Realismul socialist și-a lăsat amprenta asupra metodelor de inducere în eroare a opiniei publice, cu care operează până astăzi Kremlinul. Scriitorii propagandiști nu pot promova falsuri pe picior egal cu presa și rețelele sociale, datorită cititorilor, care le declară vot de blam. Gândirea politic corectă nu ar trebui să ne sperie, pentru că nu este obligatorie în UE. Sunt opiniile scriitorului Alexandru Vakulovski, autorul cunoscutului roman „Pizdeț”, în cadrul unui interviu pentru Veridica.md.
„Centrul de cultură Rus nici nu ar fi trebuit să existe, atât timp cât trupele rusești stau în Republica Moldova”
VERIDICA: Dle Vakulovski, săptămâna trecută, Parlamentul a denunțat în prima lectură acordul cu Guvernul de la Moscova cu privire la Centrul Cultural Rus din Republica Moldova, finanțat prin intermediul agenției ruse de stat „Rossotrudnicestvo”, care a fost sancționată de UE pentru promovarea narațiunilor despre „Russkii mir”. Nemulțumit de această decizie, Igor Dodon a protestat, menționând că acest centru a organizat sute de acțiuni, inclusiv în legătură cu 9 mai. Iar Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a declarat cu această ocazie că Chișinăul „continuă să nege tot ce are legătură cu Rusia”. Dvs., ca om de cultură, ce știați despre legăturile acestui centru cu lumea culturală de la noi și ce părere aveți despre faptul că a fost închis?
ALEXANDRU VAKULOVSKI: Vorba lui Dodon, acest centru rus nu avea legătură cu cultura rusă, ci cu acțiunile propagandistice, cum ar fi 9 mai, căreia reprezentații lui „russkii mir” îi zic „ziua victoriei”, când se scot de la naftalină toate lozincile comuniste, precum și panglica gândacului de Colorado, și ies toți șovinii și mancurții din case, cântând Katiușa și alte cântece rusești de după cel de-Al Doilea Război Mondial. Cam asta-i acest centru cultural. El nu are de-a face deloc cu cultura rusă, pentru că nu vei vedea un eveniment cultural în Chișinău, organizat de acest centru de propagandă. Artiști ruși au venit la Chișinău, o grămadă, foarte mulți, dar „centrul rus” nu s-a implicat. Ei, artiștii ruși, fug din Rusia, care-i agresează, îi numește agenți străini, le închide microfoanele, îi închide.
Mă bucur că a fost închis, dar părerea mea este că acest centru nici nu ar fi trebuit să existe, atât timp cât trupele rusești stau în Republica Moldova și nu trece nici un an fără să ne amenințe, cu manevrele lor. Sau ar fi trebuit să fie închis imediat după 2022, când astfel de centre au fost închise în țările europene care se respectă.
„Tot realismul socialist a fost o literatură falsă și proastă”
VERIDICA: Astăzi, Republica Moldova este ținta unui război hibrid de proporții, care a atins apogeul în campania electorală trecută și în care principala armă a Federației Ruse a fost propaganda agresivă prin intermediul presei și a rețelelor sociale. Despre rolul literaturii în acest context practic nu s-a vorbit. În ce măsură un text literar poate conține și promova informații false?
ALEXANDRU VAKULOVSKI: Să vedem mai întâi cum s-a ajuns la acest război. După ce Moldova a fost ocupată, a fost ocupată și închisă și literatura noastră. Scriitorii au fost reeducați prin Gulag sau cel puțin pe la Institutul de literatură „Maxim Gorki” din Moscova. Atunci literatura noastră nu mai era română, ci sovietică socialistă moldovenească. Exact ca în Orwell, ne-au inventat și o limbă, ca nu cumva să pomenim de limba română. De restul se ocupa cenzura. Și tatălui meu (Alexei Vakulovski – n.r.) i-a fost refuzată o carte, pentru că nu a vrut să adauge în ea o proză despre colhozuri și alta despre partid. Asta se întâmpla cândva prin anii ‘70. Și tu știi cum e, tatăl tău (Gherasim Păduraru – n.r.) a avut de suferit enorm, de la pușcărie la spitalul de psihiatrie, ca să nu mai vorbim de cenzură, de imposibilitatea de-a publica literatură care nu corespunde liniei oficiale de partid. Am fost tâmpiți în URSS și cărțile bune au apărut mai degrabă accidental, fentând cenzura. Ce să mai vorbești despre asta? Este clar că în Rusia a existat o tradiție serioasă a dezinformării, din care acum se hrănește războiul hibrid. Tot realismul socialist a fost o literatură falsă și proastă. Și, apropo, ne era băgat pe gât de „centre culturale”.
„Sunt mai puțini scriitori propagandiști datorită cititorilor, care nu-ți vor gusta astfel de bucate stricate”
VERIDICA: Pe de altă parte, literaturii ar putea să i se acorde mai puțină atenție în cadrul acestui război hibrid, pentru că astăzi are totuși mai puțină priză la public, în comparație cu TikTok-ul, alte rețele de socializare sau mass-media. Totodată, în narațiune, autorul este mai liber în gândire și exprimare decât în presă. În acest caz, cum anume credeți că ar putea fi combătută literatura propagandistică?
