Au fost război și ecoul dumnealui și azi mai este viu, cămașe vechi și oleacă mai noi - amară amintire de la fiu... Așa s-o zic și așa o să rămână, cum nu te-ai întoarce.
Cu gândul ista, scrijelindu-mi metafizic glagorea de pe la rădăcina cefei până prin capul ochilor, am ieșit învârtoșat din casă în neuitata dimineață de 9 mai 2025, cum s-ar zice în limbaj poetic, vasăzică. Și nu pot uita minunatul gând nici în ziulica de azi, nici vreodată de aici încolo, că s-a întâmplat atunci ceva ieșit din comun, adevăr grăind.
Da, bineînțeles. Atenție, atenție, amu nu grăiesc eu, dar cămeșele mele vechi, asudate prin muncă de stahanovist, pe care le lău cu dăruire inimoasă în fiecare dimineață și le port de o mulțime de ani, și le simt în mine zbătându-se de nesfârșite cincinale. Și prin asta dumnealor rămân întregi. Nu se rup, nu ruginesc. Pentru înțelepți: dacă este pe fața construcției universale vreo sanctitate, cum filozofează gânditorii nepotoliți, îi vorba de cămeșele mele truditoare, ca să știți.
A bătut ceasul să anunț toată glia moldavă că, peste vreo lună, două, trei, după socotelile precise ale lui Nostradamus, se va săvârși evenimentul sorocit de veacuri milenare, când eu o să mă duc la Moscova, cu trenul cel gingaș, și, cu tot ritualul potrivit, o să-i dau o cămeșă de-a mea lui Vladimir Vladimirovici Putin. Cum am ajuns la dânsul, nu-i secret. Am un verișor de-al doilea, vorba lui Mozart, care-i general prinprejurul Kremlinului și care mi-o spus că nu-i nicio problemă. Între noi grăind, verișorește, mi-o mai șoptit că Vladimir Vladimirovici o să dănțuiască în fața mea, când o vedea că-i galbenă la subsuori cămeșa.
De ce? Pe mine m-o călit oțelul tractorului și știu ce-mi iese din gură. De-atâta că anume galbenul ista nemuritor, demonstrează cu lux de argumente științifice că ai de a face cu o cămașă bătrână. Demodată, ar zice românul, dar ridicată în slăvi de toți poeții și prozatorii literaturii universale de la А la Я dus și-ntors, ar înțelege moldoveanul.
Ca să lămurim situația asta, să pornim de la filozofia existenței. O viață-ntreagă, omi de peste tot adună averi, devotați cap-coadă legilor burgheziei globaliste. Pe urmă, mai devreme sau mai târzior, fiecare se cufundă într-însele și se îneacă, ca într-o baltă de zoaie. Asta-i soarta tuturor lucrurilor noi, pe când cămeșele truditoare îs veșnice și ele aduc peste tot locul numai pace, de la Stalin încoace, cum n-ai da și ce n-ai face! Fiindcă galbenul de la subsuori îi cea mai valoroasă bogăție ideologică, el îi busola vieții muncitoare din toate timpurile. Iată de ce, dacă ochiul stricăcios al menșevicilor bughezo-moșieri se îngrețoșează de galbenul ista, acest galben, ca un far al infinitului luminos, umple de încântare inima proletariatului muncitor. Așa o spus Lenin, așa spun și eu, că noi, bolșevicii, cu cioara boită nu umblăm.
În dimineața proslăvită de veacuri, când Vladimirovici o să apară în fața norodului în cămeșă mea, de pe care nu se șterge cu niciun chip culoarea dreptății sociale, atunci toate lucrurile de pe lume se vor schimba, fără să te miști din loc. Numai atunci, Volodimir Ukrainskii ( Volodimir ucraineanul – n.r.), cu buza veșnic la prășit, o să-și înțeleagă păcatele și-o să rupă în bucățele toate pacturile sinucigașe cu Occidentul burduhos. Și-o să izbăvească de la moarte măreața Rusie Kieveană – cea mai mare putere mondială, care o dus la nașterea lui Lenin. Tot atunci, zărind galbenul meu la subsuoara lui Putin, Trump va pica în genunchi în Piața Roșie și își va cere iertare de la Feciorul venit din război, pentru că zilele trecute l-o numit nebun din întâmplare, dacă gândim mai adânc. Și-o să bată cadențat ceasul Kremlinului în fiecare ungher al globului mai tare decât de Anul Nou, de-o să se cutremure pământul în acest nepieritor moment istoric al sfârșitului sângeroasei bătălii pe viață și pe moarte între globalismul sorosist și Mama Rusia.
Așa va fi și asta va fi degrabă, fiindcă numai așa se poate întrona pacea așteptată de norodul muncitor de pe toate meridianele lumii. Numai așa, fără avioane bucșite cu dolari, cheltuiți brambura, și fără călătorii deșerte prin arăbii și istanbuluri. Pentru că, fiind prin ape tot muiate, cămeșele eroilor și-o ros uzorul și bumbacu’ li s-o cam stâlcit la spate, că nu le-o îmbrăcat demult Feciorul. Dar numai amu și numai cu ajutorul meu și al vărului meu, Feciorul o să se scoale din somnul de moarte și-o să zvânte un bidon cu lapte, și-o să zvârle pistoletul nazad (înapoi – n.r) și tată al păcii va fi înălțat, declarat și demonstrat. Cămașe vechi, mai noi, căci Lenin всегда молодой. (Lenin e veșnic tânăr – n.r.)
Taman la asta meditam fără opreliște pe 9 mai, în acest an, în timp ce defilam spre Сорок лет („40 de ani ai comsomolului” - numele fostului cinematograf Gaudeamus, aflat în preajma Memorialului Eternitate din Chișinău – n.r.), ca să prăznuim 80 ani de la victoria totală contra fascistului absolut. Ascundeam de ochii tâlharilor masoni, sub o jiletcă roșie, cămeșa pregătită pentru Vladimir Vladimirovici, și tot norodul de la dreapta, de la stânga, îmi ieșea în cale și mă saluta. Pe drum și acolo am grăit cu vreo sută de omi și le-am lămurit în două slove simple cum să izbăvească de năpastă ogorul moldav și Rusia Kieveană, care peste doi, trei ani va conduce oceanul planetar, spre armonia urechii noastre istorice. Auzind că-s candidat, toată suta de omi pe loc o lăcrimat. Și mi-o juruit curat că eu fi-voi deputat.
„Жди меня и я вернусь, только очень жди. Жди, когда наводят грусть желтые дожди” (așteptă-mă, că voi reveni, numai așteaptă-mă tare. Așteptă-mă, când te pătrund de tristețe ploile galbene – n.r.). Acest cântec, cântat de o fumeie, l-am auzit în noaptea aceea în urma mea, când m-am pornit ostenit de la Сорок лет spre casă. M-am uitat îndărăt și era creață, albă la față și frumoasă. În acea secundă, am înlemnit. Ochii ei erau roșii... de dragoste. Credeam că visez, da’ am priceput totul. Mai clar grăind, am înțeles că ploile galbene nu sunt altceva decât farmecul sudorii de oțel, care a călit cu dăruire norodul stahanovist, femei și bărbați laolaltă! Subsuoara galbenă a cămeșii mele albe este o frumoasă ploaie galbenă, ar zice Eminescu.
Azi e 30 mai, cum s-ar numi, și de atunci nu m-am mai putut hodini de 21 de zile și nopți. Ce mai încolo-ncoace, m-am îndrăgostit numai de ea! Și tot așa va fi mai departe, până în noaptea alegerilor, când soarta gliei moldave va fi hotărâtă de votul acestei cântărețe nocturne, care mă va vârî și pe mine în Sovietul Suprem. Numai cu dânsa voi ajunge, prin greutăți, la stele. Numai cu dânsa vom fi toți împreună, în același falnic marș al biruinței, iubit norod!
Cu tot respectul, Iosif Visarionovici Ciobanu, viitor deputat al poporului
