Buget este și să nu mai apară întrebări, dragi tovarăși și nestimați domni! Lucrul ista-i așa de clar, că nu mai poate fi tăinuit de nimenea. La orice oră și oriunde te-ai porni, veți buget în troleibuze și autobuze, pe stradă și prin parcuri, la piață și prin bolnițe că buget este. Dacă ești surdo-mut, o să vezi, și, dacă ești orb, o să auzi, cum s-ar mai numi. După ce ziua te plimbi printre omii vii din Chișinău, noaptea îți șoptesc și fantomele prin somn: nu te teme, dormi liniștit, buget este.
Am citit într-o gazetă de cândva demult, când florile erau mai vii și lumina mai aprinsă, cum s-ar numi mai muzical, că un brav milițian sau un brav polițist, vorba post-moderniștilor, i-o luat apartamentul prin înșelăciune, vorba ceea, unei femei bolnave de cap.
Am o noutate pentru toți sprijinitorii celei mai vânjoase echipe moldave de fotbal din ziua de azi - Sheriff Tiraspol, vorba ceea. Îi drept că jumate dintr-înșii nu-s nici ruși, nici moldoveni, da-s omi și ei, și bat mingea, nu fac politică, și-s mai încăpăținați la a da goluri, cum n-ai da și ce n-ai face, după cum scriu clasicii. „Șut și gooooooooooooooooooooooooooool!!!”, cum se zice peste tot, în toate limbile, atunci când îi bine.
Cine nu-l știe pe Vasilică, o pierdut jumate de viață și nici azi, nici mâine nu se va dezmetici în hățișurile lumii de azi, care își au începutul în trecutul nostru neuitat, apoi se afundă în prezentul turbulent și se termină în viitorul monstruos al umanității post-globale, care eu întrezăresc cum o să arate, dar nu vă spun ca să nu vă bag în boale.
Ieri o zis că-i Crăciunul, numai că cei care o zis îs bezbojnici (atei – n.r.), nu bogomoli (creștini – n.r.) și de atâta își bat joc de norodul cu inima deschisă. Cei care o zis așa ceva îs robii masoneriei universale, care se bucură total, când omii sărbătoresc Crăciunul de mai multe ori și tot de mai multe ori se repăd să cumpere o groază de scumpe delicatese din magazine de tot soiul.
Alegerea s-a finisat și mizeria a revenit acasă la dânsa, cum ar zice într-un oarecare interviu nacealnicul Academiei Române, Ioan Aurel Pop, de pildă. Nu știu ce simțăminte trăiți voi, dar pe mine mă doare inima să vociferez, românește grăind, că culcușul mizeriei universale se cheamă Țara Moldovei a lui Ștefan cel Mare, ca să fim istoric corecți.
O zis că șase drone rusești o violat spațiul aerian al Moldovei. Asta-i mare prăpădenie, nu atât dronele, care în sens direct n-o făcut niciun rău, dar acest viol.
Scriu aceste rânduri azi, 6 noiembrie 2025, scriu și ronțăi un posmag dintr-un colac pe care mi l-o dat de pomană niște omi care și-o prăpădit feciorul în inima UE-ului, în Belgia, ca să zic așa, unde l-o ucis în băiate, din câte-am înțeles, niște imigranți.
Ședeam întins pe divan într-o seară, nu demult, înfofolit în toate bulendrele pe care le-am găsit prin casă, cu două perechi de pantaloni pe mine, și două perechi de colțuni de lână. Și totuna dârdâiam de frig.
Mă îndreptam în pas cadențat, unu-unu-un-doi-trei, spre Kremlinul din fața mea! Eram proaspăt tuns și bărbierit, în cel mai valoros costum, ce mi-o rămas de la tractoare, cu care am fost și la CEC, unu-unu-un-doi-trei!
Tik-tak-tik-tak-tik-tak... Bate ceasul schimbării, numărătoarea inversă s-o pornit la drum, cum s-ar numi, popular grăind.
Fiștecare om are de la natura dumnealui unele aptitudini și unele impotențe, cum s-ar zice, fiindcă muritori suntem laolaltă, cum n-ar da și ce n-ar face monștrii imperialismului globalist masonic, care se zbuciumă în chinuri pentru a prelungi viața marilor ocultiști de pe globul uman. Eu, de pildă, am darul de a administra fabrici, uzine și țări, ca să zicem așa, dar nu mă pricep la muzică, nici la dans, fiindcă așa mi-o fost dat din născare și n-am încotro.
Pentru că alegerea totală e tot mai aproape, am un program prea încărcat, dar n-o să dau înapoi atâta timp cât este drum înainte.
O murit Iliescu, da’ eu ce pot să-i fac? Fie-i țărâna ușoară, vorba poetului, mare treabă, mă rog, e și țărâna aceea. Pământu-i veșnic pământ, vorba ceea, mai scofală peste cine pică…
T-50B o fost primul tractor moldovan, născut în 1962, la Chișinău, cu motor 50 CP, cu șenile, nu cu roți.
„Patria-mamă ți-i gândul și fapta, Patria mamă ți-i gândul și brațul, Patria-mamă ți-i calea cea dreaptă, Patria-mamă ți-i slavă în viață”.
Bate toaca taca-taca cum bate inima mea ochi închiși ca baba Vanga să văd lumea când îi rea. M-am îndrăgostit numai de ea. Punct și să nu mai apară întrebări.