ALEXANDRU VAKULOVSKI: Noi cu toții am văzut cum poate fi mutilată o literatură în regim totalitarist. Nu mai punem botul. O literatură propagandistică din zilele noastre nu este sută la sută propagandistică, pentru că ar mirosi prea tare a realism socialist puturos. De aceea noii propagandiști își permit doar în nuanțe să propage minciuni și realități deformate. Nostalgia acum este o formă a propagandei. Direct sună ca pe TikTok: cât de bine era înainte, aveam case și servicii, era minunat cu Ceaușescu și cu Stalin. Dar un scriitor, fie el și al regimului, îți va înveli asta cu povești despre prima dragoste, cu gustul bomboanelor sovietice din copilărie și alte porcării. Sunt mai puțini scriitori propagandiști datorită cititorilor, care nu-ți vor gusta astfel de bucate stricate. Dar pe TikTok e plin de astfel de „pisateli” (scriitori – n.r.). Acolo până și George Simion e scriitor.
„Dacă încerci să promovezi în literatură idei criminale, s-ar putea să trebuiască să răspunzi în fața legii”
VERIDICA: Fiți de acord că o eventuală interzicere a literaturii propagandistice ar fi catalogată de unii drept cenzură, sub pretextul că așa ceva se poate întâmpla doar în regimurile represive. În viziunea dvs., pot exista anumite limite ale libertății de expresie și, respectiv, ale cenzurii? Și care ar fi acestea?
ALEXANDRU VAKULOVSKI: Nimeni nu interzice literatura în țările libere, nu și în Rusia. Pur și simplu nu ești publicat, dacă scrii prost. Dar, sigur, dacă încerci să promovezi în literatură idei criminale, ca antisemitismul, fascismul și aici ar trebui să fie și comunismul, s-ar putea să trebuiască să răspunzi în fața legii.
VERIDICA: Îmi amintesc deseori cu mirare despre cazul cunoscutului nostru prozator Mihail Sadoveanu, care s-a făcut comunist pe nepusă masă, din oportunism sau frică. A rămas în istorie ca scriitor, dar ca personalitate s-a sinucis, în schimbul unui confort material deșert și iluzoriu. În ce măsură contează demnitatea pentru un scriitor sau, dacă scrie bine, ar trebui să-l lăsăm să facă ce vrea?
ALEXANDRU VAKULOVSKI: Mi-e greu să judec scriitorii care nu au scris într-o societate liberă. Chiar dacă aveau cuști de aur, tot în cuști stăteau. Dar e șocant să te gândești că în România s-au născut Urmuz, Tristan Tzara, Paul Celan, dar și Zaharia Stancu, Andrei Lupan și Mihail Sadoveanu. Cred că pică întrebarea cu talentul, nu?
„Nu trebuie să ne speriem de Europa, în libertate există multe voci și asta e frumos”
VERIDICA: În anii ‘90, am fost martorii unei metamorfoze neașteptate a mentalității sau cel puțin a discursului multor scriitori de-ai noștri, care, din promotori ai ideilor leniniste, s-au transformat brusc în proromâni și apărători ai idealurilor naționale. Dacă astăzi lucrurile s-ar schimba și ne-am trezi iarăși cotropiți de ruși, în ce măsură credeți că roata ar putea să se întoarcă?
ALEXANDRU VAKULOVSKI: La fel cum s-ar găsi politicieni care ar aștepta ocupanții cu flori, cred că ar fi și niște scriitori dispuși să devină din nou scriitori moldoveni. Am trecut prin asta, din păcate. Cât despre schimbarea unor scriitori în anii ’90, unii dintre ei cred că au fost sinceri, iar alții pur și simplu au mers cu valul, cum erau obișnuiți.
VERIDICA: Dle Vakulovski, pe de altă parte, Republica Moldova se află în proces de aderare la UE și căutăm cu toții să îmbrățișăm valorile occidentale. Printre altele, ni se cere să gândim și să scriem politic corect. Chiar și scriitorul și diplomatul Oleg Serebrian spunea în cadrul Zilelor Literaturii Române din acest an că un scriitor trebuie să țină cont de gândirea politic corectă în scrierile sale. Dintr-un alt punct de vedere, aceasta pare a fi o „cenzură necesară”, care ne amintește de același Orwell. În textele dvs., țineți cont de aceste norme și nu credeți că reprezintă și ele un pericol pentru libertatea de expresie?
ALEXANDRU VAKULOVSKI: Nu cred că Houellebecq, de exemplu, este foarte politic-corect. Probabil că toți părinții se simt jigniți de el, când descrie relația dintre copii și părinți, pe de o parte, și relația oamenilor cu câinii, pe de altă parte. Da, probabil că devii mai ușor de promovat dacă ești în toate politic-corect, dar nu neapărat te face un scriitor mai bun. Eu zic că nu trebuie să ne speriem de Europa, în libertate există multe voci și asta e frumos. Nimeni nu-ți interzice să pui crucea în cimitir, după cum ne sperie unii de la Mitropolia Moldovei, că așa li se spune de la Victoria/Pobeda. Poți fi și scriitor creștin, și musulman, și politic-corect, și budist, și feminist, și de stânga, și de dreapta, și de toate câte puțin. Eu nu scriu după rețete, pentru că m-aș plictisi. De la avangardiști am învățat că mergem înainte experimentând, cam așa văd eu literatura.
