Am citit într-o gazetă de cândva demult, când florile erau mai vii și lumina mai aprinsă, cum s-ar numi mai muzical, că un brav milițian sau un brav polițist, vorba post-moderniștilor, i-o luat apartamentul prin înșelăciune, vorba ceea, unei femei bolnave de cap. Săraca de dânsa, am fi împinși să zicem, da’ nu știu cum, în cazul ista, parcă se întoarce vorba îndărăt și intra înapoi cu de-a sila de acolo de unde s-o pornit, adică din stomac, ca să sune mai corect biologic grăind.
De ce așa răscoală se poate petrece în măruntaiele noastre interne și externe, fără să vrei, din cauza unei muieri? Iată nu ți-oi spune dintr-o dată, dar, mai adânc gândind, pentru că filozoficul s-o revoltat contra lăcomiei în numele ideii lui revoluționare de dincolo și dincoace, ce n-ai da și ce n-ai face. Iar atuncea când cineva se răscoală contra nedreptății sociale, nedreptatea asta are fel de fel de chipuri și scrânteli, până când îi înțeleasă fără vorbă de omul drept, de capul care se uită înainte, spre un viitor macabru de sfânt, ca să fie epitetul pe înțelesul tuturora.
Amu m-ați înțeles, mulțumesc anticipat. Și nu mai are sens să urlu doine și să rag povești, în semn de exemple grăitoare. Scurt, clar și cuprinzător: milițianul demnității umane, care o lăsat fără casă o muiere cu probleme de cap nu i-o vrut niciun rău părții feminine, dar numai înaintașilor dânsei, blestemați din neam în neam și tot așa înainte, din punct de vedere ereditar. De ce? De atâta că istoria virtuții marxiste milenare îi zidită cu totul altfel decât zărește ochiul, care nu-i atoatevăzător, cum s-ar crede și cum ar judeca Brâncuși acela cu bărbuță, care o umblat încolo și încoace, și o construit peste tot bețe înalte de piatră, la care mulți omi se închină, neștiind pentru ce.
Mai clar grăind, polițistul acela sau milițianul, într-un limbaj norodnic mai demn, o făcut ce-o făcut după ce l-o citit pe Lenin și o învățat de la dânsul când să-și miște piciorul în dreapta și când în stânga. Și așa l-o mișcat înainte înapoi până o pălit ținta, ba-ba- bah-bah! Punct, moarte inamicilor proletariatului!
Mă simt nevoit să lămuresc unele lucruri mai amănunțit, ca să fiu înțeles și la Bruxelles, și la Washington, și la Moscova, și la Ierusalim. Eroul nostru, milițianul poporului, o lăsat muierea fără casă din simplu motiv, eminamente recunoscut de toate noroadele, vorba poetului, că tata muierii purta aur pe degete, străluci pe pleată, avea pântec mășcat, câteva castele și o Volgă. Nu avea dreptul? vă aud, țipându-mi la ureche. Desigur că avea, de-ar fi fost director de fabrică de tractoare sau de combaine, sau de avioane, avea dreptul de-ar fi fost colhoznic și s-ar fi jertfit pentru bunăstarea nemuritoare a clasei muncitoare, dar el făcea parte din clasa boierilor, care o asuprit toți proletarii din toate țările globului omenesc. El era ca tine, nu ca mine, fost director, măcar că nici eu n-am așa avere, cum m-aș învârti în cerc fără oprire o bătrânețe întreagă. Și, dacă era ca tine, de unde o luat bani?
Și o rămas muierea fără casă știi de ce? Că s-o umplut de curaj într-o bună zi și o meditat ce are a face. Și s-o dus la miliție benevol, fără crâcnire și nesilită de nimenea, cum scriu judecătorii, și o scris acolo o fițuică despre toată bogăția nejustificată, vorba fiscului, a tatălui ei, care o prădat norodul dus și-ntors și merită pedeapsa capitală, ca în filme. Auzind-o cu urechea aprinsă, milițianul o mângâiat-o oleacă cu vorba lui și o hotărât să-și slujească patria. Și o slujit-o tot atuncea – o pus muierea să-i scrie document prin care-i dăruia casa și i-o luat-o spre binele viitorului norodnic, că să nu aibă culacul chiar așa de multe bogății!