Niciodată nu știi când visul îți zboară pe neprins de veste și se topește în realitate, intelectual grăind. Niciodată n-am crezut nici eu că voi fi martor la așa pățanie. Așa minunăție nu s-o mai întâmplat în istoria mea de cetățean, mai ales după ce nimicitorul globalism, cum ar zice filozoful, s-o apucat să ne dărâme din ceafă până-n talpă, fără remușcare.
„Este o practică obișnuită, care vizează îmbunătățirea aspectului arhitectural și estetic al orașelor” – precizează primăria din Oș.
Au fost război și ecoul dumnealui și azi mai este viu, cămașe vechi și oleacă mai noi - amară amintire de la fiu... Așa s-o zic și așa o să rămână, cum nu te-ai întoarce.
Tragedia noastră are un început greoi și cam necunoscut. Dumneaei o început din cauza că țarul Ivan al V-lea, care s-o suit pe tron la 15 ani, nu era întreg la minte și o condus Rusia numai pe hârtie, cum s-ar zice, împreună cu frate-său vitreg, Piotr cel Mare, care era și mai mititel, avea numai 9 ani când o ajuns țar.
Marian Ilici Lupu, după ce-o rămas pe drumuri, ce-o făcut? N-o stat pe gânduri și s-o vârât în Partidul „Respect Moldova” al lui Nichiforciuc. După care s-o mai scărpinat un pic la ceafă și s-o trezit președinte al partidului.
O persoană foarte cunoscută din comunitatea rusă de pe plaiul nostru mi-a spus într-o bună zi cu soare că noi am fost proști când am copiat de la români cuvântul „oameni”, pentru că ar fi mult mai simplu și corect să le zicem „omi”.
Nu voi plânge nicicând, - nici ziua, nici noaptea, - că domnul Nesterovschi o înhățat o duzină de ani de privațiune de libertate, cum ar cânta poeții occidentali, sau 12 ani de închisoare, vorba norodului.
Va mai ființa Imperiul Ucrainean până la sfârșitul anului? Asta-i întrebarea veacului al XXI-lea, pe care azi și mâine și-o pune cu precădere fiștecare, dar nicicare nu știe răspunsul.
Ca mujic care mă respect, zis și făcut, din toate profunzimile patriotice ale idealurilor mele supreme de anihilare a demonului globalist total, m-am ținut de cuvânt cum n-ai da și ce n-ai face. Eu, dacă grăiesc, este grăit și n-ai încotro. Am făgăduit nației că degrabă voi aduce gaz în Transnistria și așa a fost, taman după întâlnirea secretă pe care am avut-o cu Vladimir Ilici Lenin la Tiraspol.
Di-a-spo-ra! Un cuvânt complicat, ca să grăiesc drept, pe care multă vreme nu l-am priceput și credeam că-i furat din altă limbă. Pe urmă am citit încolo-ncoace și am înțeles că-i chiar așa, numai că nu noi l-am furat, dar românii, care-s mai hoți cum n-ai da, știe toată lumea. Ei l-o furat de la franțuji, care la rândul lor l-o furat de la greci. Jaf la drumul mare, cum se zice la televizor.
Pe Lenin azi l-o durut burta și o scâncit toată ziua ba la baie, ba prin jurul meu, ba pe afară haihui. Dar și așa, cu toată dificultatea interioară, mai diplomatic vorbind, mă învăța despre cum s-o înfruntăm pe Maia Sandu, care va majora mâine prețul la gaz până la 50 de lei, iar după alegeri - până la 150 de lei. Dânsa este atât de înfocat pornită conta norodului truditor, pentru că-i madama burgheziei moșierești, mă lămurea Ilici.
Cântam cântecul ista nemuritor. Cântam eu sau vreun oarecare brat (frate – n.r.), vorba filmului internațional de celebru, sau și eu, și bratul laolaltă, măcar că nu știu dacă era numai un brat sau mai mulți brați. Oricum, printre noi era precis și Fico, care ședea ca pus în priză pe o piatră, la o aruncătură de băț de noi, cu o cogeamite foarfecă în mâni, și ne șoptea fiecăruia în parte că azi sau mâine va ajunge în Ucraina și va tăia toate firele de curent electric, care se trag din țara lui.
După ce am analizat dus-și-ntors toate cele petrecute în ultima vreme pe fața pământului, am hotărât că nu mai este timp de așteptat și trebuie de candidat. Amu ori niciodată, cum zice omul înflăcărat când nu se simte împăcat cu greutățile de zi cu zi, care se țin ca râia de tine, dar pe care tot tu, frate moldovean, cu mânuțele matale, ți le-ai luat pe cap benevol și nesilit de nimeni.
Scuzele mele, dragă redacție, dacă vă bat la cap prea des, dar în ultima vreme izvorăsc în rândul nostru niște lucruri care nu pot fi trecute cu vederea de niciun creier limpede. Dacă nu-i nimic strașnic să uităm ce-am halit azi sau ce rufe am pus pe noi ieri, de pildă, e criminal să nu ne pese cum răsuflă lumea în lung și-n lat în aceste zile de nebunie internațională.
În ultimele zile, în satele Moldovei, pică una după alta niște avioane mititele și păcătoase, în care nici copilul nu-ncape oricât de tare s-ar strădui. Se numesc „drone” și menirea lor îi să fie bucșite cu bombe, în loc de cetățeni, și să bufnească tare, când ajung unde au de ajuns.