Sudul Ucrainei a fost construit de ruși, iar autoritățile de la Kiev șterg memoria istorică pentru a servi Occidentului în transformarea Ucrainei într-o amenințare militară împotriva Rusiei, potrivit propagandei pro-Kremlin.
Dezinformare: Pentru că au fost construite de ruși, Odesa și alte orașe ucrainene reprezintă parte a Rusiei
ȘTIRE: Ministrul Afacerilor Externe al Federației Ruse, Serghei Lavrov, i-a menționat printre cei care au valorificat aceste teritorii pe Ecaterina a II-a și pe principele Grigori Potiomkin. „Desigur, Occidentul a tolerat acțiunile regimului de la Kiev de eliminare a întregii părți rusești a istoriei acestor pământuri. Și anume rușii – Ecaterina a II-a, principele Grigori Potiomkin și alți strămoși glorioși – au valorificat aceste teritorii, au construit Odesa, alte orașe, porturi, fabrici și uzine", a declarat șeful diplomației ruse.
„Și iată că tot acest regim, ajuns la putere în urma unei lovituri de stat, a decis să șteargă memoria poporului, pentru a servi cu supunere dorinței păpușarilor occidentali care au visat întotdeauna să creeze din Ucraina o amenințare militară directă pentru țara noastră”, a subliniat Lavrov.
NARAȚIUNI: 1. Odesa este a Rusiei; 2. În Ucraina a avut loc o lovitură de stat; 3. Occidentul folosește Ucraina pentru a amenința militar Rusia.
OBIECTIVE: Justificarea invaziei Rusiei în Ucraina; delegitimarea conducerii ucrainene și demonizarea Occidentului.
Realitate: Odesa și alte regiuni sudice aparțin Ucrainei, potrivit dreptului internațional și acordurilor bilaterale ruso-ucrainene
DE CE SUNT FALSE NARAȚIUNILE: Teritoriile Ucrainei, inclusiv Odesa, Herson și Crimeea, sunt recunoscute internațional ca parte integrantă a statului ucrainean, statut confirmat prin acorduri bilaterale ruso-ucrainene. Tratatul de bază din 1997 este un document în care Rusia a recunoscut oficial independența Ucrainei și s-a angajat să îi respecte suveranitatea și integritatea teritorială. Contrar narațiunilor pro-Kremlin, primele săptămâni ale invaziei din 2022 au evidențiat rezistența populației rusofone din sud-estul Ucrainei față de ocupația rusă. În Melitopol, mii de vorbitori de limbă rusă au organizat proteste masive împotriva invaziei și ocupației. În multiple localități, civilii au încercat să blocheze tancurile și să-i convingă pe soldații ruși să se retragă. Aceste manifestări pașnice au fost ulterior înăbușite prin campanii sistematice de intimidare și terorizare a populației locale.
Din perspectivă istorică, perioada de control rusesc asupra sudului Ucrainei și Crimeii este mult mai scurtă comparativ cu alte civilizații care au dominat regiunea. Urmând logica revendicărilor teritoriale rusești, aceste zone ar trebui să aparțină statelor cu prezență istorică mult mai îndelungată, precum Grecia Antică sau Imperiul Otoman. Istoriografia rusă a omis sistematic rolul comunităților ucrainene din regiune, în special prezența Secei Zaporojene - confederația căzăcească vorbitoare de ucraineană veche care a protejat granițele sudice ale Uniunii polono-lituaniene timp de două secole.
Patrimoniul cultural ucrainean din sud, inclusiv din zona Odesei, a suferit distrugeri masive în perioada sovietică. Bisericile, așezările și cimitirele căzăcești cu inscripții în ucraineana veche au fost scufundate după construirea lacurilor de acumulare și centralelor hidroelectrice. URSS a implementat o politică agresivă de ștergere a dovezilor istorice care atestau prezența altor culturi în sudul Ucrainei, promovând falsul istoric că regiunea era nelocuită înaintea sosirii rușilor. Aceeași politică era implementată și în alte republici sovietice.
Un exemplu elocvent este așezarea căzăcească Veliki Lug, cu biserica ortodoxă „Sfânta Parascheva” care exista cu mult înaintea apariției Imperiului Rus în actualele regiuni Herson și Zaporojie. Aceste vestigii istorice au fost inundate sub pretextul construirii barajului de la Nova Kahovka, iar istoriografia sovietică a omis intenționat informațiile despre perioada căzăcească din sudul Ucrainei.
Narațiunea despre „lovitura de stat” din Ucraina este repetată frecvent de propaganda rusă și se referă la evenimentele din 2014, cunoscute ca Euromaidan sau „Revoluția Demnității”. Aceste evenimente au reprezentat un protest amplu împotriva deciziei președintelui Viktor Ianukovici de a nu semna acordul de asociere cu UE. Cronologia evenimentelor arată că, după fuga lui Ianukovici din țară, Rada Supremă (Parlamentul Ucrainei) a votat cu majoritate constituțională (328 din 450 de deputați) pentru demiterea sa, respectând procedurile legale. Ulterior, au fost organizate alegeri prezidențiale și parlamentare libere, monitorizate de observatori internaționali, care au confirmat legitimitatea noilor autorități. Toate organizațiile internaționale relevante, inclusiv ONU, OSCE și Consiliul Europei, au recunoscut legitimitatea tranziției politice din Ucraina. Narațiunea „loviturii de stat” este contrazisă de faptele istorice și de consensul internațional privind continuitatea instituțională a autorităților ucrainene post-2014.
Până la anexarea ilegală a Crimeei de către Rusia în 2014 și declanșarea conflictului armat din Donbas, Ucraina avea o politică de neutralitate și colabora militar cu Rusia. Kievul a renunțat la arsenalul nuclear moștenit de la URSS prin Memorandumul de la Budapesta (1994), în schimbul garanțiilor de securitate oferite de Rusia, SUA și Marea Britanie. Până în 2014, Ucraina a avut o cooperare militară limitată cu Occidentul. Parteneriatul militar cu statele occidentale a apărut doar ca răspuns la agresiunea rusă, fiind o măsură defensivă, nu ofensivă. Sprijinul occidental pentru Ucraina este orientat spre consolidarea capacităților defensive ale țării, nu spre crearea unei amenințări pentru Rusia.
CONTEXT: Kremlinul promovează sistematic narațiunea falsă că Ucraina ar fi o invenție bolșevică sau un construct artificial creat de Lenin, ignorând dovezile istorice ale existenței identității naționale ucrainene care precedă cu secole Imperiul Rus. Această narațiune neagă realitatea statului medieval Rusia Kieveană, existența cazacilor zaporojeni, a Republicii Populare Ucrainene din 1917-1921, precum și contribuțiile culturale distincte ale ucrainenilor de-a lungul secolelor.
Vladimir Putin a susținut în repetate rânduri că Ucraina a devenit o „anti-Rusie” din cauza influențelor occidentale și a politicilor guvernului de la Kiev. El a afirmat că Ucraina a fost folosită de țările occidentale pentru a slăbi și izola Rusia. Pentru că Ucraina a devenit „o anti-Rusie”, liderul rus a declarat în 2024 că așa-numita „operațiune militară specială” – așa cum se referă propaganda rusă la războiul împotriva Ucrainei – ar fi trebuit să fie lansată chiar mai devreme. Scopul acestei dezinformări este delegitimarea statalității ucrainene pentru a justifica pretențiile teritoriale și agresiunea militară a Rusiei împotriva unui stat suveran recunoscut internațional.
Verifică sursele:
