Cheltuielile pentru realizarea unui film în România costă tot atât cât investițile anuale ale Republicii Moldova în cinematografie. Teatrele noastre beneficiază de subvenții de peste zece ori mai mari decât filmul. Suntem unica țară din spațiul ex-sovietic, care nu și-a recuperat originalele filmelor din Rusia, iar arhiva noastră cinematografică pare a fi sorită pieirii. Sunt câteva dintre lucrurile despre care a relatat, în cadrul unui interviu pentru Veridica, directoarea Centrului Național al Cinematografiei (CNC) din Republica Moldova, Valentina Iusuphodjaev.
VERIDICA: De când există Republica Moldova, am avut în politică tot felul de oameni de cultură, dar mai puțini oameni de film. Cum să înțelegem dezinteresul lor în această privință?
VALENTINA IUSUPHODJAEV: Cred că cei din film fac o castă separată. Filmul este un proces complicat și implică foarte mult timp și resurse. Cred că, în spațiul nostru, există și o atitudine mai puțin conștientă față de acest domeniu și impactul său pentru o țară. Filmul nu se rezumă la un moment de inspirație, ci e un exercițiu permanent, care înseamnă și management, și organizare de viață. Pentru că o filmare înseamnă minimum 12 ore de muncă pe zi, este exclus să poți combina filmul cu politica. Asta, firește, nu exclude artiștii care au o poziție civică, ba chiar acest fenomen este destul de răspândit. De fapt, și filmul conține elemente politice, căci vrei, nu vrei, un autor își expune viziunea asupra realităților din jur. Mă refer la filmele profunde, în care autorii își pun întrebări, nu la soap opera.
VERIDICA: Și impactul asupra publicului este mult mai valoros, când un artist gândește prin opera sa, dar nu de la tribuna Parlamentului?
VALENTINA IUSUPHODJAEV: Evident. Îmi spunea un prieten că moda veche, de a avea un filozof la curte, ar trebui reluată. Astfel ți se deschid perspective noi asupra lumii și depășești unele cadre, care la un moment dat devin rigide. Și atunci un consilier filozof sau un artist, care gândește mai atipic, ar putea să vină cu un adaus de valoare la felul tău de a gândi pentru țară.
VERIDICA: E o idee bună, dar imposibilă, deoarece politicienii de astăzi, nu doar cei de la noi, se pare că renunță la gândire în favoarea conformării în fața unor reguli bine stabilite.
VALENTINA IUSUPHODJAEV: Nu știu. Da, într-un sistem birocratic, există poziții bine puse pe hârtie sau poate filozof până la urmă se consideră fiecare. Cineva zicea că cizmar nu poate fi oricine, dar filozof poate.
„Nu voi crede în scuzele lui Mihalkov”
VERIDICA: Pe de altă parte, cum se explică, în opinia dvs., faptul că unii cineaști din Rusia sunt gata să-și sacrifice cariera de dragul unor idei politice criminale, cum ar fi Nikita Mihalkov, de exemplu, care a devenit unul dintre principalii propagandiști ai lui Putin?
VALENTINA IUSUPHODJAEV: Cred că, întâi de toate, propriile valori. Despre Mihalkov se știe, că este un regizor foarte talentat, dar elementul său șovin nu ne-a surprins doar în ultima perioadă. Probabil, unii artiști nu sunt gata să-și compromită posibilitatea de a face film într-un context în care altfel nu este posibil. Mai ales că o parte din personalitățile din domeniul filmului rusesc au fost nevoite să plece peste hotare, cum ar fi Mansky, un documentarist foarte cunoscut, sau Hlebnikov și alții. Oricum, cineaștii sunt oameni diferiți și pentru ei contează propriile percepții asupra lucrurilor. Mai este, probabil, și starea aceasta, care pe unii îi inspiră, de a fi în top, de a fi la putere, de a putea controla unele lucruri.
VERIDICA: Peste ceva timp, Mihalkov ar putea să apară cu scuze publice, că „așa erau timpurile” și n-a avut încotro, la fel cum au procedat și poeții noștri, care au slujit regimului comunist. Atunci toți își vor aminti de talentul său și ar putea să-i ierte, nu?