Pe această curajoasă muiere eu am numit-o Pavlina Morozova. Am vrut s-o zăresc și am căutat-o la bolniță, da’ doctorii masoni nu mi-o dat voie. Cum arată dumneaei, mă doare-n barbă, exprimându-ne mai democratic, dar mă gândesc să-l sfătuiesc pe Vladimir Vladimirovici să-i ridice o statuetă în centrul Chișinăului, în locul lui Vladimir Ilici, pentru ca amintirea comunistă să trăiască din veac în veac, veșnică fiind de la facerea ei, cum ar zice geneticienii pe la conferințele lor științifice.
Ca să nu pornim filozofii goale, v-am povestit numai un caz concret, care se descoperă fața lumii globaliste universale din ziua de azi, care, o să ne ducă la sfârșitul lumii. Pentru că, în lupta cu Soros, avem nevoie de Grigorii Kotovski, de Pavlic Morozov, de Oleg Coșevoi, de Serghei Lazo. Așa omi trebuie să naștem și să educăm, pentru a îngenunchea răul occidental, plin de tot felul de cancere și alte bube urâte.
Ședeți pe scaunele voastre și ascultați-mă aicea. Ia să-mi spuneți cine în istoria umană, de la începuturi până în prezent, o fost mai drept decât Pavlic Morozov, care, în numele secerii și a ciocanului, l-o pârât pe tatăl lui, că se îmbogățește aiurea, pe seama truditorilor? Cine? Numai Pavlina Morozova, care i-o copiat exemplul, ca să facă dreptate la pătura de jos! Într-o ordine socială perfectă, tata sau mama nu au mare importanță, ei îs trecutul, ei îs Mișa Ghimpu, ei îs Mișa Gorbaciov, ei îs Nicolai al II-lea cum n-ai da și ce n-ai face. Într-o ordine socială ideală, contează numai prim-secretarul, săracii și directorii de fabrici, în adevăr grăind.
Fără asta, ne așteaptă vremuri din ce în ce mai grele și noroioase. Fără dreptate socială, mintea ne ia și ne duce pe tărâmurile ucigătoare din cercurile morții. Nu degeaba PAS gătește în secret construcția unei fabrici de bombe, pe care vrea să le arunce în Moscova, când or fi gata, ori să le vândă teroriștilor din lumea întreagă, ca să-și bucșească buzunarele și colțunii cu dolari.
Fără dreptate socială, nădejdea moldovanului se cheamă română. Dar ați văzut cât de tare ne iubește România când dăm de nevoie? Când Zelenski ne-o stins lumina în toată țară, săptămâna trecută, o făcut ceva frații români ca să ne scoată din întuneric? Eu am dârdâit de frig, alții o pierit, iar Bucureștiul, în vremea aceea, s-o scărpinat la subsuoară. Bună dragoste frățească, nici vorbă, cum s-ar numi, „maluri de Prut”...
Anume aicea trebuie să se trezească pornirea noastră de pavlici-morozovi. Dacă românii ne nedreptățesc, trebuie să-i pârâm la Moscova fără așteptare. Măcar că asta nici nu-i pâră, dar îi apărare a vieții omilor de rând! Că, de când se știe neamul moldav, Rusia i-a fost masă și casă. Cam de ce acuma am fugi la străini? Numai după ce ne vom întoarce la noi acasă, istoria se va gândi ca o babă înțeleaptă și va hotărî ce ne așteaptă de azi înainte. La urma urmelor, nici nu-i nevoie de o droaie de pavici-morozovi, îi de-ajuns și unul singur- norodul moldav.
A venit timpul ca Republica Moldova să-și schimbe numele în Pavlic Morozov. Noi nu vom mai fi moldoveni, dar morozovi și numai așa vom izbuti totdeauna și peste tot.
Al vostru locțiitor de la Kremlin, Iosif Visarionovici Ciobanu
