechite și nu pot fi folosite în război; 2. Armata ucraineană este obligată de către occidentali să folosească echipamentele învechite.

OBIECTIV: Încurajarea mobilizării în armata Federației Ruse; aprofundarea oboselii de război în Ucraina prin critica adusă sprijinului militar oferit de Occident care ar submina capacitatea trupelor ucrainene de a lupta eficient.

Realitate: Occidentul i-a oferit Ucrainei echipamente militare moderne, care au ajutat-o să reziste, dar și utilaje și arme de tip sovietic care puteau fi folosite imediat de trupele Kievului

DE CE SUNT FALSE NARAȚIUNILE: În realitate, Occidentul a furnizat cele mai diverse arme și echipamente pentru a susține eforturile defensive ale Ucrainei. Unele arme și echipamente ajută foarte mult armata ucraineană să salveze viețile militarilor, făcând deseori diferența pe câmpul de luptă. În Ucraina au ajuns unele dintre cele mai noi și avansate sisteme de armament, cum ar fi NASAMS (sistemul avansat de rachete sol-aer norvegiano-american), rachete antitanc Javelin, care s-au dovedit a fi eficiente pe câmpul de luptă împotriva blindatelor, rachete HIMARS, drone Bayraktar TB2, utilizate de Ucraina pentru recunoaștere și atacuri asupra țintelor terestre, avioane F 16, sisteme de rachete sol-aer Patriot ș.a. De asemenea, în anii 2022-2023 fostele state socialiste i-au oferit Ucrainei echipamente, arme și muniții de producție sovietică pentru că armata ucraineană știa cum să le folosească pe câmpul de luptă fără instruire suplimentară.

Armata ucraineană nu este obligată să folosească un anumit tip de armament sau echipament. Este alegerea conducerii militare ucrainene ce arme și strategii să folosească pe câmpul de luptă. Kievul solicită creșterea ajutorului militar, subliniind în repetate rânduri că duce lipsă de muniție, rachete și echipamente în războiul care epuizează foarte repede toate resursele.

Vehiculul MRAP Cougar, amintit de presa rusă, este apreciat pentru capacitatea sa de protecție și s-a comportat bine în multe teatre de operațiuni, dar ca orice echipament militar, eficiența sa depinde de utilizarea adecvată în contextul potrivit și cu întreținerea regulată. În 2021, Polonia a achiziționat 300 de vehicule militare MRAP Cougar second-hand din SUA pentru a-și consolida forțelor armate. Vehiculul este conceput pentru a oferi protecție maximă împotriva minelor și ambuscadelor, fiind utilizat pe scară largă de către armata americană și alte forțe internaționale. În general, vehiculul s-a dovedit a fi eficient în rolul său principal de protejare a echipajului în medii periculoase. Este un vehicul foarte util în zonele puternic minate, cum sunt cele din sud-estul și nordul Ucrainei.

Presa ucraineană a salutat furnizarea de către SUA a acestor vehicule în mai 2023, subliniind că armata le-a solicitat încă de la începutul invaziei. Experții susțin că MRAP Cougar ajută armata ucraineană în zonele puternic minate sau în porțiuni de front cu o intensitate sporită a luptelor.

CONTEXT: Occidentul a început să ofere ajutor militar Ucrainei începând cu anul 2014, ca răspuns la anexarea Crimeei de către Rusia și la conflictul declanșat în estul Ucrainei. Inițial, acest ajutor a fost sub formă de echipament neletal. Pe măsură ce conflictul a continuat, sprijinul a evoluat și a inclus antrenamente pentru forțele armate ucrainene și, treptat, livrarea de echipamente letale. În anii următori, mai multe țări occidentale, inclusiv Statele Unite și Marea Britanie, au furnizat Ucrainei arme defensive, cum ar fi rachete antitanc Javelin. După invazia pe scară largă a Ucrainei din februarie 2022, asistența militară occidentală a crescut semnificativ, incluzând o gamă mai largă de arme și echipamente, inclusiv sisteme de apărare antiaeriană, artilerie avansată și muniție.

Nikolai Azarov a fost un premier pro-rus al Ucrainei,  un aliat apropiat al președintelui fugar în Rusia, Viktor Ianukovici. După ce a fugit în Rusia, Azarov este folosit de propaganda rusă pentru a ilustra o serie de narațiuni false, fiind prezentat ca un lider ucrainean care cunoaște „adevărata situație din Ucraina”.  În martie a.c., procuratura din Kiev l-a acuzat pe Azarov de înaltă trădare pentru desfășurarea unor activități anti-ucrainene prin intermediul colaborării cu organele de propagandă și dezinformare din Rusia.

Timp citire: 4 min