Atribuțiile acestuia vor fi transferate statelor din componența SUA.
La trei ani de la depunerea cererii de aderare la UE, R. Moldova a obținut mai multe rezultate, fiind deschise negocierile de aderare, a declarat președintele Parlamentului în deschiderea ședinței.
Președintele Macron a cerut „accelerarea diverselor pachete de ajutor francez” pentru a compensa lipsa asistenței americane.
Urmează votul final în plenul Parlamentului European, săptămâna viitoare. După adoptarea în plen, legislația europeană va intra în vigoare, iar Republica Moldova va putea accesa primele fonduri încă din luna aprilie.
Numărul victimelor a crescut la patru morţi şi peste 30 de răniţi.
Discuțiile se vor concentra pe continuarea sprijinului pentru Ucraina și apărarea europeană.
Ar fi desfăşurat activităţi care contravin convenției internaționale privind relaţiile diplomatice.
Autoritățile ruse acuză Chișinăul că a încălcat Convenția de la Viena din 1961, care reglementează relațiile diplomatice internaționale.
Măsura se aliniază deciziei de a opri ajutorul militar de orice tip pentru Kiev, în urma disputei de la Casa Albă.
Călin Georgescu o numește „Maia «Soros» Sandu” și o acuză de influențarea directă a alegerilor din România.
Janis Mazeiks atrage atenția asupra unei tendințe alarmante de a folosi finanțarea străină ca un pretext pentru a stigmatiza jurnaliștii și activiștii, subminându-le astfel credibilitatea și rolul esențial în societatea democratică.
Aproape trei milioane de refugiaţi sirieni ar mai fi pe teritoriul turc.
În primul său discurs în fața Congresului după revenirea la Casa Albă, Donald Trump a menționat și R. Moldova, unde, potrivit lui, SUA au alocat 32 de milioane de dolari pentru „operațiuni de propagandă de stânga”.
Potenţialii atentatori ar fi fost coordonaţi de organizația teroristă Statul Islamic.
Scopul liderului de la Casa Albă ar fi acela de a anexa, în cele din urmă, statul vecin.
Dragu, însoțită de o delegație de la BNM, a avut întâlniri cu oficiali europeni, inclusiv vicepreședinta executivă a Comisiei Europene, Roxana Mînzatu, și comisara pentru Servicii Financiare, Maria Luís Albuquerque.
Planul arab se opune proiectului propus de Donald Trump, de a transforma Gaza într-o „Rivieră a Orientului Mijlociu".
Liderul de la Casa Albă a stabilit recordul pentru cel mai lung discurs prezidențial în fața Congresului din istorie.
Opoziţia se declară solidară cu studenţii care acuză corupţia guvernanţilor.
Pagubele materiale au fost estimate, în epocă, la peste doua miliarde de dolari.
Proiectul legislativ, votat în primă lectură în Parlament și care prevede lichidarea celor două procuraturi specializate, prezintă riscuri majore pentru investigarea eficientă a dosarelor penale și afectează cariera procurorilor, susține membra CSP, Mariana Cherpec.
Ea declară că pleacă din această funcție „cu inima grea”, dar rămâne ferm convinsă că „Moldova merită un viitor fără corupție, unde instituțiile publice servesc oamenii, nu interesele politice.
UE convoacă un summit de urgență privitor la situația din Ucraina pe 6 martie.
Consiliul Superior al Procurorilor l-a numit pe Marcel Dumbravan în funcția de procuror-șef interimar la Procuratura Anticorupție,
Decizia va slăbi considerabil capacitatea defensivă a forțelor ucrainene.
Membrii Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) din Republica Moldova vor desemna, marți, 4 martie, un șef interimar al Procuraturii Anticorupție (PA), potrivit agendei publicate pe site-ul instituției.
Scopul misiunii este de a analiza modul în care autoritățile moldovenești au gestionat cazuri concrete finalizate, de la faza de urmărire penală până la pronunțarea hotărârii judecătorești.
Zeci de morţi, aproape o sută de răniţi.
Rezervele internaţionale ale ţării (valute plus aur) la 28 februarie 2025 erau de 71,764 miliarde euro.
Acesta locuia, cu acte false, într-un apartament din suburbiile Bucureștiului.
Președintele Consiliului European, Antonio Costa, a anunțat astăzi la Chișinău un sprijin de 60 de milioane de euro în 2025 pentru întărirea securității și apărării Republicii Moldova.
FSB susţine că a neutralizat un terorist care plănuia atacuri la Moscova.
Dezinformarea folosește o varietate de tactici de manipulare. Poveștile de dezinformare pot fi create cu ușurință prin combinarea subiectelor provocatoare.
Raportează