De ce alte Biserici Ortodoxe din lume nu condamnată atitudinea Patriarhului Kirill care susține deschis războiul din Ucraina, cum Papa Leon l-a făcut pe ayatollahul iranian să-i aducă un omagiu lui Hristos și cum ar putea fi găsită pacea între cele două mitropolii din Republica Moldova? Veridica.md a discutat pe aceste teme cu preotul și fostul jurnalist Andrei Rusu, master în istorie și doctorand în teologie.
VERIDICA: Părinte, presă anunța că, în acest an, de Paști, am avut mese mai puțin îmbelșugate, dar și că au fost comise mai puține infracțiuni decât în alți ani. Devenim mai săraci și mai buni sau ce înseamnă această schimbare?
PR. ANDREI RUSU: Sărăcia categoric nu ne face mai buni, ba chiar ar putea să fie invers – să devenim mai săraci pentru că suntem mai răi. Dar nu cred că e cazul să vorbim despre Paști, pornind de la o astfel de rațiune. Datele despre care vorbiți sunt de ordin social și e trist când rezumăm Învierea la ceea ce avem de pus pe masă.
„Este un lucru de mare demnitate faptul că actuala putere nu mai profanează Biserica”
VERIDICA: Înainte de Paști, a existat o perioadă de suspans, când nu se știa dacă ambele mitropolii vor reuși să aducă Focul Haric la Chișinău, în contextul războiului din Iran. Cât de necesară este această lumină în noaptea Învierii și ce s-ar întâmpla dacă ea ar lipsi într-un an?
PR. ANDREI RUSU: Învierea Mântuitorului Hristos nu poate fi afectată de nicio lucrare exterioară. În anii de propovăduire, Mântuitorul a săvârșit minuni, dar niciodată nu a căutat să surprindă sau să producă explozii sociale de mare mirare. Ba chiar când săvârșea o minune, Hristos îi spunea omului: „Să nu spui nimănui despre ce ți-am făcut”. Acele minuni aveau un motiv pedagogic, pentru a demonstra dumnezeirea Sa. Sigur că El a săvârșit minuni și din milă, dar nicidecum nu pentru a trezi emoția socială. Din perspectiva aceasta, cred că Dumnezeu poate săvârși minuni la Ierusalim, inclusiv să aprindă Focul Sfânt. Cel puțin sursele istorice arată că, la un moment dat, a fost necesar acest lucru, ca argument al Învierii. Adică a fost o necesitate istorică, iar Dumnezeu intervine în istorie atunci când este necesar. Astfel de lucrări de taină s-au mai întâmplat pe parcursul secolelor, îndeosebi în perioada sinoadelor ecumenice. Avem sfinți părinți care își scriau operele teologice nu din orgoliu, dar din necesitatea de mărturisire, făcută prin revelație divină.
Astăzi însă taina Învierii nu mai poate fi afectată de acte exterioare. De aceea e tare trist că oamenii noștri au devenit închinători la foc și nu încrezători în Înviere. De fapt, credința oamenilor simpli în Dumnezeu e cumva intercalată cu superstiția. Iar vina este a noastră, a preoților, care avem responsabilitatea de a-i învăța pe oameni dreapta credință, dar nouă ne este cumva convenabil să acceptăm elemente de superstiție și să povestim chestii din astea, cel puțin dubioase. De asemenea, e tare trist că presa, în Săptămâna Patimilor, nu vorbește despre minunea care s-a întâmplat cu mormântul gol în Ierusalim, despre femeile mironosițe, despre credința și necredința apostolilor. Astea ar trebui să fie subiectele pe care să le discutăm în această perioadă, dar nu aducerea sau neaducerea focului de la Ierusalim. E la fel de trist că ambele mitropolii, în a doua jumătate a Săptămânii Patimilor, au venit doar cu niște comunicate de presă despre felul în care va fi adus și împărțit focul, dar aproape că nu au vorbit despre Înviere. Mai mult, la noi, până nu demult, Biserica era folosită de politicienii corupți care aduceau Focul Sfânt pentru a-și face imagine înainte de alegeri. Acum, slavă Domnului, avem o guvernare care nu se implică în astfel de acțiuni. Este un lucru de mare demnitate faptul că actuala putere nu mai profanează Biserica prin tot tipul de acțiuni politice.
„Frica de sfârșitul lumii este nefirească pentru creștini”
VERIDICA: „Veți auzi de războaie și vești de războaie, norod peste norod se va scula”. Astăzi, cel puțin pentru generația noastră, aceste cuvinte ale lui Hristos sunt mai mult decât actuale. Dvs., ca față bisericească, cum explicați războaiele care domină lumea în prezent?
PR. ANDREI RUSU: Nu știu dacă timpul în care trăim acum este cel mai marcat de războaie. Dacă mă gândesc că în spațiul nostru românesc, începând cu secolul al XVII-lea, rușii și turcii au dus vreo 16 războaie timp de peste două secole, am impresia că noi trăim în cel mai pacific timp. Mântuitorul ne avertizează că vom avea războaie și se vor întâmpla tot felul de situații tumultoase, dar și ne încurajează să nu ne înfricoșăm, căci El a biruit lumea. Deci, e vorba despre curajul pe care trebuie să-l avem ca să biruim și noi lumea aceasta, ca manifestare a răului, și să intrăm în Împărăția lui Dumnezeu care este manifestarea binelui. Dacă vreți să zic că suntem spre sfârșit de lume, nu pot, căci nici îngerii din cer, spune Hristos, nu știu când se va întâmpla. Problema katehonului, adică reținerea răului, ca sfârșit al lumii, propagată astăzi de ideologia Ruski Mir și de MAGA lui Trump, s-a manifestat și în alte secole. Inclusiv Ștefan cel Mare se vedea ca fiind călărețul pe cal alb din Apocalipsă care ține în frâu răul. Dar să nu uităm că creștinii se salutau la început cu „Maran atha!”, adică: „Vino, Doamne!”. La fel mărturisim și noi în Simbolul Credinței: „Aștept învierea morților și viața veacului ce va să fie”. Iar Sfântul Apostol Pavel spune: Dacă moartea mă unește cu Hristos, o aștept ca pe o sărbătoare. Deci, frica de sfârșitul lumii este nefirească pentru creștini.
VERIDICA: Tot înainte de Paști, Papa Leon l-a rugat pe Trump să încheie un armistițiu cu Iranul, însă drept răspuns liderul de la Casa Albă a amenințat că va distruge civilizația iraniană într-o noapte. Câtă importanță mai au vocile înaltelor fețe bisericești în lumea de astăzi?
PR. ANDREI RUSU: Papa Leon a făcut un act de mare curaj. Chiar și ayatollahul iranian i-a adus omagiu lui și inclusiv lui Hristos, afirmând că e un papă curajos. Asta e menirea slujitorului altarului – să spună adevărul, indiferent de consecințe. Dacă ar fi să-l comparăm cu Patriarhul Kirill, Papa Leon își manifestă total credința în Dumnezeu și chemarea în adevăr, pe care o are ca mare preot al creștinismului romano-catolic. Din punctul ăsta de vedere, îl avem și pe Mitropolitul Filip al Moscovei care a avut curajul să se opună opricininei lui Ivan cel Groaznic și a fost martirizat. Astăzi, rușii îl pomenesc ca sfânt. Este o dovadă că curajul se martirizează și că adevărul este Hristos. Prin urmare, vocea ierarhilor Bisericii ar trebui să fie una de maximă importanță când e vorba despre adevăr. Dar atunci când Biserica este părtașă cu fărădelegea săvârșită de conducătorii statului, sigur că își pierde din importanță. Mă refer la Biserică în calitate de instituție lumească, nu la Biserică ca și trup al lui Hristos, care nu poate fi afectată de istorie, nici de lumea aceasta. Deci, Biserica, ca și instituție, este în măsură să-și impună autoritatea sau să și-o piardă. În cazul nostru, Papa Leon a impus autoritatea Bisericii Romano-Catolice.
„În Ucraina are loc un război fratricid, binecuvântat de Patriarhul Kirill”
VERIDICA: Despre Patriarhul Kirill se știe că sprijină vărsarea de sânge din Ucraina, dar, totodată, dă de înțeles că luptă pentru o cauză sfântă și anume pentru apărarea valorilor tradiționale. Trebuie să recunoaștem că astfel el atrage de partea sa mulți creștini, inclusiv de la noi. Cum poate fi înțeleasă această contradicție profundă de idei din partea unui ierarh?
PR. ANDREI RUSU: Nu știu cât de mult Patriarhului Kirill apără valorile creștine, atât timp cât în Ucraina sunt uciși frații lui de sânge. Pentru că în Ucraina are loc un război fratricid, binecuvântat de Patriarhul Kirill. Mai mult, anumite afirmații ale sale sunt la limita ereziei, dacă nu chiar a neroziei, atunci când spune că soldații care vor muri pe front vor deveni imediat părtași ai Împărăției lui Dumnezeu. Nu cred că astfel de încurajări pot fi considerate proprii firii umane. Și atunci când se spune că Occidentul ar fi demonizat, iar Rusia încearcă să apere valori, întrebarea este: ce fel de valori, dacă tot tu binecuvântezi omuciderea? Și tot tu exilezi preoții care nu-ți susțin discursul, cum a fost și cazul diaconului Andrei Kuraev. De fapt, Patriarhul Kirill nu înseamnă Biserica Rusă. Acolo mulți preoți tac numai din frică. Astfel, nu mi se pare deloc moral discursul Patriarhului Kirill și poziția Sinodului Bisericii Ortodoxe Ruse din perspectiva apărării valorilor tradiționale.
„Marea majoritate din cele 16 Biserici Ortodoxe sunt de partea Moscovei”
VERIDICA: Cu toate acestea, conducătorii altor biserici ortodoxe din lume îl consideră frate pe Patriarhul Kirill. De ce se întâmplă așa? Sau canoanele bisericești nu permit condamnarea unui patriarh de către întâistătători ai altor biserici autocefale?
PR. ANDREI RUSU: Ba nu. Ar fi trebuit, probabil, că ceilalți întâistătători ai bisericilor autocefale să fi venit cu o reacție, dar nu au făcut-o, mai ales că Biserica Ortodoxă este scindată nu de azi, dar încă din 1872, când a avut loc criza bulgară sau etnofiletismul. Astăzi, bisericile slave sau cele care au fost parte a Imperiului Rus și a URSS, sunt cele mai numeroase. Mă refer, de exemplu, la Biserica Georgiei, a Poloniei sau a Ierusalimului care a fost finanțată dintotdeauna de Rusia, inclusiv în perioada sovietică. Aceste biserici sunt grupate în jurul Moscovei. Dar avem și bisericile de factură elenistică: a Constantinopolului, a Alexandriei, a Eladei, a Ciprului. Scindarea aceasta e una tare tristă, pentru că ne lipsește unitatea, nu mai avem un trup comun. În această situație, de exemplu, Patriarhia Română nu vine cu un denunț împotriva Patriarhiei Ruse și intuiesc că nu o face pentru a nu produce o ruptură și mai mare în Ortodoxie, căci, totuși, marea majoritate din cele 16 biserici ortodoxe sunt de partea Moscovei.
Biserica Constantinopolului sigur că a venit cu o reacție, prin Patriarhul Ecumenic Bartolomeu. El a recunoscut mai întâi autocefalia Bisericii Ucrainene care este divizată, din păcate. În același timp, a explicat că ceea ce spune Patriarhul Kirill este erezie și că binecuvântarea războiului este una nepotrivită. Însă ceilalți l-au învinuit că este pro-american și imediat i-au politizat afirmațiile. Deci, disputa este iarăși una geopolitică - între Constantinopol, susținut cumva de Washington, și Patriarhia Rusă, ca parte a politicilor Moscovei.
Totuși, în 2022, când a început războiul, peste 500 de clerici și teologi ortodocși au semnat o declarație prin care au condamnat ideologia Russki Mir ca pe o erezie filetistă și au condamnat războiul. Cu toate că nu făceau parte din vârful ierarhiei bisericești, declarația lor a fost una binevenită și a arătat că, în Biserica Ortodoxă, există curaj și putere de a mărturisi dreapta credință.
VERIDICA: Patriarhia Română de partea cui este?
PR. ANDREI RUSU: Ea nu e de partea nimănui sau este liantul între Constantinopol și Moscova. Probabil, e un lucru bun, pentru că, de-ar face-o, ar produce mai multă scindare în sânul Ortodoxiei.
„Avem ierarhi cu discernământ, cu vedere clară, dar situația e așa cum este”
VERIDICA: Să revenim un pic și la oile noastre, părinte. Dezinformarea la care au recurs preoții Mitropoliei Moldovei în preajma ultimelor alegeri prezidențiale și parlamentare este fără îndoială o minciună. De ce această greșeală evidentă este tolerată și de Sinodul Bisericii Ortodoxe din Moldova (BOM), și de judecata bisericească?
PR. ANDREI RUSU: Nu pot să vă răspund concret la întrebarea aceasta, căci nu am demnitatea de a o face, dar putem intui unele lucruri. Mitropolia Moldovei, fiind parte a Patriarhiei Ruse, fie instinctual, fie forțat, trebuie să joace un anumit joc. Nu putem nega că Moscova, prin Biserică, își menține influența în Republica Moldova, la fel ca în întreg spațiul fostei URSS. Oricât de dur și rușinos ar fi, asta e realitatea. Trebuie să adaug că avem în BOM ierarhi cu discernământ, cu vedere clară, dar situația e așa cum este.
VERIDICA: Dacă Biserica nu ia măsuri în această privință, poate poliția ar trebui să intervină? Sau arestarea preoților ar putea fi interpretată ca o persecuție religioasă și oamenii s-ar depărta și mai mult de credința?
PR. ANDREI RUSU: Intuiesc că majoritatea preoților care au mers la Moscova au fost manipulați, fără să-și dea seama. Nu cred că au avut vreun contact cu Șor sau cu alte grupări de genul ăsta. Alții s-au folosit de oportunitatea de a vedea Moscova, Zagorskul, cu seminarul și academia. Deci, s-au folosi de o oportunitate și cred că foarte puțini au făcut bani pe seama acestui fapt. În același timp, sigur că, fiind prinși în jocul ăsta, unii poate au crezut că fac un lucru bun, când li s-a spus că o guvernare proeuropeană va demoraliza societatea. Au fost speriați și de faptul că va veni Patriarhia Română care le va schimba calendarul. Mă rog, unii naivi, alții creduli, au căzut în plasă, dar cred că o bună parte din ei nu ar mai proceda în felul ăsta. Ce ar trebui să întreprindă autoritățile nu vă pot spune, dar noi suntem tentați să iertăm, căci iertarea e din rai.
„Noi, preoții, ne-am secularizat prea mult, ne-am diluat în ale societății, am devenit profani”
VERIDICA: Dar acești preoți au creat sminteală și poate au depărtat mulți oameni de Biserică. Cum ar putea supraviețui Biserica în asemenea condiții, dacă este atacată, în schimbul banilor, chiar de propriii săi adepți?
PR. ANDREI RUSU: Din păcate, aveți dreptate, dar iarăși trebuie să facem distincție clară între Biserică, ca instituție, și Biserică, ca trupul al lui Hristos. Noi, preoții, ne-am secularizat prea mult, ne-am diluat în ale societății, am devenit profani. Și comportamentul nostru lasă mult de dorit. De aici se produce neîncrederea oamenilor în Biserică, ca instituție. O revenire la normalitate ar însemna o asumare a rolului nostru, încât să avem forța de a mărturisi adevărul. Atunci categoric oamenii vor redobândi credința în Biserică.
VERIDICA: Pentru aceasta, ar trebui să fie soluționată și disensiunea între cel două mitropolii. Dacă este posibilă o eventuală pace între ele, ce ar trebui de făcut în acest sens?
PR. ANDREI RUSU: Din 1995 până în 2007, au avut loc cinci runde de negocieri între Patriarhia Moscovei și cea a României. Pe atunci, cele două delegații erau conduse de cei doi actuali patriarhi ai acestor Biserici: mitropolitul de Smolensk, Kirill Gundeaev, și mitropolitul Iașului, Daniel Ciobotea. În cadrul negocierilor, Biserica Ortodoxă Română s-a comportat impecabil. În 1999, ea a propus ca, ținând cont de specificul ținutului dintre Prut și Nistru, aici să existe două instituții ecleziastice: Mitropolia Moldovei și Mitropolia Basarabiei care să se subordineze patriarhiilor lor, dar în același timp să conlucreze între ele. Din păcate, Moscova nu a acceptat, invocând că Mitropolia Basarabiei ar putea să existe doar după modelul misiunii rusești în Ierusalim, ca o structură a diasporei române. Atât timp cât nu va înțelege că în Moldova trăiesc etnici români în proporție de 80 și ceva la sută, Biserica Rusă nu va înțelege că populația noastră este de un neam cu cea de peste Prut și problema nu va fi soluționată.
Mai este un lucru care ar putea să rezolve situația. Intuiția mea e că, în următorii 20 de ani, Biserica va pierde mult din autoritate și nu vom mai avea putere în disputele geopolitice. Atunci ea se va calma, dar oricum vor rămâne cele două mitropolii care, fără orgolii de putere, vor conlucra între ele.
