Demult n-am mai fost prin vechiul și blândul meu tractor. Ultima oară, mă gândeam că-mi pun acolo un cămin electric și cu țelul ista, înainte de Anul Nou, am găsit cu oricare preț un prelungitor, cum s-ar numi, tehnologic grăind, de la piața aceea de la gară lungă și mâhnită, unde stau babele cu tot ce vrei înșirat pe jos, chiar la picioarele omilor trecători încolo și încoace.
Nu-nu-nu, nu m-am pornit de acasă cu gândul ista, da’ adâncimea lui m-o cuprins deodată, la fața locului, fără zăbavă și nesilit de nimenea, cum grăiesc judecătorii mortali. Cred că mi-o fost trimisă pe cale cosmică de Vladimir Ilici în secunda în care am zărit un băietan îmbrăcat în costum la dungă, care o plătit nu știu cât pentru o bucată de cârnaț de pe asfalt și îndată s-o apucat să mănânce non-stop. Mama mia! La ce zile ne-o adus integrarea lor europeană?, m-am gândit mai departe cu gura căscată și fără opreliște am căutat și am găsit un prelungitor mai vechi, da’ bun, oleacă murdar de ani de zile, da’ ce murdărie nu se spală, nu mi-ați spune?
Esența întrebării îi de ce și cu ce gând m-am hotărât chiar atuncea. De atâta că eu protestez față de toate regulile globaliste, care vor să ne schimbe din omi în dobitoace, ca să nu mai mâncăm orice bucată de cârnaț de pe jos. Eu, ca om al muncii, ca fost director stimat de uzină sovietică de importanță strategică pentru soarta lumii, m-am gândit să arăt că se poate de mâncat nu numai în casă, dar și dincolo, într-un mod mai civilizat, diplomatic grăind. Și așa am cumpărat prelungitorul, care lucrează tare bine cu scopul de a găsi mai încolo și un cămin, pe care să-l introduc în tractor și să fie totul bine, și acolo să mă alint și eu, ca un tovarăș cult, cu o tartină, cum zic românii, cu cârnaț medical, cumpărat din frigiderul magazinului dus și întors, în condiții de igienă universală, recunoscută în toate țările lumii.
Îi drept că nu mi-am mai luat cămin, că nu mi-ar ajunge nici toată pensia vieții mele că să plătesc lumina, dacă aș face-o pe asta odată cu începutul absolutului război universal al petrolului. Pentru toți omii cu greieri în cap nu-i o taină că Muammar Mohamadovici Gaddaffi și Saddam Abdalmajodovici Hussein o fost omorâții cu barbarie maximă de americani numai și numai pentru că o bătut cu piciorul în pământ și nu le-o dat voie americanilor să facă ce vor cu petrolul lor. Din acest nagâț masonic, două țări puternice, Irak și Libia o fost distruse și o devenit colonii masonice, unde omii locului nu mai au nicio importanță pe fața pământului nici încolo, nici încoace. Asta o știe până și un sărac școlar deștept. Iar amu o bătut ceasul Iranului, pe care America-i gata să-l șteargă de pe globul omenesc dacă nu-i dă control la petrol. Pentru că, oricât s-ar zbate și s-ar chinui toți, nimenea nu înțelege de ce totuși o început războiul ista, așa cum n-o știut precis nici americanii de ce o atacat Libia și Irakul, ca să nu mai apară întrebări, cum s-ar zice.
Numai că Iranul nu-i glumă, dumnealui poate fi și moarte și din cauza asta eu nu am cămin electric. Dacă Rusia apără Ucraina de sorosiști, Iranul este pălit tot de dânșii și nu va sta să doarmă pe o ureche, mai ales după ce împăratul lor o fost de-acuma anihilat, vorba filosofului veșnic.
Și, dacă Iranul o murit, mare tragedie așteaptă lumea întreagă, care ne face să fim gata. Prețul petrolului o să crească peste măsură din zi în zi și odată cu el o să se majoreze, cum s-ar zice, toate prețurile. Din cauza asta, întreprinderile n-o să poată lucra și magazinele o să fie goale, mai dihai decât pe vremea perestroikăi mâine sau poimâine, de ce nu? Iranienii o să oprească tot internetul din lume și toate băncile masonice o să se închidă. Cei care își țin banii pe cărticele n-o să mai aibă nicio copeică. Și lumina o să se stingă peste tot pământul. Atuncea războiul din Ucraina o să fie o jucărie și o să visăm cu dragoste la el.
Așa că nu mai stați locului, dragi tovarăși, gătiți provizii! Eu, de pildă, îmi păstram ultima pensie pentru niște nevoi secrete sau personale, vorba metafizicului, dar am cheltuit-o pe toată în câteva ceasuri. Mi-am cumpărat șaptesprezece pâini, fasole, crupe de grâu, orez și cele mai ieftine conserve, ca să pot ține piept năpastei. Numai așa om rezista!
Săptămâna trecută, umblam prin beciul meu nemuritor și am găsit acolo, ascuns după un perete, un cămin vechi, de care uitasem, pe care fumeia mea, fie-i țărâna ușoară, l-o cumpărat în alte timpuri grele. Și m-o bucurat, ștergându-l cu o bucată de material, ca pe un copilaș și găsindu-i un loc de cinste în tractor. Am hotărât că nu-l l folosesc decât jumate de ceas pe lună, până când Iranul o să ne închidă lumina totală.
Dar atuncea avea să se întâmple prăpădul totalmente! Când m-am gătit și eu să spăl prelungitorul, o spus că s-o umplut Nistrul de petrol și n-o să mai avem apă. Și nu-i petrol, unde te întorci – la benzinării nu-i, dar Nistrul e plin dintr-însul. O zis că toți peștii, oricât de mari, dacă le întinzi undița, se înfibg într-însa numai să nu se otrăvească, iar racii se bat între dumnealor pentru un locușor pe mal. În așa caz, în loc să cheltui apa pentru spălatul cablurilor, am umplut peste o sută de butelci cu apă, ca să fie. Și ce rost avea să fac risipă de viață, de care au nevoie frații noștri transnistreni, dacă la urma urmelor nici căminul acela pe care l-am descoperit pe neprins de veste nu mai lucrează cum n-ai da și ce n-ai face cu dumnealui. Ce să fac atuncea?
Existența spune că totul se strică și totul moare, după cum se știe, în afară de Lenin. I-am povestit despre asta și lui Dmitri Anatolevici Medvedev și el mi-o spus că totul o să fie bine, dacă ne lipim de Rusia, numai că bani nu-s. Bun, n-o să avem una-alta, poate o să ducem foame, da’ cine n-o dus? Poate n-o să mai fie mașini și avioane, da parcă totdeauna o fost? Poate o să pierim, dar când am trăit veșnic? Și eu l-am rugat să tragă o fugă azi sau mâine până la Mausoleu și să-l întrebe pe Vladimir Ilici ce-i de făcut. El o tăcut. Pe urmă o râs pe ascunselea, de bucuria comunistului nezdruncinat din mine, care l-o umplut și pe dânsul psihologic optimist de inimă care numaidecât așa o să facă.
Așa că data viitoare o să vă spun ce-o zic marele Ilici pentru ca noi, amicii, cu toată lumina pe care el ne-o bagă în cap, să-l putem liniști pe Trump și să facem pace totală cu Iranul.
Al vostru locțiitor de la Kremlin, Iosif Visarionovici Ciobanu
