
Președintele rus Vladimir Putin a invitat Ucraina să participe la „discuții directe” pe 15 mai, la câteva ore după ce liderii europeni au cerut Moscovei să fie de acord cu o încetare a focului de 30 de zile. Într-un discurs televizat, ieri noapte de la Kremlin, Putin a spus că Rusia caută „negocieri serioase” menite să „conducă la o pace durabilă și puternică”. Preşedintele rus le-a reproşat, însă, europenilor, că tratează Rusia „într-un mod grosolan şi prin ultimatumuturi” şi a estimat că instituirea unui astfel de armistiţiu ar trebui să se înscrie în discuţii „directe” mai largi privind conflictul în curs de trei ani.
În cursul zilei, prin vocea purtătorului său de cuvânt Dmitri Peskov, Kremlinul afirmase că va „reflecta” la propunerea de încetare a focului în Ucraina prezentată de aliații occidentali ai Kievului, avertizând însă că „este inutil să se facă presiuni asupra Moscovei”. Ucraina și aliații săi europeni care s-au deplasat ieri la Kiev i-au propus Rusiei instaurarea unui armistițiu „complet și necondiționat” de 30 de zile începând de luni.
În propunerea lor, Volodimir Zelenski, președintele francez Emmanuel Macron, cancelarul federal german Friedrich Merz și premierii britanic Keir Starmer și polonez Donald Tusk au invocat și convorbirea telefonică „fructuoasă” cu Donald Trump cu privire la „eforturile în vederea păcii” în Ucraina.