VALENTINA IUSUPHODJAEV: Este un om destul de conștient, matur și un regizor consacrat, nu cred că ar veni cu scuze. Chiar dacă va face-o, eu nu voi crede în scuzele sale. Scuza despre care vorbiți este o perdea, după care ne ascundem de obicei. Da, așa erau timpurile. Dar, în diferite timpuri, diferiți oameni s-au comportat diferit. Exact ca și în film, unde scenaristul trebuie să-și cunoască foarte bine eroul și, în funcție de rol, să ia anumite decizii în anumite situații. Îmi amintesc de un scenarist american, care spunea: „Vă imaginați un accident al unui autocar, plin cu pasageri? Unul va sări în ajutor, altul va urmări totul de la distanță”.
VERIDICA: Într-o dictatură, soarta eroului nu este una naturală, ci propagandistică, Atunci eroul nu este condus de autor, ci de regim. De altfel, autorul riscă să-și piardă cariera, dacă nu chiar și viața. Iarăși, să nu uităm de perioada sovietică, când oamenii de cultură, care gândeau liber, erau puși la stâlpul infamiei. Cum să se descurce un personaj de film într-o astfel de situație?
VALENTINA IUSUPHODJAEV: Da, așa era. Știm că arta de mare calitate a servit regimurilor în toate timpurile, dar, totuși autorii mai descurcăreți găseau un limbaj mai subtil și își îmbrăcau istoriile în așa fel, ca spectatorul să citească printre rânduri.
„70% din posturile noastre TV au conținut în limba rusă”
VERIDICA: Anii trecuți, spuneați că filmele reprezintă o problemă de securitate națională. De ce?
VALENTINA IUSUPHODJAEV: Am venit cu multe argumente în procesul de a modifica Legea cinematografiei. Există multe studii, care dovedesc că filmul are și valoare economică și valoare de imagine, și valoare socială pentru o țară, fiind un element care consolidează coeziunea socială. Iată de ce, pentru Republica Moldova, filmul este o chestiune de securitate națională, dacă revenim în contextul în care conținutul audiovizual de la noi este preponderent rusesc, căci filmul lucrează în special cu emoțiile noastre și transmite diferite modele de gândire și percepție a lucrurilor. Știți foarte bine, că în jur de 70% din posturile noastre TV au conținut în limba rusă.
VERIDICA: Vă referii mai mult la filmele produse în Rusia și difuzate la noi sau la filmele traduse în rusă?
VALENTINA IUSUPHODJAEV: Și la una, și la alta. Limba este pilonul de bază a unei identități, ea dictează felul de a gândi și de a percepe lucrurile. A spus cineva un lucru extraordinar de frumos, că o identitate nu se clădește pe apă și pământ, dar pe povești și imagini. Și așa este, pentru că identitatea și apartenența noastră, ca națiune, de unde vine? Prin limbă ne sunt transmise poveștile generațiilor trecute, miturile unei națiunii, iar imaginile cu case pictate, cu ornamentele de pe ele, nu le poți uita. Când a început războiul, cred că am putut fi mai dinamici, ca să luăm niște decizii politice în acest sens, căci de atâția ani se discută despre statutul limbii române aici. Faptul că am obținut o schimbare în Constituție nu e destul, trebuie să consolidăm și alte lucruri. Nu e vorba numai de televiziune, în cinematografe era același lucru. Astăzi, în Republica Moldova, copii care nici nu știu rusa – și este vorba de discriminare, apropo – nu pot să privească filme în română. Înțeleg că nu avem bani, căci pentru copiii de până la 7 ani ar fi cazul să fie dublate filmele, fiindcă ei nu reușesc să citească subtitre, dar cel puțin ar trebui să urmăm exemplul țărilor care se respectă, unde filmele sunt dublate și subtitrate obligatoriu în limba națională.
VERIDICA: Această problemă este mai sensibilă, pentru că majoritatea celor din mediul rural și oamenii mai în vârstă privesc doar filme în limba rusă. De-ar fi subtitrate în română, pentru mulți dintre ei, mai ales pentru cei cu vederea slabă, ar fi prea dificil să citeacă textul din josul ecranului, pierzând deseori imaginea de pe ecran.
VALENTINA IUSUPHODJAEV: Dar pentru ce există statul? Ca să implementeze politici și să gândească bugete, și să dubleze aceste filme sau să găsească soluții pentru a aduce conținut prin filiera României. Este un efort, însă, dacă pui pe cântar importanța și impactul unor lucruri, sigur că merită. Noi avem aproape 35 de ani de independență și nu ne putem nicidecum rupe de la arealul ăsta rusesc, ca gândire, și de multe ori ca fel de a fi. Și foarte mulți tineri, din păcate, sunt în continuare alimentați prin aceeași filieră culturală. Asta e o problemă, inclusiv a felului de a gândi critic asupra unor lucruri. Asta se alimentează, se alimentează și românofobia.
VERIDICA: Totuși, singura soluție în această privință ar fi dublarea filmelor în română, pentru că avem foarte mulți oameni, care nu citesc cărți și doar privesc filme?
VALENTINA IUSUPHODJAEV: Da, așa este și e vorba de investiții mari. Lucrul acesta poate să se întâmple treptat, cu introducerea unor cote prin dublarea în română a unor filme de calitate sau a unor seriale. O altă alternativă este investiția în conținutul autohton. Impactul acestor schimbări nu-l resimți imediat, dar contează în cele din urmă. Astăzi, deși trăim în era globalismului, filmul american pierde teren, iar cel european a atins o cotă de piață de 33 la sută, în 2025. Astfel, dacă există politici, timp de o generație, lucrurile se vor schimba radical.
„Era vorba de un leu pe lună, dar lucrurile se blocau la Ministerul Finanțelor”
VERIDICA: În ce măsură, în Republica Moldova, există interesul de a investi în conținutul autohton?
VALENTINA IUSUPHODJAEV: Interesul ăsta e un cuvânt bun. (râde) Există, da... Anul trecut a fost instituit și un fond pentru mass-media, dar totuși sunt bani foarte mici pentru un domeniu atât de complex și scump. Acum câțiva ani, Ambasada SUA a alocat un grant de 3 mln. de dolari, încercând să stimuleze conținutul audiovizual din mass-media. În consecință, s-a înviorat piața de producție, dar avem nevoie de continuitate și cât mai multe sinergii cu audiovizualul din România. Dar la noi așa se face că bugetul pentru sectorul filmului este aproape cât bugetul pentru un singur film produs peste Prut. Însă filmul e ca și sportul. Dacă mergi la un film care a fost premiat undeva, ai sentimentul de mândrie, că ai noștri au reușit. A fost fenomenul „Carbon”, care a umplut sălile și s-a format o atitudine că vrem să susținem producătorii locali. Dar o facem, din păcate, cu bugete foarte mici, neînțelegând că filmul înseamnă echipe mari, resurse umane, echipamente și multe altele. Dacă literatura, pictura sau sculptura au un consumator mai nișat, iar muzica e mai mult emoțională, filmul e un produs de masă, care te face să-ți pui întrebări.
VERIDICA: De ce statul alocă sume modeste pentru cinematografie? Pentru că nu-s bani sau nu există interes?
VALENTINA IUSUPHODJAEV: Noi am venit cu o propunere de a modifica legea și, dacă nu sunt bani în bugetul statului, să introducem o taxă dedicată filmului. Era vorba de numai un leu pe lună, care urma să fie achitat în plus la abonamentele GSM. Am făcut și studii în această privință, credeam că vom reuși. Dar nu s-a acceptat, cumva categoric. Se simte o reziliență a statului în a face reforme mai puțin obișnuite în acest domeniu. Argumentele erau pe alocuri infantile, că vor vrea și alții astfel de fonduri. Sau se făcea trimitere la precedentele cu fondul rutier, din care se fura mult. Dar pentru asta trebuie să existe mecanisme de control, iar în film nu e nimic opac - vezi totul pe ecran. Chiar dacă există o anumită împotrivire la început, până la urmă unele reguli trebuie să fie acceptate.
VERIDICA: De ce n-ați insistat pe ideea asta?
VALENTINA IUSUPHODJAEV: Patru ani m-am zbătut în această privință. Am avut zeci de discuții la Guvern și la Parlament, nu exagerez. Conform calculelor noastre, am fi putut aduna astfel în jur de 40-50 de mln. de lei anual, dar lucrurile se blocau la Ministerul Finanțelor. Și așa a murit acest proiect, acum ar trebui să-l reluăm de la zero. Până la urmă, modelul ăsta poate fi implementat pe o perioadă de câțiva ani, ca să vedem impactul.
„Un dolar investit în film aduce de la 6 până la 11 dolari valoare în economia statului”
VERDICIA: Astăzi, cine totuși investește în filmul din Republica Moldova?
VALENTINA IUSUPHODJAEV: Statul are o linie de buget pentru film, care presupune o sumă foarte modestă. Dar, repet, să ținem cont de faptul că industria filmului nu înseamnă doar producția. Înseamnă evenimente, festivaluri, educație, patrimoniu, distribuție. Studiile arată că, un dolar investit în film aduce de la 6 până la 11 dolari valoare în economia statului. Lanțul în procesul de realizare a unui film este foarte complex, 60 la sută din cheltuieli se fac în afara filmului și ajung în alte sectoare ale economiei: în hoteluri, mâncare, transport, construcții pentru decoruri, costume. Cu toate acestea, pentru 2025, ni s-au alocat numai 20 de mln. de lei, pe când teatrele au beneficiat de 240 de mln.de lei. Adică, 40% din bugetul Ministerului Culturii se duce în teatru. Nu zic să tăiem de la teatre, dar trebuie să echilibrăm acest buget.
VERIDICA: De ce credeți că se întâmplă așa?
VALENTINA IUSUPHODJAEV: E o întrebare la care nici eu nu am răspuns. Probabil, așa s-au așezat lucrurile demult și continuă din inerție. Când am venit la CNC, în 2021, aveam un buget de 8 mln. de lei, inclusiv managementul operațional. Am crescut an de an bugetul până la 30 de mln., în 2026, dar oricum e o sumă extrem de mică, dacă vrem să investim și în film, și în seriale, și în infrastructură, și în educație, și în arhivă.
„Suntem unica fostă republică sovietică, care nu și-a recuperat originalele filmelor de la Moscova”
VERIDICA: Apropo de arhivă. Am căutat mulți ani un film sovietic, „Apostol bez maski” (Apostolul fără mască – n.r.), despre tatăl meu, preotul Gherasim Păduraru, dar nu l-am găsit. În ce condiții ni se păstrează arhiva cinematografică și unde se află ea?
VALENTINA IUSUPHODJAEV: Nu avem o arhivă propriu-zisă, avem doar unele materiale, fără condiții de păstrare, tehnologie, restaurare. De fapt, arhiva noastră este dispersată în mai multe spații: la Moldova-Film, la Modcinema - fosta structură sovietică centralizată de distribuție, și la Agenția Națională a Arhivelor (ANA). Corect ar fi ca toate materialele să fie concentrate într-un singur spațiu, cum se întâmplă în alte țări, unde există condiții adecvate de păstrare. Și lucrul cu materialele astea presupune procedee bazate pe tehnologii și cunoștințe. E un subiect foarte complex și de durată, care necesită investiții, evident. Este neapărat necesară și sistematizarea acestor materiale, pentru a fi create sisteme de căutare. Lucrul acesta suntem obligați să-l facem, căci ține de memoria colectivă. În ultimul timp, se observă în lume tendința de renaștere a interesului față de filmul de arhivă. De fapt, arhiva națională de film înseamnă nu numai filmul propriu-zis, dar și fondurile de non-film: manuscrise, postere, costume... Pentru asta avem nevoie de un spațiu mare, bine structurat, și de echipamente moderne, și de oameni implicați. Din păcate, însă, la mijloc sunt multe probleme. Dacă au fost digitalizate unele filme, rezultatul depinde de calitatea copiilor, care în mare parte copiile nu s-au păstrat. Problema cea mare este că originalele filmelor de ficțiune, produse la Moldova-Film, se păstrează la Moscova încă din perioada sovietică. Noi suntem unica fostă republică sovietică, care nu și-a recuperat aceste materiale, chiar dacă această recuperare înseamnă cumpărare.
Autoritățile refuză să cedeze sediul Moldova-Film pentru Arhiva Națională de Filme
VERIDICA: De ce originalele se păstrează în Rusia?
VALENTINA IUSUPHODJAEV: Așa era sistemul sovietic, toate materialele originalele se duceau acolo. Tezaurul care se păstrează la noi sunt cronicile, acele filmulețele de 5-10 minute, care, în URSS, erau prezentate înainte de film. În mare parte, erau materiale de propagandă, dar nu numai. Iar astăzi sunt surse importante atât pentru cercetări, cât și pentru organizarea unor programe, inclusiv educative. Observam că avem și azi tineri de 20 de ani, care zic că, pe timpul Uniunii Sovietice, era mai bine. În acest sens, ar putea fi inițiate programe educative, pentru a sparge niște mituri. Arhiva Națională de Film, conform legii, este gestionată de CNC și noi am reușit să promovăm un regulament în această privință, dar nu avem unde activa, nu avem un spațiu. Am propus ca Moldova-Film să treacă în subordinea CNC, pentru că ei nu-și mai îndeplinesc misiunea pentru care au fost creați și, în mare parte, astăzi se ocupă cu darea în locațiune a spațiilor. În felul ăsta, clădirile lor ar fi adecvate pentru a fi transformare într-o Arhivă Națională de Film cu cinematecă, care poate fi și un punct cultural pentru zona Telecentru.
VERICICA: În momentul în care a fost aprobat regulamentul, unde era prevăzut sediul pentru arhivă?
VALENTINA IUSUPHODJAEV: Regulamentul a fost promovat, dar să treacă Moldova-Film la CNC nici vorbă. Au fost multe discuții, însă acolo probabil sunt niște interese de altă natură... Dar, în ciuda tuturor obstacolelor, acest proces complex și de durată, trebuie pornit, cu atât mai mult cu cât avem o generație de cineaști, care au ajuns deja la o vârstă respectabilă, care azi sunt, dar mâine s-ar putea să nu mai fie. Astfel, vom pierde și importante surse de documentare pe anumite materiale.
„Dacă scoți un tablou și îl lași în stradă, valoarea lui crește sau se pierde?”
VERIDICA: Mai interesează pe cineva, în afară de dvs., centralizarea acestei arhive împrăștiate și abandonate?
VALENTINA IUSUPHODJAEV: Bună întrebare. Nu știu. Poate că lucrurile stau pe loc, pentru că schimbarea presupune investiții. În același timp, ANA, de exemplu, a făcut cinematecă de week-end și distribuie filme pe Facebook, dar cine se întreabă care este legalitatea acestor acțiuni? Da, în perioada sovietică, exista o lege că o copie a oricărui film, produs la Moldova-Film, se transmitea în arhiva de stat pentru păstrare, dar nu pentru utilizare. Rezultatul oricărei activități arhivistice cinematografice presupune promovarea și distribuția filmelor, dar nu invers.
VERDICIA: Prin ce anume greșește ANA, dacă, în haosul despre care vorbiți, face publice filme, care pot fi uitate?
VALENTINA IUSUPHODJAEV: Și ei spun că procedează corect, că promovează filme, dar o promovare adecvată se face printr-o strategie. Dacă scoți un tablou și îl lași în stradă, valoarea lui crește sau se pierde? În toată lumea, filmele de arhivă se proiectează în cinemateci. Se aduc oameni în sală, se inițiază discuții și nimeni nu zice că aceste filme nu pot fi difuzate la TV. În România, există un canal dedicat acestor filme, Cinemaraton, dar acolo se plătește și un „timbru de cinema”, o parte din care ajunge și la autorii peliculelor. Da, filmul aparține statului, dar există și dreptul moral asupra unui material. În majoritatea țărilor, funcționează legea privind drepturile de autor conexe. Dar atunci când plasezi pe rețele filme în calitate proastă, distribuite de câte 200-250 de persoane, e mai degrabă o defavoare adusă filmului. De s-ar face ordine în sensul ăsta, arhiva ar putea să aducă plus valoare, inclusiv poate fi monetizată. Știu că oamenii sunt foarte bucuroși că aceste filme apar pe Facebook, dar asta e o chestiune de emoții. Însă valorificarea Arhivei de Film trebuie să aibă loc conform legii, standardelor internaționale din domeniu și bunelor practici europene. Doar nu e vorba de un fleac, ci de patrimoniul național.
„Trăim timpuri când schimbările nu mai pot aștepta”
VERIDICA: Ați încercat să vorbiți despre problema arhivei cu noua conducere a Ministerului Culturii?
VALENTINA IUSUPHODJAEV: Da, am avut o întâlnire cu noua secretară de stat și m-a întrebat care ar fi prioritățile pe domeniu. „Arhiva și educația”, i-am răspuns. Partea bună a lucrurilor este că CNC trebuie să preia în scurt timp cinematograful Odeon, care aparținea Moldova-Film. Deja s-au făcut modificări în lege și vom avea un cinematograf public, ceea ce înseamnă accesul cineaștilor pentru premiere, proiecții de filme, nu neapărat cu scop comercial, proiectarea filmelor de arhivă, alte evenimente etc. Trăim timpuri când schimbările nu mai pot aștepta. Acum doi ani, am ratificat Convenția Consiliului Europei pentru protecția patrimoniului audiovizual. Astăzi, europenii pun accent pe orice patrimoniu, în special pe cel cinematografic. Faptul că am ratificat această convenție nu este o formalitate. La un moment dat, va trebui să facem reforme și să le raportăm. Dacă ne dorim integrare, să ne aliniem la valori pe toate domeniile, chiar dacă prioritară la noi este lupta cu corupția. În orice caz, fără partea de cultură, de memorie colectivă, inclusiv arhive, nu ne vom regăsi în circuitul de valori și principii europene.
