
Uniunea Europeană oferă un ajutor suplimentar pentru criza din regiunea transnistreană, până la încheierea sezonului de încălzire. Sprijinul de încă 60 de milioane de euro a fost anunțat de comisarului european pentru extindere, Marta Kos, la Chișinău, în cadrul unei conferințe de presă cu președinta Maia Sandu.
Premierul Dorin Recean și Comisarul european pentru extindere, Marta Kos, au semnat astăzi un pachet financiar de ajutor pentru independența energetică a R. Moldova. Astfel, pe lângă cele 30 de milioane de euro oferiți ca ajutor de urgență, UE acordă un ajutor pe termen mediu, de 250 de milioane de euro pentru R. Moldova, destinat pentru compensații la energie pentru populație, instituții sociale și mediul de afaceri. „Prima etapă - ajutorul de urgență de 30 de milioane de euro, a fost deja alocat și este un ajutor umanitar, pentru oamenii din raioanele de est să nu înghețe de frig. Din această sumă, 10 milioane sunt destinate malului drept al Nistrului”, a precizat Dorin Recean.
De asemenea, UE vine cu o ofertă suplimentară de a aloca 60 de milioane de euro pentru a acoperi necesitățile energetice ale regiunii transnistrene, până la mijlocul lui aprilie, dar asistența va fi condiționată, în primul rând de respectarea drepturilor omului în regiune, a declarat premierul Dorin Recean: „Acțiuni concrete prin care se respectă drepturile omului și libertățile fundamentale în regiune și care trebuie convenite cu Guvernul Republicii Moldova până a fi valorificat ajutorul; Un plan asumat prin care se actualizează treptat tarifele la energie la prețurile de piață pentru consumatorii din regiune. Companiile mari care exportă produse vor trebui să achite prețurile de piață pentru energie, Consumatorilor industriali cu consum mare de energie sunt excluși din pachetul de sprijin”, a explicat premierul.