Polițiștii români afirmă că i-au documentat activitatea infracţională.
El a precizat că România livrează energie pentru statele din jur în condiţii tarifare normale.
Patru destinații noi vor fi lansate de pe Aeroportul Chișinău de către Cologne (Germania), EuroAirport Basel-Mulhouse-Freiburg (Franța), Rimini (Italia) și Rodos (Grecia).
Președinta R. Moldova a subliniat la APCE că pentru a se proteja, democrațiile europene trebuie să acționeze cu aceeași viteză ca amenințarea, iar Consiliului Europei îi revine un rol unic.
Fiul lor de 20 de ani a fost rănit.
Ministerul Infrastructurii, Ministerul de Interne și Ministerul Energiei au activat protocoalele de criză și vor interveni în regim prioritar
Decizia a fost luată dimineața devreme, la ședința serviciilor municipale.
Intervențiile drumarilor sunt limitate de condițiile periculoase.
R. Moldova deține în prezent Președinția Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei.
Dacă va fi aprobată şi de Senat, legea va intra în vigoare în septembrie 2026.
Trump deplânge tragediile din Minnesota, dar aruncă vina pe democrați.
Aliaţii NATO îşi reafirmă angajamentul ferm faţă de apărarea colectivă şi securitatea regională.
R. Moldova și Polonia actualizează acordul bilateral de cooperare în domeniul apărării, pentru a răspunde amenințărilor hibride și riscurilor de securitate generate de războiul din Ucraina, a anunțat președinta Maia Sandu.
Are de executat o pedeapsă de un an de închisoare.
Boris Pistorius îi amintește liderului american că 59 de militari germani au fost uciși în Afganistan, unde Trump susține că aliații au evitat să servească în prima linie.
E un proiect de hotărâre care urmează să fie dezbătut în şedinţa de joi a Consiliului General al Capitalei României.
E acuzat de apelarea, în mod repetat, la mila publicului, deși e apt de muncă.
Fostul președinte al Parlamentului, Marian Lupu, și fosta viceguvernatoare a BNM, Emma Tăbîrță, vor fi obligați să depună mărturie în instanță după ce nu s-au prezentat la audieri.
Mai mult de jumătate vor reunificarea cu Republica Moldova.
Deputata PAS și sportiva Anastasía Nichita a anunțat că se retrage din Parlament pentru a se concentra asupra familiei și carierei sportive.
Decizia a fost luată în baza principiului precauției, după ce autoritățile moldovene au identificat deficiențe în sistemul de monitorizare și control al substanțelor interzise utilizate în sectorul avicol din Ucraina.
Condițiile meteo nefavorabile au dus la un aflux sporit de pacienți cu traumatisme la Institutul de Medicină Urgentă din Chișinău și la suspendarea cursurilor în școlile din capitală pentru ziua de luni.
Șefa statului va avea întrevederi cu președintele Poloniei, Karol Nawrocki, și cu premierul Donald Tusk.
În prezent, rușii controlează aproape 80% din Donețk și practic tot Luganskul.
El spune că respectă voinţa cetăţenilor din statul vecin în obiectivele pe care şi le-au ales.
„Unitatea culturală şi intelectuală precedă şi pregăteşte unitatea politică.”
Sunt acuzați de „încălcări grave ale disciplinei”, un eufemism utilizat în mod frecvent pentru corupție.
I-a trimis pe cei din urmă să curețe toaletele din trenuri.
Statele Unite vor avea dreptul de a investi acolo, promovându-și interesele într-o regiune strategică din fostul spațiu sovietic.
Ar fi trăit zece ani sub protecția cartelului de traficanți Sinaloa.
Sunt 167 de ani de când Moldova s-a unit cu Muntenia.
Armata rusă a lovit clădiri rezidențiale, un adăpost pentru persoane strămutate, un spital și o maternitate.
Dezinformarea folosește o varietate de tactici de manipulare. Poveștile de dezinformare pot fi create cu ușurință prin combinarea subiectelor provocatoare.
Raportează