Din 2005, au venit anual, voluntar, din Olanda să instaleze echipamente de oxigen, gaz și presiune în 13 spitale din Republica Moldova. Cât erau angajați în spitale din Olanda, veneau în Moldova în vacanța de Paști sau când puteau să își ia liber de la lucru, pentru a face un bine aici. Acum sunt la pensie. Cum au ajuns aici și de ce în loc să meargă la plajă au tot revenit în spitalele moldovenești?
Povestea a început după căderea Cortinei de Fier
Povestea a început odată cu căderea Cortinei de Fier și cu revoluția română din 1989. Atunci, în ianuarie-februarie 1990, în entuziasmul schimbărilor politice, dar și a imaginilor devastatoare cu sărăcia est-europeană, olandezii au încărcat zeci de camioane cu ajutoare umanitare pe care le-au trimis în România. S-a întâmplat că unul dintre șoferii de tir care mergea spre Galați a făcut un infarct la Sibiu. A rămas câteva săptămâni în spitalul din Sibiu. Medicii din Sibiu i-au salvat viața, așa că acesta, la întoarcerea în Utrecht, și-a adunat colegii din spitalul universității să discute despre cum ar putea să își exprime recunoștința. Inginerul Arnold Van Rijn era printre ei.
Așa că, în iunie 1990, acesta a plecat la Sibiu împreună cu o fundație olandeză, pentru a face cunoștință cu situația la fața locului și a vedea ce se poate face. Pe drum, Arnold și prietenul său, Theus Huisman, au tot vorbit despre planurile lor de a da o mână de ajutor României. Însă, atunci când vizitau Catedrala Mitropolitană din Sibiu, prietenul lui Arnold a avut un infarct… fatal… Acesta a murit în brațele fiului, care era alături.
„Mi-am spus că moartea prietenului meu nu poate fi în van”, mi-a zis Arnold în sala de mese pentru oaspeți a cantinei de la Colegiul de Medicină din Chișinău, unde echipa sa lua masa zi de zi, cât au lucrat la Institutul de Neurologie și Neurochirurgie din Chișinău. „Trebuia să revin ca să îl onorez.” Așa că din 1990 și până în 2005, Arnold a tot revenit, împreună cu colegii săi, pentru a instala echipamente medicale sau a face reparații în Spitalul Clinic Județean și în Spitalul Clinic de Pediatrie Luther din Sibiu. Aceștia au fondat ONG-ul Werkgroep Urgenta, care colectează bani de la diverse fundații neerlandeze pentru echipamentele medicale instalate. “La fel ca în Moldova, noi am venit și am întrebat: de ce aveți nevoie? Să vedem dacă putem ajuta cu ceva” mi-a explicat Arnold metoda lor de stabilire a planului de lucru.
„Am intrat în sala de reanimare, și am văzut ciment pe jos, pat de fier...”
Însă, odată cu intrarea României în UE, fondurile pentru spitale ajungeau deja din Bruxelles, așa că Arnold și echipa sa a trecut Prutul. Printre olandezi, echipa de șoc a câștigat și un membru român, pe inginerul Cosmin Coste. Inspirat de voluntariatul olandezilor și văzând cum se schimbă sub ochii săi spitalul în care lucra ca inginer, Cosmin a participat la toate lucrările, a învățat și olandeza, prin viu grai, și s-a oferit să îi însoțească și în munca din Republica Moldova. Acesta fiind mai tânăr și încă în funcție, a trebuit să își ia concediu pentru a veni de data aceasta la Chișinău.
FOTO: Inginerul român Cosmin Coste (stânga) care s-a alăturat echipei de voluntari olandezi.
I-am întrebat cum s-a schimbat situația spitalelor din Republica Moldova în acești 20 de ani, în ochii lor. Când au venit prima dată în Moldova, în 2005, au văzut trei spitale și un laborator, mi-au spus voluntarii. „La (Spitalul Clinic Municipal) Sfânta Treime, am intrat în sala de reanimare, și am văzut ciment pe jos, pat de fier, cred că era saltea pe el, și un băț de care să agăți perfuzia. Și atât… Atunci era șantier”, și-a amintit Cosmin. „Și acum? La Sfânta Treime, acum secția de terapie intensivă e superbă, ca în Vest”.
