Pe 5 aprilie 1903, de Paște, a fost înregistrată una dintre cele mai negre pagini din istoria evreilor din Basarabia și o pată rușinoasă din trecutul Chișinăului. Elevi ai Seminarului Teologic, îmbrăcați în uniforme, au dat tonul violențelor în timpul pogromului evreiesc. Viitorilor preoți li s-au alăturat treptat zeci de bărbați îmbrăcați în cămăși roșii pe care muncitorii le preferau de sărbători. Cum s-a ajuns ca viitorii slujjitori ai cultului din capitala guberniei rusești dintre Prut și Nistru să provoace mulțimea împotriva evreilor în timpul marelui pogrom?
Participarea elevilor Seminarului Teologic la atacurile antievreiești nu a fost o întâmplare izolată și nici un simplu accident provocat de tensiunile sociale din epocă. Pogromul din 1903 a fost rezultatul unui climat de ostilitate cultivat sistematic în instituțiile de învățământ ale Imperiului Rus, în școli și gimnazii, unde antisemitismul devenise parte a educației patriotice promovate de regimul țarist. Pentru a înțelege cum s-a ajuns ca elevii unei instituții religioase să participe la violențe colective, trebuie analizat contextul politic, educațional și ideologic din ultimele decenii ale secolului al XIX-lea.
Schimbarea politicii imperiale după asasinarea lui Alexandru al II-lea
După asasinarea împăratului Alexandru al II-lea, la 1 martie 1881, a fost instituit imediat un nou curs al politicii interne, și anume instaurarea unui regim autocrat, cu repercusiunile în domeniul instrucțiunii publice. Una din primele acțiuni a fost cedarea controlului absolut Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse asupra întregului domeniu al învățământului primar și secundar. Autoritățile au adoptat o serie de măsuri ce aveau menirea să instituie un control absolut asupra elevilor, supraveghere ce avea ca obiectiv și reducerea numărului de elevi în școlile secundare.
În anul de studii 1878–1879, la Gimnaziul gubernial din Chișinău, instituție deschisă în 1833, erau înscriși 420 de elevi: 208 ruși, 103 evrei, 31 moldoveni, 31 polonezi, 15 greci, 14 bulgari și reprezentanți ai altor etnii. Datele arată un contrast evident între ponderea moldovenilor în populația Basarabiei și numărul lor redus în școlile secundare. Conform recensământului din 1897, evreii reprezentau 11,79% din populația totală a Basarabiei, peste 250.000 de oameni.
Ce reprezenta rețeaua școlilor secundare în Basarabia țaristă?
În 1881, pentru combaterea „degradării morale” a elevilor și pentru îmbunătățirea disciplinei și reușitei școlare, Ministerul Instrucțiunii Publice a dispus că viața școlară trebuie să fie „națională, patriotică și religioasă”. Cu alte cuvinte, instituțiile de învățământ trebuiau să fie ostile minoritarilor, în mod special evreilor. Astfel a fost introdus numerus clausus pentru elevii evrei, iar autoritățile școlare au început să promoveze ideea că aceștia influențează negativ comportamentul colegilor creștini. În paralel, școala țaristă era transformată într-un instrument de disciplinare socială și de loializare față de autorități.
La mijlocul secolului al XIX-lea, rețeaua de învățământ secundar din Basarabia era extrem de redusă. Primele instituții importante au fost Seminatul Teologic deschis în 1813 și Gimnaziul din Chișinău, inaugurat în 1833. Ulterior, infrastructura școlară controlată de Circumscripția de Învățământ Odesa s-a extins treptat prin apariția progimnaziilor și a gimnaziilor în principalele orașe ale guberniei. Dacă la mijlocul secolului al XIX-lea între Prut și Nistru exista o singură instituție de învățământ secundar, până în 1914 funcționau deja 36 de școli secundare: 15 gimnazii de băieți, 14 gimnazii de fete, șase școli reale și un progimnaziu. Componența etnică a acestor instituții era diversă. În gimnazii studiau ruși, evrei, moldoveni, polonezi, greci, bulgari, armeni, germani, georgieni sau italieni.
Moldovenii, fără „tragere de inimă” la studii
În acest peisaj educațional, responsabilii sistemului de învățământ consemnau că moldovenii nu manifestă interes pentru educația avansată și preferă doar școala elementară, o trăsătură firească a culturii rurale. În rapoartele oficiale se afirma că etnicii români aveau percepția că studiile nu le ofereau perspective economice mai bune, ceea ce explica prezența redusă în gimnazii.
„Acest popor are acces doar la educația elementară și nu manifestă tendința pentru o educație mai avansată. La școlile populare (народные школы), cele primare, moldovenii merg cu tragere de inimă (охотно), însă aici se oprește educația copiilor lor, pentru cea mai mare parte din populație. Aceleași statistici relevă că evreii se găsesc într-un număr mult mai mare decât moldovenii, alcătuind 25 la sută din elevii gimnaziului. Elevii mozaici, trebuie subliniat, îi influențează negativ pe ceialți gimnaziști prin comportamentul lor, în special în clasele inferioare”, sublinia constant directorul Gimnaziului Gubernial nr. 1, Soloviov.
În realitate, accesul moldovenilor la educație era determinat în egală măsură de sărăcie, taxele ridicate, costul uniformelor și manualelor, precum și de politica socială și etnică discriminatorie din Imperiului Rus.
Evreii, transformați în țapi ispășitori ai școlii țariste
Pentru comparație, percepția autorităților despre evrei era că aceștia consideră studiile / școala drept un mijloc util (пригодный) pentru viață și de aceea își asociază fiecare pas cu această rațiune. Dar asta nu era perceput de responsabilii școlari ca lucru pozitiv pentru mediul școlar țarist. Autoritățile subliniau că copiii evrei propagă în mediul elevilor creștini „spiritul comercial (торгашество), viciul, obișnuința de a spune minciuni”, insista în același raport Soloviov. Aceste considerații care dominau modul de existență al comunității mozaice erau prohibite de către regimul țarist, întrucât instrucțiunea publică nu avea cum să aibă ceva în comun cu spiritul comercial, cu viața mai bună etc., considerații care se apropiau de ideile lui Victor Hugo, combătute cu vehemență de ideologii regimului țarist. Școala, în opiniile acestora, trebuia să aibă o altă menire, și anume să cultive obediența față de autorități, acestea urmau să fie în primul rând beneficiarul actului educațional, și nu elevii, mai ales cei evrei.
Funcționarul adăuga deopotrivă în raportul său că influența mozaicilor se limita la clasele inferioare, iar în clasele superioare comportamentul lor nu mai era imitat de elevii creștini. Cu toate acestea, el susținea că înrâurirea negativă a elevilor evrei asupra colegilor lor creștini din clasele inferioare servea drept cauză pentru faptul că educația mergea prost.
Elevele moldovence, ținută murdară, atitudine grosolană
Autoritățile școlare ruseşti considerau că și reprezentanții altor comunități etnice sunt periculoşi pentru procesul de studii, și anume elevii moldoveni. De exemplu, la Gimnaziul de Zemstvă de Fete, în anul de studii 1885–1886, a fost înregistrată o serie de cazuri în care au fost exmatriculate eleve moldovence „pentru ținută murdară, atitudine grosolană față de colegi și lipsă de atenție faţă de observațiile profesoarelor”. Chiar din clasa întâi a acestei instituții de învățământ au fost date afară toate elevele moldovence „pentru aspect neîngrijit și comportament grosolan față de colegi”, precum și pentru „incapacitatea de a sta în bancă și pentru obrăznicie”, deşi majoritatea din ele proveneau din familii de nobili.
Un caz relatat la Gimnaziul Regional, așa se numea instituția până în 1873, îl are în centru pe elevul Nicoară și tensiunile dintre profesori și elevii clasei a VII-a, apărute după instalarea, în 1863, a lui Kiril Ianovski în funcția de director al gimnaziului. Profesorii s-au plâns că elevii vor să îi bată. Gimnaziștii au explicat directorului că nu au avut un comportament agresiv, dar s-au simțit insultați la examenul de istorie de către profesorul Dolinski, care ar fi făcut remarci jignitoare la adresa lor, inclusiv comparații ofensatoare în discuții despre Alexandru Macedon. Profesorul Dolinski l-a întrebat pe moldoveanul Nicoară: „Cum era educația lui Alexandru, de exemplu, comparativ cu a Dvs. chiar era el o asemenea maimuță? Întrebarea lui Dolinski a fost însoțită de un râs batjocoritor’”, relatează Kiril Ianovski.
Nimic nu putea să îi oprească pe evrei să învețe
În pofidă restricțiilor impuse de autorități la admiterea copiilor mozaici în instituțiile învățământ, numărul acestora a continuat să crească spre sfârșitul secolului al XIX-lea. Se pare că nimic nu putea să îi oprească pe evrei din convingerea lor că doar educația este în stare să le asigure un statut social mai înalt și o stare materială prosperă. Într-un caz consemnat în documentele vremii, administrația Gimnaziului gubernial pleda pentru condiții foarte severe de admitere pentru evrei, „deoarece elementul evreiesc nu aduce nimic școlii – indica invariabil directorul Soloviov – în afară de lucruri negative”. În plus, la admiterea copiilor mozaici în instituțiile de învățământ, insista el, trebuie verificate atent certificatele de naștere emise de rabini, întrucât aceștia eliberează uneia și aceleiași persoane mai multe exemplare cu data și anul nașterii diferite. A fost înregistrat un caz în care fiica unui evreu nu a fost admisă la un gimnaziu din cauza unor probleme legate de acte. A doua zi, tatăl elevei a prezentat directoarei gimnaziului cinci certificate de naștere diferite cu propunerea ca directorul să își aleagă unul ce corespunde cerințelor gimnaziului.
