Péter Magyar, politicianul maghiar care a pus capăt unui regim Orbán care acaparase Ungaria timp de 16 ani, a renunțat la veto-ul exprimat de predecesorul său în privința împrumutului de 90 de miliarde oferit Ucrainei de Uniunea Europeană. Faptul că Ungaria are o atitudine mai puțin ostilă față de vecina invadată de Rusia promite nu numai coerență de ansamblu în privința deciziilor geopolitice ale UE, ci și un traseu mai lipsit de surprize către apartenența la acest bloc a Ucrainei și, desigur, a Republicii Moldova. Totuși, a presupune, la Ungaria, o atitudine entuziastă în această privință e greșit. În consecință, pentru a-și netezi drumul către Uniunea Europeană, Moldova trebuie să aibă în vedere o serie de considerente.
Un lider legalist
Atitudinea neobstrucționistă, dar nici entuziastă a lui Magyar față de aderarea Ucrainei – și implicit a Moldovei – la UE e cunoscută din prima conferință de presă susținută de liderul maghiar după victoria categorică din alegerile din 12 aprilie a.c. Atunci, Magyar a afirmat că „Ucraina e în mod clar victima în acest război” și că „pe baza Memorandumului de la Budapesta din 1994, Ucraina are tot dreptul și, după părerea mea, guvernul are chiar datoria de a păstra integritatea teritorială și suveranitatea țării”. La vremea respectivă, Ucraina a renunțat la propriul arsenal nuclear, al treilea din lume ca mărime, contra unor garanții internaționale referitoare la integritatea teritorială și suveranitate, încălcate de Rusia începând din 2014, la prima invazie a Ucrainei.
Până aici, lucrurile sună bine pentru Ucraina și Moldova. Într-un interviu din decursul lunii martie, Magyar a precizat însă că se opune unui traseu de aderare accelerat pentru Ucraina (ceea ce se aplică în mare măsură și Moldovei), punând accent pe așa-numitele Criterii de la Copehnaga – într-un sens, pe conformitatea administrativă a nou-venitelor în bloc. De menționat și faptul că Ungaria este în continuare dependentă de petrolul și gazul rusesc, iar Magyar a subliniat că interesele propriei țări sunt cele care sunt primordiale în cazul oricărui lider de factura lui. Mai mult, Ungaria nu s-a opus împrumutului de 90 de miliarde de euro, dar nici nu participă la finanțare, la fel cum n-o fac nici Cehia și Slovacia. Restul țărilor UE se angajează să achite dobânzi anuale de trei miliarde de euro pentru acest împrumut.
Ce se va schimba – și ce nu se va schimba - în Uniunea Europeană cu Magyar
Cu siguranță, victoria lui Magyar pune capăt atitudinii obstrucționiste a lui Viktor Orbán, dispus până pe 12 aprilie a.c. să blocheze aproape orice inițiativă coerentă referitoare la conflictul din Ucraina și nu numai. În mod pervers, obstrucțiile lui Orbán alimentau exact criticile euroscepticilor referitoare la lipsa de eficiență și de greutate geopolitică a Bruxelles-ului, ceea ce însemna un soi de profeție autoîndeplinită, cât timp acestea erau determinate tocmai de atitudinea criticului. Din punctul de vedere al Bruxelles-ului, Ungaria va intra într-o lună de miere cu Bruxelles-ul, în care UE va fi dispusă să deblocheze cele 16-17 miliarde de euro fonduri europene reținute ca urmare a deciziilor antidemocratice ale regimului Orbán și, posibil, să renunțe la amenda de un milion de euro pe zi pentru neconformitatea la legislația europeană privind azilanții. Magyar are la dispoziție o perioadă în care își va putea preciza atitudinea față de blocul politic la care țara lui a aderat în 2004, dar față de care a făcut anti-joc începând din 2010, anul celei de-a doua accederi la putere a lui Orbán.
Totuși, Magyar este mai întâi de toate garantul promisiunilor făcute propriului electorat. Prima lui grijă, politic vorbind, este reconstituirea prosperității țării pe care Orbán o adusese pe ultimele locuri ale UE, cu regimul lui de acoliți corupți. Electoratul maghiar nu are, în primul rând, grija Ucrainei sau a unei Uniuni Europene puternice și consecvente. De cealaltă parte, declarații optimiste ca cele, succesive, ale Ursulei von der Leyen referitoare la renunțarea la principiul unanimității în Consiliul European sunt mai degrabă tentative de a menține subiectul pe agendă decât gesturi politice cu urmări imediate. Fără veto-ul lui Orbán, în Uniunea Europeană se vor schimba unele lucruri, dar ideea că aceasta va funcționa ca o structură federală sau alt gen de organizație agilă și foarte puțin deliberativă contravine, până la urmă, principiilor fondatoare.
Prieteni, și mai puțin prieteni, ai Moldovei și Ucrainei în Uniunea Europeană
Orice ar decide într-un viitor de ordinul a câteva luni Péter Magyar că e în interesul Ungariei, primele declarații conțin o veste bună implicită. Referirile la Copenhaga și Memorandumul de la Budapesta, ca și insistența pe statutul de victimă al Ucrainei înseamnă, cel puțin declarativ, aderența la o lume bazată pe reguli, morală și angajamentele asumate în tratate internaționale. Un lider de țară legalist nu poate fi decât o veste bună pentru Bruxelles, despre care s-a spus că a rămas singurul garant sau marele promotor al unei astfel de ordini politice globale, după accederea tranzacționalului și inconsecventului Donald Trump la putere în SUA. Dar, la o săptămână după victoria lui Magyar la Budapesta, în Bulgaria obținea o victorie categorică Rumen Radev, politician cu o coloratură politică neclară, acuzat de atitudine pro-rusă. Dincolo de declarațiile ambigue ale lui Radev referitoare la Ucraina și Rusia lui Putin, un simptom îngrijorător referitor la victoria acestuia este catalizarea bruscă a Generației Z, care l-a susținut inclusiv ca urmare a unor campanii „subite” pe TikTok. Pentru români, care au asistat la ascensiunea meteorică a lui Călin Georgescu pornind de la aceeași platformă, asta creează anxietate. În ipoteza că legăturile subterane ale lui Radev cu Moscova se adeveresc, a fost însă remarcat pe drept faptul că Bulgaria e o țară cu o economie mai slabă decât a Ungariei, deci ea poate fi păstrată pe o traiectorie centripetă prin fondurile europene, de care e mai dependentă. În plus, Radev nu are un aparat administrativ la fel de competent și versat birocratic ca Ungaria lui Orbán, care, deci, să poată pune tot atâtea bețe în roatele Bruxelles-ului.
Radev nu e singurul exemplu de lider ambiguu din Uniunea Europeană. Despre lideri și poziții ca ale Slovaciei sau Austriei nu mai e cazul să mai insistăm, fiindcă s-a scris destul.
Victoria lui Magyar în Ungaria este una terapeutică pentru UE: vine în momentul în care aceasta are cea mai multă nevoie de libertate de acțiune, consens și consecvență. Pe termen scurt, acestea se vor ameliora; rămâne de văzut ce se va întâmpla în timp.
Ce are de făcut Moldova: consecvență și progrese administrative
Termenul de 2030, avansat de președinta Maia Sandu pentru intrarea Republicii Moldova în UE, este unul optimist, având în vedere faptul că procesele de aderare ale statelor deja membre au durat peste 10 ani, în timpuri recente. Totuși, Moldova nu poate decât beneficia de o Uniune Europeană mai eficientă și mai funcțională, iar dispariția obstrucționistului de vocație și de profesie Orbán nu poate fi decât o veste bună. Iar ceea ce pare a fi un legalist de factura lui Magyar întărește un anumit tip de considerent cu privire la traseul din următorii ani al Republicii Moldova: aceasta trebuie să insiste să se conformeze tuturor criteriilor administrative din cele 35 de capitole de negociere cu Uniunea Europeană, care decurg din tratate și alte baze legale. Comisia Europeană și Consiliul European au dat publicității documente care indică cu claritate harta de parcurs și transmit semnale încurajatoare, așa cum am relatat deja.
De asta se leagă un lucru mai puțin spus public, dar discutat pe holurile instituțiilor europene: acquis-ul comunitar, legislativ și nu numai, pare mai ușor de realizat în Republica Moldova decât în Ucraina, în logica „țară mai mică – probleme mai mici și mai ușor de rezolvat” – în care problemele sunt cele cunoscute, de la corupție la ineficiență administrativă și economică. Desigur că în momentul de față Moldova nu are nici un interes și nici un motiv moral să se „decupleze” de procesul de aderare al Ucrainei. Ea nu trebuie însă să-și piardă din vedere propriile obiective, oricât de dificil și lipsit de catharsis ar fi demersul de conformitate administrativă. Ne putem gândi la un singur fapt: 2030 sună, poate, optimist, raportat la apartenența deplină a Moldovei la UE. Totuși, războiul din Ucraina nu poate continua la nesfârșit, oricare-ar fi tragedia și dezastrul prezentului. Oricare-ar fi deznodământul, Moldova se va găsi atunci în mult mai mare măsură pe cont propriu, cu pașii înainte pe care îi va putea parcurge până atunci. Așa cum e și firesc.