Lucrul echipei a avut și are loc în baza a două protocoale cu Ministerul Sănătății. Deși miniștrii Republicii Moldova din 2005 încoace s-au tot schimbat, inginerii au rămas cam aceiași. De patru ani, li s-au alăturat însă și doi ingineri moldoveni. „Au aceeași mentalitate ca și Cosmin, să facă ceva pentru țara lor”, a explicat Arnold.
Munca are loc în felul următor: timpul inginerilor se oferă gratuit, fundațiile neerlandeze achită banii pentru echipamente, iar spitalele locale ajutate oferă cazare și mese. Proiectul de instalare a unităților de gaz, presiune și de oxigen de la Institutul de Neurologie și Neurochirurgie din Chișinău a costat 200 000 de euro. Lucrul inginerilor a durat în jur de trei săptămâni.
Șeful unității de Primiri Urgente a Institutului de Neurologie, Alexandru Grumeza, subliniază că „sistemul centralizat de oxigen instalat de colegii din Olanda e de un real folos” și „a contribuit semnificativ la îmbunătățirea calității asistenței medicale”. Sistemul e utilizat zilnic.
FOTO: Așa arată un salon renovat de voluntarii olandezi.
Însă în ultima zi de lucru, unul dintre inginerii neerlandezi s-a împiedicat și a căzut, frângându-și genunchiul. L-am găsit în scaunul cu rotile. Acesta a fost transportat la Spitalul Republican, unde i s-a acordat sprijinul necesar în secția de urgență. Mi-a spus că a fost foarte mulțumit de condiții și de tratament. Surprizele însă nu s-au încheiat aici.
Cât îl așteptau colegii săi pe coridor, un doctor s-a apropiat de ei. „N-ați fost pe la Florești?” i-a întrebat acesta. „Ba da, am fost”, i-au răspuns ei. Era fiul Verei Crivoruciko, șefa căminului de bătrâni Casa Max (numită și Centrul Alinare), din Căprești, unde au dormit inginerii când au lucrat la Spitalul Raional Florești.
„S-au redirecționat pacienți de la Chișinău la Hâncești, pentru că ei aveau oxigen”
Deși la început se ciocnesc adesea de o oarecare neîncredere a doctorilor, voluntarii simt impactul muncii lor imediat. „După ce finalizăm lucrul, mulți doctori au lacrimi în ochi și ne spun: „O, acum putem să ajutăm mai mult de un singur pacient odată”. Nouă ni se ridică părul pe mâini,” mărturisește Arnold.
FOTO: Echipa de voluntari
„În (spitalul raional) Leova, era un departament cu copii cu boli de plămâni. Și doctora plângea la urmă, după instalarea sistemelor: „Pot să ajut 10-15 copii în același moment! Am visat la asta!”. Își mai amintește Arnold. “În cazul bolilor respiratorii, oxigenul este critic pentru pacienți, ca ei să poată respira”, explică Cosmin.
În 2019, voluntarii au instalat 120 de puncte de gaz medical în diverse saloane în clădirea principală a Spitalului Raional Hâncești. Trei luni mai târziu a început pandemia de coronavirus. „S-au redirecționat pacienți de la Chișinău la Hâncești, pentru că ei aveau oxigen”, își amintește Cosmin.
„Suntem convinși că sistemele pe care le-am instalat noi în douăzeci de ani în Moldova au salvat mii, zeci de mii de vieți,” mai zice el.
FOTO: Voluntarii iau masa la cantina Colegiului de Medicină din Chișinău.
I-am întrebat și ce le place în Moldova în afara spitalelor. Bisericile și vinăriile, mi-au spus. Unii dintre voluntari sunt catolici, iar alții protestanți. Nu toți sunt fanii mămăligii, însă tocănițele și vinul le-au făcut topul. Și nu o vor uita niciodată pe doamna Tamara, mi-au zis, de la cantina Spitalului Emilian Coțaga, de lângă Ministerul Sănătății. „Gătea dumnezeiește!” a exclamat Cosmin, în timp ce tot grupul s-a animat la auzirea numelui femeii.
După munca de la Institutul de Neurologie și Neurochirurgie din Chișinău, a urmat o vizită la Spitalul Raional Orhei, unde vor instala echipamente anul viitor, după care se încheie protocolul lor. Mai semnează unul? i-am întrebat. „Nu,” mi-a zis hotărât Arnold. „Noi avem 77, 78, 79 de ani, gata, a venit timpul să ne mai și odihnim”.