Un învățător al gimnaziului, Grigori Komarnițki, consemna că cei 29 de elevi care au rezultate nesatisfăcătoare la învățătură au următoarele cauze: „explicare insuficientă”; „distracție”, „zburdălnicie”, „pungășie”, „viclenie”, „lenevie”, „atitudine răuvoitoare față de lucrul intelectual” și „absența unei atenții suficiente din partea părinților față de obligațiile de acasă ale copiilor”, precum și „lipsa unei ambianțe adecvate care ar contribui la dezvoltarea morală a copiilor”.
În anul de studii 1879–1880, un învățător, deplângând starea degradată a moralității, considera că ar trebui să se facă o deosebire între elevii evrei și cei creștini: „Trăsătura distinctivă a celor dintâi este sâcâiala, plictiseala, pisălogeala, firea lor închisă, ascunsă, nesociabilă care îi obligă pe învățători să depună foarte multe eforturi și o infinită artă pedagogică pentru a stoarce recunoștința elevului evreu”. Aceste relatări, răspândite și exagerate în mediul administrativ și școlar, consolidau imaginea evreilor ca grup lipsit de moralitate și contribuiau la legitimarea discriminării.
Evoluție spectaculoasă a numărului de eleve evreice
Politica școlară țaristă nu îi marginaliza doar pe elevii evrei. Și moldovenii erau priviți cu superioritate și suspiciune de către autoritățile ruse. La Gimnaziul nr. 2 din Chişinău îşi făceau studiile, în anul şcolar 1887–1888, 225 de elevi, dintre aceştia moldovenii alcătuiau 9,7%, evreii 28%, ruşii formând majoritatea.
Toţi elevii gimnaziului au făcut şcoala primară în familie, fapt ce denotă că nu exista absolut nicio legătură între aşa-numitele şcoli populare, destinate țăranilor, şi instituţiile de învăţământ secundar. Și, ca în cazurile precedente, nu am constatat niciun elev moldovean în clasa de absolvire a Gimnaziului nr. 2. Nici în 1893 situaţia privind originea socială şi etnică a elevilor acestui gimnaziu nu a înregistrat schimbări esenţiale. În cadrul acestei instituţii de învăţământ îşi făceau studiile 270 de elevi, din care 149 erau ruşi, 93 – evrei, 8 – polonezi şi 20 - alte naţionalităţi.
Prin urmare, observăm că numărul elevilor moldoveni nu numai că nu a crescut, dar a scăzut dramatic. Conform categoriei socială, 117 elevi proveneau din familii de negustori şi meşteşugari, 115 elevi - din familii de nobili, şase erau clerici, trei - din familii de ţărani, 29 - din familii aparţinând altor categorii sociale.
În cazul Gimnaziului de Zemstvă de Fete am constatat în anul de studii 1885–1886 că din numărul total de 396 de eleve, 68 erau moldovence. Trebuie relevat faptul că elevele cu nume românești care proveneau din familii de funcționari de stat sau cetățeni de onoare erau trecute în registru ca rusoaice. Pentru comparație, pentru a observa dacă a crescut la începutul secolului al XX-lea, anul de studii 1904–1905, numărul de eleve moldovence în cadrul acestei instituții de învățământ, am observat că, din cele 343 de eleve ale gimnaziului, 56 erau moldovence. În același timp, constatăm o evoluție spectaculoasă pentru numărul de eleve evreice. În anul de studii 1885–1886, la acest gimnaziu își făceau studiile 51 de eleve de origine evreiască, dintr-un număr total de 396 de eleve, în timp ce în 1904–1905 la același gimnaziu își făceau studiile 169 de eleve mozaice dintr-un număr total de 343 de eleve.
În concluzie concluzie, istoria școlilor țariste din Basarabia arată că antisemitismul și discriminarea etnică nu erau simple prejudecăți individuale, ci elemente integrate în politica educațională a Imperiului Rus. Prin regulamente, rapoarte oficiale și practici administrative, autoritățile au cultivat ostilitatea față de evrei și au marginalizat populația moldovenească. În acest context, pogromul de la Chișinău din 1903 apare nu doar ca rezultatul manipulării politice și al propagandei antisemite, ci și ca expresia unui sistem educațional care a normalizat intoleranța.
Participarea elevilor Seminarului Teologic la violențe demonstrează cât de profund putea influența școala mentalitățile și comportamentele sociale într-o societate dominată de autoritarism și discriminare.
