
Olanda a anunțat că va deveni prima țară NATO care cumpără sisteme de apărare antiaeriană din Statele Unite pentru a le livra Ucrainei. „Ucraina are nevoie acum de mai multă apărare aeriană și muniție”, a declarat ministrul olandez al Apărării, Ruben Brekelmans, într-o postare pe X.
Primul pas în PURL
„În calitate de prim aliat NATO, Olanda va livra un pachet de sisteme de armament americane (inclusiv piese și rachete Patriot) în valoare de 500 de milioane de euro (578 de milioane de dolari). Acest lucru ajută Ucraina să se apere și pe restul Europei împotriva agresiunii rusești”, a precizat ministrul olandez al Apărării, adăugând că și alte ţări s-au angajat să finanţeze noul mecanism al NATO, denumit „Lista priorităţilor Ucrainei” (PURL).
Acest program, elaborat de NATO ca răspuns la reticenţa lui Donald Trump de a continua să acorde ajutor militar Ucrainei pentru a face faţă invaziei ruse, permite Kievului să utilizeze stocurile de armament americane, cu condiţia ca echipamentul să fie finanţat de alte ţări. Președintele SUA Donald Trump a anunțat în iulie că va autoriza vânzarea de sisteme de apărare antirachetă Patriot fabricate în SUA către țările europene NATO, care, la rândul lor, le-ar furniza Ucrainei.
Reacții internaționale
Şeful NATO, Mark Rutte, fost prim-ministru olandez, a salutat anunţul făcut de Haga şi a declarat că a încurajat alţi membri ai alianţei să participe la noul mecanism. „Am scris tuturor aliaţilor din NATO, îndemnându-i să contribuie la această iniţiativă de împărţire a poverii şi mă aştept în curând la noi anunţuri semnificative din partea altor aliaţi”, a spus Mark Rutte.
La rândul său, ambasadorul SUA la NATO, Matthew Whitaker, a declarat că se aşteaptă ca multe alte ţări să anunţe în următoarele săptămâni că vor participa. „Ne mişcăm cât de repede posibil”, a declarat Whitaker într-un interviu acordat la sediul NATO din Bruxelles. Întrebat despre un calendar pentru obţinerea livrărilor americane către Ucraina în cadrul noului mecanism, el a spus: „Cred că vom vedea că se mişcă foarte repede, cu siguranţă în următoarele săptămâni, dar unii chiar mai devreme decât atât. Olanda e doar prima din mai multe. Veţi vedea o serie de anunţuri în următoarele săptămâni”, a adăugat el.
Kievul a salutat decizia Olandei. „Ucraina, şi astfel întreaga Europă, va fi mai bine protejată de teroarea rusă”, a scris preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski pe X. „Sunt sincer recunoscător Olandei pentru contribuţia substanţială la consolidarea scutului aerian al Ucrainei”, a adăugat el.