VERIDICA: În 2023, părintele Pavel Borșevschi a propus aderarea in corpore a Mitropoliei Moldovei la Patriarhia Română. Care a fost răspunsul Bucureștiului la această inițiativă?
PR. ANDREI RUSU: Părintele Pavel a fost blamat, deși atunci s-ar fi putut uni într-adevăr cele două mitropolii. Mitropolia Basarabiei l-a învinuit de jocuri KGB-iste, chiar dacă el a venit cu ideea de unitate. Bucureștiul însă nu a avut o reacție, nu s-a exprimat într-o formă deschisă.
„Am fost prin biserici în care erau piețe agricole sau restaurante”
VERIDICA: Spuneați mai sus că, odată cu timpul, Biserica își va pierde din autoritate. De ce?
PR. ANDREI RUSU: Pentru că-s timpurile pe care le trăim, în care societatea devine din ce în ce mai secularizată și suntem deja în post-post-modernism, în epoca în care credința în Dumnezeu va deveni o manifestare care impune jertfă. Și faptul că trăim într-o societate consumistă, în care partea spirituală este din ce în ce mai negată, sigur că afectează Biserica. Dacă, până în perioada interbelică, întreaga viață a creștinilor se construia pe evenimentele religioase și oamenii până la moarte erau fixați în Biserica lui Hristos, astăzi nu mai trăim asemenea timpuri. Dacă veți merge prin bisericile din Chișinău, le veți găsi pe jumătate goale. Este o realitate pe care nu o putem nega, dar care nu ne descurajează, căci Hristos ne încurajează: „Nu te teme, turmă mică!”. Credincioșii adevărați rămân a fi lumina și sarea acestei cetăți, pentru care Dumnezeu ne binecuvântează. Deci, nu e un act de deznădejde.
VERIDICA: Totuși, dacă trăim în condiții mai grele, de ce oamenii nu s-ar apropia mai mult de Biserică?
PR. ANDREI RUSU: Oamenii sunt afectați de consumism. Își doresc bani mulți, bogății, se lasă prinși în activități zilnice, multe și grele, sunt educați din școală cum să-și gestioneze timpul ca să-și construiască un viitor care are drept bază lumea materială. Am devenit foarte materialiști. Ăsta e cursul timpului, inclusiv sărbătorile au fost secularizate - Paștile e echivalentul iepurașului, iar Crăciunul e Coca-Cola cu Moș Crăciun. Și nu e de acum, căci și epoca sovietică și-a jucat rolul foarte bine, când Hristos a fost scos din gândirea socială. Astăzi avem o continuitate și lucrul ăsta nu e doar în Republica Moldova, ba chiar noi suntem cumva întârziați. Am călătorit prin Europa și am fost prin biserici în care erau piețe agricole sau restaurante. În cel mai bun caz, în biserici se organizează concerte de muzică clasică, dar nu se mai slujesc liturghii. E adevărat că acum diaspora și-a revigorat viața religioasă și atât moldovenii, cât și ucrainenii, și românii și-au construit comunități, au închiriat, au procurat sau au construit biserici ortodoxe. Dar această situație e de scurtă durată – e doar pentru generația care a plecat și care, având dorul de casă, l-a regăsit în biserici. Însă copiii lor au devenit parte a societăților în care trăiesc și nu mai simt necesitatea de a merge la Biserică, de a auzi graiul românesc, de a consuma tradiții de acasă. De aceea și bisericile din diaspora, într-o perioadă relativ scurtă, vor intra în aceeași criză religioasă, în care suntem noi toți.
„Nu-mi plac teoriile conspirației, pentru că nimeni nu ne interzice să mergem la Biserică”
VERIDICA: Unii creștini cred că depărtarea societății de Biserică este planificată și organizată special de către cineva care intenționează să distrugă creștinismul. Câtă dreptate au ei?
PR: ANDREI RUSU: Când comuniștii au distrus Biserica și viața religioasă, sigur că au făcut-o în mod intenționat. Dar acum nu-mi plac teoriile conspirației, pentru că nimeni nu ne interzice să mergem la Biserică și ar fi păcat să zicem că cineva joacă la butoane în spatele nostru. Suntem cărturari și avem libertate totală, avem și acces la cele mai autentice opere ale Sfinților Părinți, inclusiv la Sfânta Scriptură, din care să ne inspirăm credința. Dar nu o facem că nu o facem. De aceea nu mi se pare corect să dăm vina pe altcineva. Iar noi, preoții, repet, avem marea problemă a lipsei de curaj de a predica adevărul.
