Social-democrații se declară ofensați de atitudinea USR față de memoria liderului lor istoric, Ion Iliescu.
E primul care pleacă din guvernul declarat pro-occidental, instalat acum o lună.
„Ne-am revizuit în jos previziunile privind creşterea economică reală, până la 0,3% în acest an (de la 1,8% anterior) şi la 1,3% în 2026 (de la 2,6%)”.
Parlamentarii puterii n-au votat.
Corupţia și situaţia economică sunt considerate cele mai grave probleme.
69% dintre intervievaţi consideră că țara se îndreaptă într-o direcţie greşită.
Inițiatorii îi acuză pe guvernanți că „au ruinat ţara şi acum îi obligă pe români să achite nota de plată”.
În parlament ar mai intra doar cele patru formațiuni declarat pro-europene care formează actualul guvern.
Sindicaliştii cer ca subvenţia de la bugetul de stat să li se acorde formaţiunilor politice numai în anii în care România se încadrează în ţintele de deficit bugetar stabilite la nivel european.
Luni, echipa executivă PSD-PNL-USR-UDMR îşi asumă, în plenul reunit al celor două camere, răspunderea pentru pachetul de măsuri fiscal-bugetare.
Avea de executat 4 ani şi 8 luni închisoare, într-un dosar de corupţie.
În arhitectura constituțională românească, funcțiile echivalează cu numărul doi și, respectiv, numărul trei în stat.
„Un guvern suplu”, cu cinci vicepremieri.
Partidele componente promit și „recunoaşterea şi sprijinirea Diasporei Româneşti ca parte esenţială a identităţii naţionale''.
S-au decis: vor, chiar dacă unii dintre partenerii de guvernare au viziuni politice opuse.
Potrivit presei de la București, Taxa pe Valoarea Adăugată va crește de la 19 la 21%.
Viitorul guvern al partidelor declarat pro-europene ar urma să fie format din 16 ministere: șapte pentru social-democraţi, patru pentru liberali, trei pentru USR și două pentru UDMR.
S-ar fi agreat varianta unei așa-zise rotative guvernamentale, pe care liberalii și social-democrații au mai exersat-o cu foștii lor lideri, Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu.
Sociologul Remus Ştefureac apreciază că datele sondajului reflectă un climat de preocupare crescută faţă de securitatea naţională şi geopolitica regională.
Decizia finală ar urma să fie anunţată luni seara, după negocierile pe care preşedintele Nicuşor Dan le va avea cu liderii celor patru partide declarat pro-europene.
PSD, PNL şi UDMR (asociate la guvernare) sunt, împreună, sub cota AUR.
Funcţia de preşedinte interimar este deţinută de Dominic Fritz, cetățean german, primar al Timişoarei.
CCR a hotărât ca declaraţiile de avere şi interese ale demnitarilor să nu mai fie publicate pe site-ul Agenţiei Naţionale de Integritate şi nici pe paginile online ale altor instituţii publice.
El vrea ca toate formaţiunile declarat pro-europene să participe la guvernare.
Edilul reales anul trecut, Nicuşor Dan, a câştigat alegerile prezidenţiale.
Ministrul Sorin Grindeanu va conduce interimar partidul și va negocia participarea la guvernare.
PSD ar pleca de la guvernare.
Acestea reprezintă circa 61% din opțiunile cetățenilor români din diaspora.
Pe locul secund a urcat primarul independent al Bucureștiului, Nicuşor Dan, care le-a mulțumit, într-o mențiune specială, alegătorilor din Republica Moldova.
Opoziția afirmă că majoritatea parlamentară PSD-PNL-UDMR s-a dizolvat.
Vineri, 2 mai, la ora locală 7:00, începe prima zi de vot în comunitățile românești din jurul granițelor, precum Republica Moldova, și în diaspora.
Iniţiativa vizează sporturi de echipă, considerate discipline majore, precum fotbalul, handbalul, baschetul, voleiul şi rugbyul.