Vizita face parte dintr-o serie mai amplă de inițiative menite să consolideze parteneriatul strategic dintre Republica Moldova și SUA.
Autoritățile își propun ca domeniul să contribuie cu până la 10% la produsul intern brut.
Pentru anul 2026, Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării stabilește drept priorități accelerarea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană și integrarea în Piața Unică; simplificarea radicală a relației dintre antreprenori și stat; atragerea investițiilor.
Alexandru Munteanu va fi însoțit în Elveția, de ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Eugeniu Osmochescu.
Sunt două târguri importante pe piața de carte românească. Ambele au loc la București. Bookfestul de la începutul verii și Gaudeamusul de la începutul iernii. În mod obișnuit la ambele participă 2-3 edituri din Republica Moldova. Acoperindu-și singuri costurile.
Proiectul va fi dezvoltat în comuna Stăuceni, pe o suprafață de 50 de hectare, și va include spații pentru companii IT, start-up-uri, universități, laboratoare de cercetare și facilități pentru industrii avansate.
Consiliul de supraveghere al BNM este format din șapte membri cu un mandat de șapte ani și are rolul de a asigura o supraveghere publică independentă a activității Băncii Naționale.
Următoarea etapă va consta în elaborarea poziției de negociere pe acest capitol și lansarea oficială a negocierilor de aderare.
Noua ministră a Dezvoltării Economice și Digitalizării, Doina Nistor, a depus jurământul de învestire în funcție, vineri, 14 martie.
Într-un mesaj pe rețelele de socializare, Alaiba a declarat că va participa la ultima sa ședință de guvern, subliniind că și-a dedicat „toată cunoștințele și energia” pentru a contribui la dezvoltarea economică a țării.
Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizări (MDED) a anunţat lansarea de la 1 ianuarie 2025 a unui mecanism de ajutor de stat pentru investițiile din industria Republicii Moldova, pentru perioada 2025-2036, care ar urma să resuscite sectorul industrial aflat în derivă de câţiva ani.