Buget este și să nu mai apară întrebări, dragi tovarăși și nestimați domni! Lucrul ista-i așa de clar, că nu mai poate fi tăinuit de nimenea. La orice oră și oriunde te-ai porni, veți buget în troleibuze și autobuze, pe stradă și prin parcuri, la piață și prin bolnițe că buget este. Dacă ești surdo-mut, o să vezi, și, dacă ești orb, o să auzi, cum s-ar mai numi. După ce ziua te plimbi printre omii vii din Chișinău, noaptea îți șoptesc și fantomele prin somn: nu te teme, dormi liniștit, buget este.
Am citit într-o gazetă de cândva demult, când florile erau mai vii și lumina mai aprinsă, cum s-ar numi mai muzical, că un brav milițian sau un brav polițist, vorba post-moderniștilor, i-o luat apartamentul prin înșelăciune, vorba ceea, unei femei bolnave de cap.
Am o noutate pentru toți sprijinitorii celei mai vânjoase echipe moldave de fotbal din ziua de azi - Sheriff Tiraspol, vorba ceea. Îi drept că jumate dintr-înșii nu-s nici ruși, nici moldoveni, da-s omi și ei, și bat mingea, nu fac politică, și-s mai încăpăținați la a da goluri, cum n-ai da și ce n-ai face, după cum scriu clasicii. „Șut și gooooooooooooooooooooooooooool!!!”, cum se zice peste tot, în toate limbile, atunci când îi bine.
Ieri o zis că-i Crăciunul, numai că cei care o zis îs bezbojnici (atei – n.r.), nu bogomoli (creștini – n.r.) și de atâta își bat joc de norodul cu inima deschisă. Cei care o zis așa ceva îs robii masoneriei universale, care se bucură total, când omii sărbătoresc Crăciunul de mai multe ori și tot de mai multe ori se repăd să cumpere o groază de scumpe delicatese din magazine de tot soiul.
Alegerea s-a finisat și mizeria a revenit acasă la dânsa, cum ar zice într-un oarecare interviu nacealnicul Academiei Române, Ioan Aurel Pop, de pildă. Nu știu ce simțăminte trăiți voi, dar pe mine mă doare inima să vociferez, românește grăind, că culcușul mizeriei universale se cheamă Țara Moldovei a lui Ștefan cel Mare, ca să fim istoric corecți.
Ședeam întins pe divan într-o seară, nu demult, înfofolit în toate bulendrele pe care le-am găsit prin casă, cu două perechi de pantaloni pe mine, și două perechi de colțuni de lână. Și totuna dârdâiam de frig.
Mă îndreptam în pas cadențat, unu-unu-un-doi-trei, spre Kremlinul din fața mea! Eram proaspăt tuns și bărbierit, în cel mai valoros costum, ce mi-o rămas de la tractoare, cu care am fost și la CEC, unu-unu-un-doi-trei!
Tik-tak-tik-tak-tik-tak... Bate ceasul schimbării, numărătoarea inversă s-o pornit la drum, cum s-ar numi, popular grăind.
Pentru că alegerea totală e tot mai aproape, am un program prea încărcat, dar n-o să dau înapoi atâta timp cât este drum înainte.
Bate toaca taca-taca cum bate inima mea ochi închiși ca baba Vanga să văd lumea când îi rea. M-am îndrăgostit numai de ea. Punct și să nu mai apară întrebări.
Marian Ilici Lupu, după ce-o rămas pe drumuri, ce-o făcut? N-o stat pe gânduri și s-o vârât în Partidul „Respect Moldova” al lui Nichiforciuc. După care s-o mai scărpinat un pic la ceafă și s-o trezit președinte al partidului.
O persoană foarte cunoscută din comunitatea rusă de pe plaiul nostru mi-a spus într-o bună zi cu soare că noi am fost proști când am copiat de la români cuvântul „oameni”, pentru că ar fi mult mai simplu și corect să le zicem „omi”.
Nu voi plânge nicicând, - nici ziua, nici noaptea, - că domnul Nesterovschi o înhățat o duzină de ani de privațiune de libertate, cum ar cânta poeții occidentali, sau 12 ani de închisoare, vorba norodului.
Va mai ființa Imperiul Ucrainean până la sfârșitul anului? Asta-i întrebarea veacului al XXI-lea, pe care azi și mâine și-o pune cu precădere fiștecare, dar nicicare nu știe răspunsul.
Di-a-spo-ra! Un cuvânt complicat, ca să grăiesc drept, pe care multă vreme nu l-am priceput și credeam că-i furat din altă limbă. Pe urmă am citit încolo-ncoace și am înțeles că-i chiar așa, numai că nu noi l-am furat, dar românii, care-s mai hoți cum n-ai da, știe toată lumea. Ei l-o furat de la franțuji, care la rândul lor l-o furat de la greci. Jaf la drumul mare, cum se zice la televizor.
După ce am analizat dus-și-ntors toate cele petrecute în ultima vreme pe fața pământului, am hotărât că nu mai este timp de așteptat și trebuie de candidat. Amu ori niciodată, cum zice omul înflăcărat când nu se simte împăcat cu greutățile de zi cu zi, care se țin ca râia de tine, dar pe care tot tu, frate moldovean, cu mânuțele matale, ți le-ai luat pe cap benevol și nesilit de nimeni.
Oglu-сын-băiat-fecior. Am avut la uzina de tractoare un fruntaș găgăuz, care mi-a lămurit cum se traduce pe rusește și moldovenește cuvântul „oglu”. Asta ne arată că Stoianoglo se tălmăcește ca „feciorul lui Stoian”.