Un raport al Organizației Mondiale a Sănătății, publicat la sfârșitul anului 2024, care a analizat în premieră, într-o manieră comparativă și multidimensională, calitatea îngrijirii medicale și siguranța pacientului în cele 53 de state membre ale Regiunii Europene, arată că în Republica Moldova conceptul de „siguranță a pacientului” este vag și subdezvoltat. Vocea moldovenilor nu se aude atunci când se dezvoltă politici de sănătate, în schimb statul nu ezită să intre adânc în buzunarele lor: aproape 30 de lei din fiecare 100 dați pe sănătate vin direct din portofelul lor. Moldovenii trăiesc mai puțin comparativ cu europenii din Vest, au riscuri mult mai mari de a muri de inimă sau de cancer, iar digitalizarea, văzută ca un unicorn în medicina modernă, pare un vis fără substanță factuală.
Raportul Biroului Regional pentru Europa al OMS, primul de această anvergură, și-a propus să ofere o hartă a performanței și vulnerabilităților sistemelor de sănătate din regiune, în baza mai multor indicatori. Astfel, fiecare profil de țară a fost format în baza a 46 de indicatori, grupați în patru categorii esențiale: guvernanță și politici naționale (cum ar fi existența planurilor pentru siguranța pacientului sau sistemele de acreditare), funcții ale sistemului de sănătate (inclusiv resursele umane, finanțarea și infrastructura digitală), dimensiuni ale calității îngrijirii (cum ar fi eficiența, siguranța, accesul și orientarea către pacient) și rezultate în sănătate la nivelul populației (de exemplu, mortalitate evitabilă sau acoperirea vaccinării).
De ce este important un raport privind siguranța pacienților
Siguranța pacientului este definită de OMS ca „absența vătămărilor care pot fi prevenite asupra pacientului și reducerea riscului de prejudicii inutile asociate actului medical până la un nivel acceptabil”. Într-un sens mai larg, în cadrul sistemelor de sănătate, siguranța pacientului este construită în jurul obiectivului de bază de a face asistența medicală cât mai sigură cu putință, astfel încât să fie prevenite la maxim erori evitabile, iar dacă totuși apar erori, impactul acestora asupra pacientului să fie atenuat cât de mult permite situația. Însuși conceptul de siguranță al pacientului și calitatea îngrijirilor s-a schimbat mult în ultimii 50 de ani. Mai recent, Cadrul OMS privind serviciile de sănătate integrate și centrate pe oameni (adoptat de Adunarea Mondială a Sănătății în 2016) definește îngrijirea de înaltă calitate ca fiind sigură, eficientă, centrată pe pacient, promptă, eficientă din punct de vedere al resurselor, echitabilă și integrată. Este important de subliniat că siguranța pacientului reprezintă o dimensiune centrală a calității îngrijirii medicale.
De ce avem nevoie de calitate și siguranță în sănătate? Pentru că ele reprezintă fundamentul oricărei îngrijiri medicale responsabile. Îngrijirea medicală nu înseamnă doar tratamente sau tehnologii – înseamnă, în primul rând, siguranță pentru pacient și pentru cadrele medicale deopotrivă. Cele două sunt profund interconectate și nu pot fi separate conceptual, chiar dacă fiecare merită o analiză proprie.
„Primum non nocere” – în primul rând, să nu faci rău – este principiul de bază al medicinei. Și totuși, realitatea ne contrazice: în fiecare an, peste 3 milioane de oameni mor din cauza unor îngrijiri medicale nesigure. Sunt pierderi care, în mare parte, puteau fi evitate. Ce s-a greșit? Ce trebuie schimbat? Sunt întrebări pe care orice sistem de sănătate ar trebui să și le pună onest.
În plus, siguranța pacientului nu mai este doar o aspirație etică, ci și o obligație legală în multe țări. La nivel internațional, există reglementări, standarde și chiar o Zi Mondială a Siguranței Pacientului, marcată anual. În 2019, Organizația Mondială a Sănătății a lansat un plan global de acțiune pentru siguranța pacientului, care oferă o direcție clară statelor pentru a reduce riscul și a preveni erorile medicale.
Ce politici a dezvoltat Republica Moldova pentru siguranța pacienților?
Nu prea multe. Raportul OMS a analizat dacă statele membre ale Regiunii Europene a OMS au implementat următoarele documente strategice:
- Plan național privind calitatea îngrijirilor medicale
- Plan național privind rezistența antimicrobiană
- Implicarea pacienților și a cetățenilor în deciziile din sistemul de sănătate
- Implementarea Dosarului Electronic de Sănătate
-Plan național privind siguranța pacientului
- Plan național pentru combaterea dezinformării în domeniul sănătății
- Sistem funcțional de acreditare a spitalelor
- Integrarea standardelor de calitate și siguranță în ghidurile de telemedicină
Republica Moldova a făcut progrese doar în două domenii – cel al rezistenței antimicrobiene și în cel al acreditării. Deși, după reforma eșuată a sănătății publice din anul 2017, sistemul de acreditare încă funcționează cu mari lacune.
Interesant este că Republica Moldova nu a implementat nici măcar politici publice care implică resurse financiare minime, cum ar fi implicarea pacienților în elaborarea politicilor de sănătate. Este adevărat însă că doar 13% dintre țări au dezvoltat mecanisme prin care să implice societatea civilă în procesul decizional.
Digitalizare întârziată: dosarul electronic de sănătate, încă inexistent
Deși digitalizarea este una din prioritățile declarate la nivel internațional în sănătate, Republica Moldova nu dispune, în prezent, de un dosar electronic de sănătate funcțional și integrat la nivel național. Un astfel de sistem ar permite accesul rapid la istoricul medical al pacientului în orice colț al țării și ar sprijini medicii să ia decizii mai rapide, mai precise și mai sigure.
În Republica Moldova digitalizarea însă este strâns legată de corupție și irosirea resurselor publice. În 2014 și apoi în 2017, au fost dezvoltate două sisteme informaționale – unul pentru medicii de familie și altul pentru spitale. Au fost investite milioane de euro, au existat urmări penale pentru presupuse acte de corupție și interese a unor grupuri restrânse, dar nimic nu a fost demonstrat. Acum aceste sisteme sunt complet ineficiente. Ca un dosar electronic să poată fi dezvoltat, trebuie să se pornească de la zero, pentru că ceea ce există acum nu poate fi integrat.
Buzunarul pacientului cel de fiecare zi
Unul dintre cele mai sensibile puncte ale analizei OMS vizează finanțarea sistemului de sănătate. În 2021, Republica Moldova a alocat aproximativ 5,1% din PIB pentru sănătate, o valoare relativ modestă în comparație cu media țărilor europene occidentale (care este frecvent de peste 8–9%), dar care depășește unele state din vecinătate.
Îngrijorătoare rămâne însă ponderea cheltuielilor directe suportate de pacienți: circa 29% din cheltuielile curente pentru sănătate provin din contribuții directe. Aceasta înseamnă că 30 de lei din 100 investiți în Sănătate sunt din buzunarul pacienților. Este un nivel considerabil, peste recomandările internaționale pentru protecția financiară a populației. Aceste costuri afectează în special accesul la servicii a persoanelor cu venituri mici și accentuează inechitățile din sistem.
Calitatea îngrijirii: ce ne oferă, de fapt, sistemul?
În primul rând, o analiză completă este imposibilă, pentru că Republica Moldova nu colectează o serie de date esențiale, cum ar fi:
- rata standardizată a mortalității prevenibile (numărul de decese care ar fi putut fi evitate prin intervenții de sănătate publică sau politici de prevenție, înainte ca boala să apară sau să progreseze) și a mortalității tratabile (decese care ar fi putut fi evitate dacă pacientul ar fi primit la timp un tratament medical eficient și adecvat, după ce boala a apărut),
- internările evitabile în spitale,
- rata internărilor evitabile pentru diabet,
- rata internărilor evitabile pentru BPOC (bronhopneumopatie obstructivă cronică),
- rata mortalității la 30 de zile după internarea pentru infarct miocardic acut,
- rata populației cu nevoi medicale nesatisfăcute,
- rata traumei obstetricale,
- rata mai multor tipuri de screening (cervical, colorectal)
- în ce măsură medicii acordă suficient timp pacientului în timpul consultației, cât de bine explică pacientului problema sa medicală și dacă implică pacientul în luarea deciziilor.
Acolo unde Republica Moldova furnizează date, imaginea este una îngrijorătoare. Spre exemplu, rata mortalității la copiii sub 5 ani este de 14,9 la 1.000 de născuți vii – un nivel alarmant, de aproape două ori mai mare decât în România și de patru ori peste nivelul înregistrat în Letonia sau Lituania.
Nici sănătatea maternă nu stă mai bine. Rata mortalității materne în Republica Moldova este de 12,3 la 100.000 de nașteri, în timp ce media regiunii europene este aproape la jumătate: 6,8 la 100.000.
Un alt indicator-cheie confirmă amploarea problemelor sistemice: probabilitatea de deces prematur din cauza bolilor cardiovasculare, cancerului, diabetului sau bolilor respiratorii cronice este de 24,1% – una dintre cele mai ridicate din Regiunea Europeană a OMS. Republica Moldova se află la același nivel cu Federația Rusă, fiind depășită doar de Ucraina, Tadjikistan, Turkmenistan și Uzbekistan.
Totodată, indicatorii de siguranță a pacientului semnalează probleme importante. Deși datele despre infecțiile nosocomiale sau complicațiile postoperatorii sunt puțin raportate, acest lucru nu reflectă absența problemelor, ci lipsa unei culturi instituționale a transparenței și învățării din erori. Despre importanța raportării erorilor și a instituirii unui sistem de învățare am scris aici.
Pentru prima dată, la nivelul Regiunii Europene a OMS, avem un set comparativ de date pentru 48 de indicatori privind calitatea și siguranța îngrijirilor medicale. Este un volum valoros de informații, însoțit de recomandări concrete, care ar trebui folosit la maximum pentru a construi politici publice eficiente și sisteme de sănătate unde pacientul să se simtă în siguranță.
Până acum, nu am văzut nicio reacție din partea Ministerului Sănătății: nici o mențiune despre acest raport, nici explicații pentru indicatorii sensibili, nici angajamente de îmbunătățire. Recentele cazuri de decese materne, decesele unor copii care puteau fi salvați, precum și tragediile părinților care au copii cu boli rare și care luptă de unii singuri pentru a le asigura șansa la viață, țin loc de răspunsuri. Sunt tragedii care ne arată că siguranța pacientului în Republica Moldova este, pe anumite segmente, încă precară. Întrebarea reală este dacă învățăm ceva din aceste tragedii. Și, mai ales, dacă vrem să învățăm. Siguranța pacientului nu este doar un indicator, este o responsabilitate etică și profund umană.
