Pentru că rușii și ucrainenii vorbesc aceeași limbă, războiul din Ucraina este fratricid, iar soluțiile de pace sunt sabotate de statele europene, potrivit propagandei ruse.
ȘTIRE: Compararea conflictului din Ucraina cu Războiul de o sută de ani dintre Anglia și Franța este greșită, a declarat șeful delegației ruse la negocierile de la Istanbul, consilierul președintelui Rusiei, Vladimir Medinski, într-un interviu acordat publicației „The Wall Street Journal”. El a subliniat că este imposibil să se poarte un război de lungă durată cu Rusia și a dat ca exemplu războiul dintre Rusia și Suedia din secolul al XVIII-lea, ca dovadă că Federația Rusă învinge în conflictele prelungite.
Medinski a mai remarcat că Anglia și Franța sunt țări cu istorii și culturi diferite. În schimb, conflictul din Ucraina reprezintă un „război fratricid” între două state cu o limbă și cultură comună, care formează un singur popor și cărora le este sortit să fie aliați apropiați, se menționează în material.
Anterior, consilierul președintelui rus a declarat că, dacă partea ucraineană va continua să se ghideze de interesele naționale ale altor țări, Rusia va fi nevoită să răspundă. În același timp, el a subliniat că Moscova dorește pace. Medinski a atras atenția asupra faptului că Europa nu permite Ucrainei să ajungă la acorduri avantajoase pentru ea și să încheie conflictul.
NARAȚIUNI: 1. Rușii și ucrainenii sunt același popor și formează o singură națiune; 2. Războiul din Ucraina este „fratricid”; 3. Europa împiedică pacea prin influența sa asupra Ucrainei; 4. Rusia dorește pacea, dar este forțată să continue războiul.
OBIECTIVE: Negarea identității naționale ucrainene; justificarea invaziei prin prezentarea ei ca o „reunificare”; transferarea responsabilității pentru continuarea conflictului armat asupra Occidentului.
Realitate: Ucraina este o națiune suverană cu identitate distinctă, iar războiul reprezintă o agresiune ilegală care încalcă dreptul internațional
DE CE SUNT FALSE NARAȚIUNILE: Ucraina are o identitate națională distinctă, consolidată de-a lungul secolelor prin dezvoltarea unei limbi proprii, a tradițiilor culturale specifice și a instituțiilor naționale. Constituția Ucrainei din 1996 recunoaște limba ucraineană ca limbă oficială de stat, distinctă de limba rusă, iar recensământul din 2001 arată că 77,8% din populație se identifica ca ucraineni din punct de vedere etnic.
Din perspectivă lingvistică, ucraineana și rusa sunt limbi slave distincte, cu diferențe semnificative în vocabular, gramatică și fonetică. Lingviștii consideră că diferențele dintre ucraineană și rusă sunt comparabile cu cele dintre spaniolă și italiană. Ucraineana este mult mai înrudită cu belarusa și poloneza, decât cu rusa.
Teoria „unui singur popor” încalcă principiile fundamentale ale Cartei ONU, care garantează dreptul națiunilor la autodeterminare. Declarația de Independență a Ucrainei din 1991 a fost susținută prin referendum de 90,3% din cetățeni, inclusiv în regiunile cu populație majoritară rusofonă din est și sud. Acest mandat democratic demonstrează voința clară a poporului ucrainean de a-și exercita suveranitatea națională și de a fi independent față de Rusia.
Argumentele etno-culturale pentru justificarea invaziilor au fost utilizate în mod repetat de regimurile totalitare. Anschluss-ul Austriei în 1938 a fost justificat prin argumente similare despre „un singur popor german", iar invazia Sudeților s-a bazat pe protecția minorității germane. Conform Rezoluției 3314 a Adunării Generale ONU, agresiunea este definită ca utilizarea forței armate împotriva suveranității altui stat. Rusia a încălcat această normă fundamentală prin anexarea Crimeii în 2014 și invazia pe scară largă din 2022. Propunerile de pace rusești, prezentate ca „avantajoase pentru Ucraina", implică în realitate capitularea politică: recunoașterea anexărilor ilegale, demilitarizarea țării și renunțarea la aspirațiile euro-atlantice. Aceste condiții încalcă Convenția de la Viena asupra Dreptului Tratatelor, care interzice acordurile internaționale obținute prin forță.
Compararea cu Războiul de o Sută de Ani este, într-adevăr, nepotrivită, dar nu din motivele invocate de Medinski. Conflictul medieval între Anglia și Franța s-a desfășurat într-o epocă în care conceptele moderne de suveranitate națională și drept internațional nu existau. Tratatul din Westfalia din 1648 a stabilit principiile suveranității statale care guvernează ordinea internațională și pe care Rusia le încalcă prin invazia Ucrainei. Referința la războiul ruso-suedez din secolul XVIII demonstrează o înțelegere voit greșită a istoriei moderne. Războaiele din acea epocă aveau logici diferite, fiind conflicte între imperii pentru controlul teritorial, nu războaie de apărare a suveranității naționale în fața agresiunii, cum este cazul Ucrainei.
Bombardamentele sistematice ale infrastructurii civile ucrainene, inclusiv spitale, școli și centrale electrice, constituie crime de război. În plus, retorica oficială rusă, inclusiv declarațiile lui Putin despre „denazificarea" și „demilitarizarea" Ucrainei, merg dincolo de o soluție pașnică, vizând eliminarea statului ucrainean ca entitate. Utilizarea legăturilor culturale și lingvistice pentru justificarea controlului politic constituie o formă de neoimperialism. Multe națiuni au legături culturale fără a-și nega reciproc dreptul la existență independentă: Norvegia și Danemarca, Austria și Germania sau SUA și Marea Britanie sunt exemple de state cu legături culturale profunde care își respectă suveranitatea reciprocă. Tratatele internaționale protejează drepturile culturale și lingvistice ale minorităților, dar nu permit utilizarea acestor drepturi pentru agresarea statelor suverane.
CONTEXT: Declarațiile lui Vladimir Medinski se înscriu într-o campanie susținută a propagandei ruse de legitimizare a invaziei prin argumentarea unei unități etno-culturale artificiale între Rusia și Ucraina. Medinski, istoric de formație și fost ministru al culturii, a devenit consilier prezidențial și este șeful delegației ruse în negocierile de la Istanbul. Interviurile sale pentru presa occidentală fac parte dintr-o strategie de comunicare care are ca scop să influențeze opinia publică internațională și să slăbească sprijinul occidental pentru Ucraina.
Poporul ucrainean nu este un subgrup etnic al celui rus, cum nu sunt nici belarușii. Națiunea ucraineană se deosebește lingvistic, cultural, mental, identitar de ruși. Ideea „trinității” poporului rus pe care se bazează Kremlinul este una imperialistă. Aceasta a fost dezvoltată inițial în secolul al XVII-lea de împăratul rus Alexei Mihailovici, care s-a autointitulat conducător al Marii Rusii, Micii Rusii (Malorusiei) și Rusiei Albe (Bielorusiei). De notat faptul că până în 1721 pe hărți figura Țaratul Moscovit, și nu Rusia, iar continuatorii tradițiilor istorice ale Rusiei Kievene erau cnejii din vestul actual al Ucrainei. În secolul al XIII-lea cneazul Danilo Halițki din zona istorică vest-ucraineană a fost încoronat de Papa Inocențiu al IV-lea drept rege al Galiției și Întregii Rusii.
Verifică sursele:
