Vicepreședinta executivă a Comisiei Europene pentru Suveranitate Tehnologică, Securitate și Democrație, Henna Virkkunen, va efectua marți, 15 iulie, prima sa vizită oficială în Republica Moldova.
Diplomatul a fost detașat din funcția de director pentru Afaceri Est-Europene la Departamentul de Stat al SUA, unde a coordonat politicile privind R. Moldova, Ucraina și Belarus.
Nu au fost înregistrate pagube majore, iar centrala „continuă să funcționeze normal, cu toate măsurile de siguranță necesare”.
Participă și copii ai militarilor răniţi sau căzuţi în misiuni.
Germania este primul partener comercial al României, deţinând o pondere de 19,82% în totalul comerţului exterior.
Campania electorală va începe oficial pe 29 august, cu 30 de zile înainte de ziua votului.
Lavrov și Wang Yi au discutat, la Beijing, despre relațiile cu SUA și „perspectivele de rezolvare a crizei ucrainene”.
Franța va cheltui pentru apărare până la 64 miliarde de euro, în 2027.
Atacurile Moscovei s-au intesificat în această vară.
Donald Trump a anunțat taxe vamale de 30% pentru produsele europene, de la 1 august.
Cele două părți se acuză reciproc că blochează negocierile asupra armistițiului.
Mitropolia Basarabiei acuză Mitropolia Chișinăului– structură afiliată Patriarhiei Moscovei – că participă activ la o campanie de dezinformare menită să submineze identitatea românească din R. Moldova.
BERD își vinde operatorul portuar din R. Moldova către o companie din România.
Alte 14 persoane au fost rănite de dronele şi rachetele lansate de forţele Rusiei.
Sute de persoane au fost arestate, după o razie la o fermă de canabis din sudul statului american.
Comisia pentru forțele armate a Senatului american a aprobat şi o asistență de securitate de 500 milioane de dolari pentru Ucraina.
Aceştia sunt sancționați pentru "implicarea lor în încălcări grave ale drepturilor omului".
Danemarca va oferi pe parcursul a patru ani un ajutor de 7 milioane de euro pentru consolidarea capacităților de apărare a Republicii Moldova.
De asemenea, în cadrul ședinței de judecată din 11 iulie, acuzatorii au cerut anunțarea în căutare a deputatei Marina Tauber, care a fugit la Moscova.
Franța, o putere nucleară, nu este amenințată cu „un atac direct asupra teritoriului său național”, dar Rusia are „multe alte opțiuni” prin acțiuni hibride, dezinformare, atacuri cibernetice sau spionaj.
69% dintre intervievaţi consideră că țara se îndreaptă într-o direcţie greşită.
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut o întrevedere cu Cancelarul Germaniei, Friedrich Merz, la Roma, în marja Conferinței pentru Reconstrucția Ucrainei.
Mandatul Parlamentului de legislatura a XI-a a început în ziua alegerilor – 11 iulie 2021 și încetează după expirarea termenului de patru ani.
În nord-estul Ucrainei, la Harkov, un bombardament rusesc a avariat o maternitate.
Liderii partidelor PSRM, „Inima Moldovei” și „Viitorul Moldovei”, Igor Dodon, Irina Vlah și Vasile Tarlev, au fost în Federația Rusă, unde s-au întâlnit vicepremierul rus Alexandr Novak.
Aeroportul Mărculești va fi modernizat, pentru a putea fi operate curse de transportare a mărfurilor și zboruri pentru pasageri.
„Încheiem legislatura a XI-а cu profunda convingere că, la sfârșitul acestui deceniu, prin unitate, hotărâre și perseverență, R. Moldova va deveni stat membru al Uniunii Europene”, subliniază deputații în Declarație.
Președinta Maia Sandu participă la conferința internațională dedicată reconstrucției Ucrainei, organizată sub egida premierului italian Giorgia Meloni
Exporturile realizate de agenții economici din regiune transnisteană către Uniunea Europeană au reprezentat 76,9% din totalul tranzacțiilor externe în primele șase luni ale anului 2025.
Inițiatorii îi acuză pe guvernanți că „au ruinat ţara şi acum îi obligă pe români să achite nota de plată”.
Dezinformarea folosește o varietate de tactici de manipulare. Poveștile de dezinformare pot fi create cu ușurință prin combinarea subiectelor provocatoare.
Raportează