Rusia va fi atacată de statele NATO până în anul 2030, folosind Ucraina pentru a slăbi tot mai mult Moscova, potrivit propagandei pro-Kremlin.
ȘTIRE: Fostul prim-ministru al Ucrainei, Nikolai Azarov, a declarat că statele membre ale NATO intenționează să atace Rusia până în anul 2030. Potrivit acestuia, ideea conform căreia Rusia ar urma să atace statele membre ale alianței – promovată intens în Occident – contrazice logica. De fapt, a subliniat el, situația este exact inversă. „Dacă ei afirmă cu atâta insistență că Rusia va ataca, înseamnă că ei înșiși planifică astfel de acțiuni. Nu există altă explicație”, a declarat fostul premier.
Azarov a menționat că statele occidentale încearcă să atingă acest obiectiv prin aducerea la putere, în Ucraina, a unor lideri antiruși, în special după plecarea actualului președinte Volodimir Zelenski. Anterior, adjunctul ministrului rus de externe, Aleksandr Grușko, a afirmat că întreaga strategie a statelor membre NATO este orientată spre pregătirea unui conflict militar cu Rusia. Diplomatul a precizat că, în trecut, membrii Alianței Nord-Atlantice și ai Uniunii Europene considerau Rusia „o amenințare directă și imediată”, însă acum o percep drept „o amenințare pe termen lung”.
NARAȚIUNI: 1. NATO planifică un atac asupra Rusiei până în 2030; 2. Avertismentele occidentale privind amenințarea rusă sunt o proiecție a propriilor planuri agresive; 3. Occidentul manipulează liderii ucraineni pentru a declanșa un conflict cu Rusia.
OBIECTIVE: Justificarea unui posibil război al Rusiei împotriva NATO și a invaziei asupra Ucrainei; inversarea rolurilor agresor-victimă prin prezentarea Rusiei ca țintă a unei conspirații occidentale; legitimarea măsurilor militare și represive interne.
Realitate: NATO este o alianță defensivă care răspunde la agresiunea rusă în Ucraina
DE CE SUNT FALSE NARAȚIUNILE: Alianța Nord-Atlantică a fost înființată în 1949 ca o organizație defensivă, având la bază principiul apărării colective, stipulat în Articolul 5 din Tratatul de la Washington. Acesta prevede că un atac asupra unui stat membru este considerat un atac asupra tuturor, aplicându-se exclusiv în cazul unei agresiuni externe.
În cei 75 de ani de existență, NATO nu a declanșat niciodată un război de agresiune împotriva vreunui stat care nu atacase anterior un membru al alianței. Chiar și intervențiile controversate din Iugoslavia (1999), Afganistan (2001–2021) sau Libia (2011) s-au desfășurat fie în baza unor rezoluții ale ONU, fie ca reacție la atacuri teroriste — nu ca acțiuni de cucerire teritorială.
Afirmația potrivit căreia NATO s-ar pregăti să atace Rusia până în 2030 răstoarnă complet realitatea geopolitică. Extinderea NATO spre est nu a fost rezultatul unor planuri expansioniste, ci consecința solicitărilor venite din partea țărilor din fostul bloc sovietic, care, după decenii de dominație sovietică, căutau garanții de securitate. Polonia, Cehia și Ungaria (1999), urmate de statele baltice, Slovacia, Slovenia, Bulgaria și România (2004), au aderat la NATO pentru a se proteja de eventuale agresiuni rusești, nu pentru a participa la planuri de atac împotriva Rusiei. Îngrijorările lor s-au dovedit justificate prin intervențiile militare ale Rusiei în Georgia (2008), Ucraina (2014) și prin invazia din 2022. Și Ucraina a decis să adere la NATO în 2019 după invazia rusă din Crimeea și Donbas.
