Veridica.ro: Rusia amenință că va ataca Marea Britanie

Veridica.ro: Rusia amenință că va ataca Marea Britanie
© EPA/STRINGER   |   Oamenii privesc cum se ridică fumul deasupra unui depozit Wildberries în urma unui atac ucrainean cu dronă asupra Parcului Industrial Koledino de lângă Podolsk, regiunea Moscova, Rusia, 16 august 2026.

Presa pro-Kremlin preia o serie de amenințări, mai mult sau mai puțin voalate, privind posibile atacuri rusești împotriva Marii Britanii pentru că aceasta i-a furnizat Ucrainei drone cu rază lungă de acțiune. Astfel de amenințări la adresa țărilor occidentale reprezintă o constantă de când a început războiul și sunt considerate a fi doar tentative de a descuraja sprijinirea Ucrainei. În ultima săptămână au fost reluate și alte teme favorite – avertismentele privind un dezastru nuclear și nevoia Rusiei de a se întări.

Gazeta.ru: Putin a cerut consolidarea suveranităţii Rusiei

Rusia trebuie să îşi consolideze suveranitatea şi să îşi îmbunătăţească eficienţa în domeniul apărării, a declarat preşedintele rus, Vladimir Putin, în timpul şedinţei Consiliului pentru Dezvoltare Strategică şi Proiecte Naţionale. „Aş dori să subliniez încă o dată -  trebuie să consolidăm suveranitatea ţării şi să îmbunătăţim eficienţa atât în apărare şi securitate, cât şi în sfera socio-economică”, a spus șeful statului. Potrivit declarațiilor lui Putin, Rusia implementează deja un plan de schimbări structurale în economie, inclusiv domenii prioritare precum dezvoltarea pieţei muncii, crearea de locuri de muncă moderne şi creşterea producţiei în sectoarele cu valoare adăugată mare. Președintele a subliniat că este vorba mai ales despre dezvoltarea calitativă şi intensivă a economiei ruse. Pe 11 august, la ședința Consiliului pentru Știință și Educație din Novosibirsk, Putin a declarat că suveranitatea și dezvoltarea țării depind de ritmul implementării noilor tehnologii. Liderul rus a cerut accelerarea dezvoltării tehnologiilor avansate în Rusia și a subliniat că pentru aceasta este necesară unificarea eficientă a resurselor științifice strategice ale țării, care să fie direcționate către rezolvarea problemelor importante. Șeful statului s-a referit la resurse precum școlile de cercetare, colecțiile unice de resurse biologice și capabilitățile digitale de ultimă generație. Anterior, Putin a făcut o evaluare a dinamicii economice în Rusia.

INTERFAX: Lavrov a declarat că Rusia are dreptul să considere Marea Britanie ca parte la conflictul din Ucraina

Șeful diplomației ruse a comentat astfel declarația premierului britanic privind susținerea Kievului. Rusia are dreptul să considere participarea directă a trupelor de rachete britanice la loviturile asupra teritoriului țării ca pe o implicare în război, cu toate consecinţele care decurg din aceasta, a declarat ministrul rus de externe, Serghei Lavrov. „Ştiţi, îmi pare rău pentru Marea Britanie dacă va rămâne alături de Ucraina până la sfârșit. [...] Preşedintele a avertizat asupra dreptului nostru de a acţiona în orice regiune a Oceanului planetar, dacă cineva ne încalcă interesele sau proprietatea. La fel, avem dreptul să considerăm participarea directă a forţelor de rachete britanice la loviturile împotriva Rusiei ca pe o participare la război. Cu toate consecinţele care decurg din aceasta”, a declarat ministrul rus de externe într-o discuţie cu jurnalistul „Vesti”, Pavel Zarubin. Astfel a comentat ministrul rus declarația premierului britanic Andy Burnham că Londra „va fi alături de Ucraina până la capăt”. Ambasada Rusiei în Marea Britanie a difuzat un comunicat în care se spune că articolele din presa britanică privind utilizarea de către Kiev a dronelor britanice pentru a lovi în interiorul teritoriului rus „confirmă faptul că Londra alege escaladarea crizei ucrainene, făcând declarații fățarnice privind pacea”. Misiunea diplomatică rusă a adăugat că „cu cât mai mult Londra se va implica în conflict” și cu cât mai mare va fi susținerea pentru Ucraina, „cu atât mai mare va fi prețul pe care îl va plăti”. După aceasta, Burnham a declarat că Marea Britanie va continua să „acorde Ucrainei 100% susținere”

TASS: Mironov a îndemnat la un atac cu „Oreşnik” asupra uzinelor de producţie de a dronelor pentru Forţele Armate Ucrainene din Marea Britanie

Preşedintele partidului „Rusia Justă”, a declarat că „proștii trebuie învățați minte”. Este tocmai momentul potrivit ca uzinele britanice de drone pentru Forţele Armate Ucrainene să fie atacate cu „Oreșnik”, a declarat pentru TASS preşedintele partidului „Rusia Justă”, Serghei Mironov. Anterior, publicaţia The Sunday Times, citând surse din cadrul Forţelor Armate Ucrainene, a anunţat că dronele britanice au fost folosite pentru prima dată de Kiev pentru atacuri în adâncimea teritoriului rus. Marea Britanie va trebui să răspundă pentru sprijinirea crimelor regimului de la Kiev împotriva Rusiei, se arată într-un comentariu al Ambasadei Rusiei la Londra, publicat în legătură cu aceste informaţii. „Proştii trebuie să primească o lecţie şi cred că a venit momentul să atacăm uzinele de fabricare a dronelor cu rază lungă de acţiune din Marea Britanie. Racheta „Oreşnik” cu încărcătură explozivă nu a fost încă testată în condiții reale - acum este momentul potrivit”, a declarat Mironov. Acesta a menționat că, în timp ce conducerea militaro-politică rusă „dă dovadă, în mod extraordinar, de reţinere, responsabilitate şi sânge rece”, „de cealaltă parte există nişte idioţi”, care consideră calmul Rusiei o slăbiciune.

Komsomolskaia Pravda: „Stau umăr la umăr într-o baltă de sânge!”: Zaharova răspunde dur Marii Britanii după livrarea de drone Forțelor armate ucrainene

Reprezentanta MAE rus Maria Zaharova a comentat livrările de către Marea Britanie de drone cu propulsie turbo-reactivă pentru Forțele armate ale Ucrainei. Într-o discuție la radio „Komsomolskaia Pravda”, Zaharova a declarat că Londra și Kievul stau într-o baltă de sânge.

Citiți articolul integral pe Veridica.ro.

Timp citire: 4 min