
Kremlinul a declarat că există o înțelegere reciprocă cu privire la necesitatea unei întâlniri între președintele american Donald Trump și liderul rus Vladimir Putin, dar că detaliile unei astfel de întâlniri nu au fost încă stabilite, relatează Reuters. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că cele două părți au căzut de acord la discuțiile de săptămâna aceasta de la Riad - prima lor întâlnire asupra modului de a pune capăt războiului din Ucraina, înainte de negocieri mai formale - că cei doi lideri ar trebui să se întâlnească, dar „nu există încă detalii” în acest sens. El a subliniat că cei doi lideri au afirmat că doresc să se întâlnească pentru discuții.
Trump anunțase o întâlnire cu Putin până la sfârșitul lunii
Trump a declarat, după întâlnirea de marți din Arabia Saudită, că probabil se va întâlni cu Putin până la sfârșitul lunii. La rândul său, Putin a declarat miercuri că întâlnirea trebuie pregătită cu atenție pentru a se obține rezultate.
Secretarul de stat american, Marco Rubio, a declarat joi că o întâlnire Putin-Trump va depinde în mare măsură dacă s-ar putea înregistra progrese pentru încheierea războiului, iar Trump a vrut să știe dacă Putin este serios în această privință. Peskov a reafirmat că Putin este deschis să negocieze o soluționare a conflictului. „Avem obiectivele noastre, legate de securitatea noastră națională, de interesele noastre naționale și suntem gata să atingem aceste obiective prin intermediul negocierilor de pace”, a spus el.
Rusia neagă că a cerut retragerea NATO din Europa de Est
Peskov a negat o informație publicată de Financial Times conform căreia Rusia, la discuțiile din Arabia Saudită, a cerut retragerea forțelor NATO din estul Europei - ceea ce Moscova a încercat să obțină în negocierile cu Statele Unite în lunile dinaintea începerii războiului din Ucraina.
Luni se împlinesc trei ani de război în Ucraina și, întrebat în legătură cu aceasta, Peskov a spus ca este prea devreme pentru a rezuma rezultatele a ceea ce Moscova numește „operațiune militară specială”. „Operațiunea militară specială continuă. Toate obiectivele stabilite de șeful statului și comandantul suprem al forțelor armate trebuie atinse”, a încheiat Dmitri Peskov.