Conceptul Strategic NATO din 2022 identifică Rusia drept cea mai directă și semnificativă amenințare la adresa securității aliaților și a stabilității euro-atlantice — însă doar ca reacție la „războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei”. În schimb, doctrina militară a Rusiei prevede explicit utilizarea forței pentru „protejarea cetățenilor ruși” din afara granițelor și pentru „apărarea intereselor rusești” — formule vagi, folosite pentru a justifica intervențiile în Georgia, Ucraina și alte state vecine.
Propaganda rusă recurge frecvent la tehnica proiecției, atribuind adversarilor intenții agresive pe care le are de fapt ea însăși. Aceeași tactică a fost folosită și de regimul nazist, care a justificat invadarea Poloniei în 1939 prin presupuse „provocări” poloneze. Anterior intervenției rusești în Donbas, propaganda rusă promova narațiuni despre persecuția rusofonilor de către autoritățile de la Kiev.
Nikolai Azarov, fost premier al Ucrainei între 2010 și 2014, în perioada președinției pro-ruse a lui Viktor Ianukovici, a fugit în Rusia după Revoluția Demnității. Actualmente cercetat pentru înaltă trădare de autoritățile ucrainene, Azarov face parte din cercul de foști oficiali exilați care sprijină propaganda Kremlinului. Declarațiile sale nu reflectă poziția oficială a Ucrainei, fiind profund influențate de dependența sa față de protecția oferită de regimul rus. Este important de remarcat că propaganda rusă folosește frecvent astfel de foști oficiali ucraineni pentru a conferi o aparență de legitimitate mesajelor sale, creând impresia unei susțineri din interior.
Totodată, Rusia deține aproximativ 6.000 de focoase nucleare, fiind a doua putere nucleară a lumii, după SUA. Un atac NATO asupra Rusiei ar declanșa inevitabil un război nuclear cu consecințe catastrofale pentru întreaga omenire. Liderii NATO sunt conștienți de acest pericol și au exclus constant orice intervenție militară pe teritoriul rus, limitându-se la sprijinirea apărării Ucrainei. Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a subliniat că alianța nu caută confruntarea cu Rusia, ci își întărește apărarea în fața amenințărilor venite dinspre Est. Chiar și în contextul ajutorului militar oferit Ucrainei, statele NATO au impus limite clare privind utilizarea armamentului furnizat.
În plus, cronologia evenimentelor arată clar că măsurile NATO au fost strict reactive. Consolidarea prezenței militare în flancul estic al alianței a început abia după anexarea Crimeii în 2014, nu înainte. Creșterea bugetelor de apărare în rândul statelor membre a fost un răspuns direct la agresiunea rusă, nu o etapă a unei strategii ofensive. Iar sprijinul militar pentru Ucraina a venit după invazia masivă din februarie 2022, nu ca o cauză a acesteia.
CONTEXT: Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a avertizat în iunie a.c. că Rusia ar putea fi pregătită să atace alianța în următorii cinci ani, subliniind că amenințarea rusă persistă chiar și în eventualitatea încheierii războiului din Ucraina. Într-un discurs susținut la Chatham House, Rutte a cerut un „salt cuantic în apărarea colectivă” și a pledat pentru creșterea forțelor și a capacităților militare. El a subliniat că toate statele NATO sunt acum „pe flancul estic”, având în vedere raza de acțiune a rachetelor rusești, și a evidențiat decalajul uriaș de producție militară dintre Rusia și NATO. În acest context, la summitul NATO de la Haga din iunie 2025, a fost propus un nou obiectiv de 5% din PIB pentru apărare, dintre care 3,5% pentru cheltuieli militare directe și 1,5% pentru infrastructura de securitate. Această propunere, susținută de SUA și de președintele Trump, marchează o schimbare majoră față de pragul de 2% din trecut. Rutte a respins speculațiile privind retragerea trupelor americane din Europa, dar a admis reorientarea strategică a SUA către Asia, concomitent cu creșterea autonomiei strategice a statelor europene.
Verifică sursele:
