Donații
Veridica.ro
În ultimii 25 de ani, numărul medicilor angajați în Republica Moldova a scăzut cu 20%, pe fondul unei îmbătrâniri fără precedent a personalului medical. Deficitul înregistrat anul trecut accentuează tendința din ultimele două decenii. Fără politici solide, bazate pe dovezi, Republica Moldova riscă să devină un adevărat „deșert medical”.
Aproape 3.400 de medici au plecat din sistemul medical în ultimii 25 de ani
Termenul de „deșert medical” este unul relativ nou în literatura de specialitate. Deși încă nu există un consens privind o definiție unică, deșertul medical este denumit o zonă în care nevoile de îngrijire a sănătății oamenilor sunt nesatisfăcute total sau parțial și sunt cauzate de lipsa de acces la servicii sau de servicii de calitate necorespunzătoare. Subiectul este constant abordat în țările dezvoltate, în special după pandemia COVID-19 care a creat o barieră și mai mare dintre oameni și accesul la servicii de sănătate. Cercetările arată că după pandemia de COVID medicii se simt mai neprotejați, mai vulnerabili emoțional din cauza acutizării burnout-ului și că barierele instituționale, condițiile socio-culturale înclină balanța mult atunci când decid să emigreze. Statele dezvoltate conștientizează riscurile și încearcă să găsească soluții. În Republica Moldova despre deșerturile medicale se discută încă timid. Pe ici-colo apare câte o voce care prevestește timid un viitor în care nu va mai exista cine să ne trateze, dar fără vreo șansă ca această problemă să ajungă un subiect public de dezbatere.
Aproape 3.400 de medici au plecat din sistemul medical în ultimii 25 de ani, ceea ce înseamnă o reducere cu aproape 20% a numărului de medici angajați în domeniul sănătății. Anul 1999 a fost marcat de unul dintre cele mai mari valuri de exod din sistem. Numărul medicilor a scăzut atunci de la 17.400 la 15.700. Peste zece ani mai rămâneau doar 12.700, iar în 2023 au rămas oficial să activeze puțin peste 12.300 de specialiști. Trebuie menționat că această statistică include și medicii care sunt angajați în alte structuri decât în domeniul Sănătății, cum ar fi în domeniul Apărării sau MAI, care are propriul spital și propriul sistem de finanțare. În instituțiile subordonate Ministerului Sănătății muncesc, conform datelor ANSP, doar aproximativ 9.630 de medici, dar ar mai fi nevoie de încă aproximativ 1.900.
Potrivit Ministerului Sănătății, în Republica Moldova asigurarea cu medici este peste media Organizației de Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD), de 3,4 medici la 1.000 de locuitori. Totuși, valorile medii nu reflectă realitatea din teren, pentru că în unele zone, de regulă în marile orașe, asigurarea cu medici poate fi una bună, în timp ce în sate un medic de familie încearcă cu greu să fie accesibil pentru 6.000 de oameni. Lipsa de specialiști este acută în teritorii. De exemplu, în raioanele Glodeni, Râșcani, Dubăsari, Nisporeni, Ungheni, Basarabeasca, Cantemir, Căușeni, Cimișlia, Taraclia și Vulcănești nu există niciun cardiolog, asta în timp ce bolile cardiovasculare sunt prima cauză de deces în Republica Moldova. În același timp, medici oncologi lipsesc în aproape jumătate din raioane. Neonatologi sunt și mai puțini – 104, dintre care jumătate concentrați în Chișinău.
Dar tabloul este incomplet dacă urmărim doar acest indicator și riscăm să pierdem din vedere cel mai îngrijorător fenomen – cel de îmbătrânire a cadrelor medicale. Cele mai recente date arată că 43% din totalul medicilor care activează în sistem au vârsta de 55 de ani și peste, iar 44% dintre asistenții medicali au atins și ei 55 de ani. Cifrele relevă un sistem medical neatractiv și îmbătrânit, ceea ce este paradoxal, având în vedere că Republica Moldova este printre primele țări din Regiunea Europeană, Asia Centrală și de Est după numărul de absolvenți la medicină raportat la numărul de locuitori – 25 la 100.000 populație. Deși există numeroase motive pentru care studenții la medicină din Republica Moldova aleg să studieze aici ca apoi să se întoarcă acasă, discrepanța dintre numărul de studenți pregătiți și numărul celor care aleg să rămână arată clar – Republica Moldova pregătește medici, dar nu pentru sine, ci pentru „export”.
Valurile de exod ale halatelor albe
Cauzele care au dus la plecarea masivă a medicilor în mai multe valuri sunt de ordin social-politic și sistemic. Primele valuri au fost înregistrate în anii 1991-1992, când Republica Moldova obținea independența, apoi în 1998-1999. Atunci, pentru Republica Moldova fondurile externe erau un vis, la fel și noile tehnologii. Dar medicii lăsau totul în urma lor și plecau în necunoscut nu pentru oportunități de carieră sau pentru acces la tehnologii mai bune. O mare parte dintre ei pur și simplu fugeau de foame și nu-și mai puneau problema unei realizări profesionale, așa că mulți dintre primii medici care au plecat au trebuit să renunțe la visul lor și au ajuns zidari, vânzători sau badante. Apoi s-au întors acasă, dar numai ca să-și ia și familiile cu ei. Nu există studii care să analizeze amploarea fenomenului, pentru că autoritățile nu s-au interesat niciodată cu adevărat de cei care au plecat.
În 2009, se schimba puterea, iar la Chișinău se instala pentru prima dată o conducere declarată proeuropeană. Finanțarea în sistemul de sănătate s-a îmbunătățit, în mare parte datorită implementării în anul 2002 a sistemului asigurărilor obligatorii de asistență medicală, după modelul Estoniei. Încep să devină accesibile fondurile din finanțarea externă, oportunitățile de instruire prin programe europene. Politicienii înțeleg că Sănătatea este un subiect de importanță majoră pentru societate, așa că apar primele promisiuni – 10 spitale regionale în toată țara, salarii începând cu 500 de euro, ceva ce acum 10 ani era de neimaginat pentru un medic din sistemul public.
Totuși, medicii și-au continuat exodul și după 2009. Cele mai recente valuri de plecări – cele din 2016-2018 și apoi 2020-2021 - nu se mai produc din nevoia de a-și asigura necesitățile de bază pentru supraviețuire. Tabloul medicului care încheie conturile cu țara lui și pleacă se schimbă complet și evoluează către un individ în căutare de oportunități, exigent, conștient de avantajele sale și gata să-și asume riscuri. Un individ care nu are timp. Nu are ani să investească, în speranța că într-o zi sistemul din țara lui se va schimba și va începe să îl aprecieze.
Până la pandemia de COVID-19, criza resurselor umane în sănătate a avut o formă latentă. Pandemia a exacerbat vulnerabilitățile sistemului de sănătate și l-a șubrezit, punând și mai multă presiune pe cadrele medicale. Neajunsurile cronice din sistem, preluarea responsabilităților celor care au plecat, epuizarea emoțională, lipsa de protecție juridică sunt probleme greu de surmontat. Autoritățile din Republica Moldova se află acum la un punct de răscruce – fie inversează trendul de emigrare cu politici realiste care să pună nevoile cadrelor medicale în prim-plan, fie se prefac că sunt în căutare de soluții în timp ce medicii vor continua să plece, iar domeniul sănătății se va transforma definitiv într-un deșert. Nu doar la figurat.
