Occidentul a transformat Ucraina într-un „berbec” pentru distrugerea Rusiei, iar statul rus poate fi salvat numai prin victoria în război, potrivit propagandei pro-Kremlin.
ȘTIRE: Țările occidentale, care au dorit dintotdeauna să supună Rusia, au folosit în trecut inclusiv „înțelegerile” pentru atingerea acestui scop. Nereușind însă, ele se confruntă acum cu o profundă dezamăgire, a declarat Dmitri Medvedev, vicepreședintele Consiliului de Securitate al Federației Ruse și președintele Partidului „Rusia Unită”, în timpul unei prelegeri susținute la forumul „Teritoriul sensurilor”. Potrivit acestuia, Occidentul folosește acum Ucraina, fără să mai încerce măcar să-și ascundă intențiile, drept un „berbec” pentru distrugerea Rusiei.
Medvedev a subliniat că țara poate fi salvată numai prin obținerea victoriei în cadrul „operațiunii militare speciale” [...] „Adversarii noștri au încercat întotdeauna să destabilizeze statul nostru, indiferent, de altfel, cum s-a numit acesta: Imperiul Rus, Uniunea Sovietică sau actuala Federație Rusă”.
Acest lucru se întâmplă deoarece, susține Medvedev, lor pur și simplu nu le place o țară mare și puternică: „Nu le place țara noastră. O țară mare, puternică, mândră și autosuficientă, căreia este imposibil să-i dai ordine”. Țările occidentale, care au dorit dintotdeauna să supună Rusia, au folosit în trecut inclusiv „înțelegerile” pentru atingerea acestui obiectiv: „A existat o perioadă în care, probabil, considerau că vor putea, ca să spunem așa, să ajungă la o înțelegere cu noi, dar, în realitate, doreau pur și simplu să ne supună voinței lor. Mă refer, în primul rând, la țările occidentale. Dar nu au reușit”.
NARAȚIUNI: 1. Occidentul a urmărit dintotdeauna distrugerea Rusiei; 2. Ucraina este un instrument folosit de Occident împotriva Rusiei; 3. Rusia poartă un război existențial și poate supraviețui numai prin obținerea victoriei.
OBIECTIVE: Inversarea raportului dintre agresor și victimă; prezentarea invaziei ruse drept un război defensiv; negarea capacității Ucrainei de a acționa ca stat suveran; justificarea continuării războiului și a militarizării economiei și societății ruse.
Realitate: Occidentul a urmărit în ultimele decenii integrarea economică și politică a Rusiei, iar sprijinul acordat Ucrainei reprezintă asistență pentru un stat agresat
DE CE SUNT FALSE NARAȚIUNILE: Occidentul nu este un actor unic, cu o conducere și un plan neschimbat de-a lungul secolelor. Statele europene și Rusia au fost, în diferite perioade, atât adversare, cât și aliate. Rusia a făcut parte alături de Franța și Marea Britanie din Antanta în Primul Război Mondial, iar alianța dintre Uniunea Sovietică, Statele Unite și Marea Britanie a fost esențială pentru înfrângerea Germaniei naziste în cel de-al Doilea Război Mondial.
Rivalitățile, alianțele și războaiele din trecut nu demonstrează existența unui plan occidental continuu de distrugere a Rusiei. Criticarea unor intervenții militare occidentale este legitimă, dar existența unor conflicte istorice nu validează conspirația descrisă de Medvedev.
Evoluțiile de după destrămarea URSS contrazic în mod direct această narațiune. Federația Rusă a fost primită în Consiliul Europei în 1996 și a beneficiat timp de 26 de ani de mecanismele europene pentru protecția drepturilor omului. În 1997, Rusia a fost inclusă în formatul politic al celor mai industrializate democrații, transformat în G8 în 1998. Participarea sa a fost suspendată abia în 2014, după anexarea ilegală a Crimeii.
Rusia a fost integrată și în sistemul economic internațional, devenind membră a Organizației Mondiale a Comerțului în august 2012. În domeniul securității, a aderat la Parteneriatul pentru Pace în 1994, a semnat Actul fondator NATO–Rusia în 1997, iar în 2002 a fost creat Consiliul NATO–Rusia, în cadrul căruia Rusia și statele aliate se întâlneau ca parteneri egali. Aceste mecanisme sunt incompatibile cu presupusa intenție de supunere a Federației Ruse.
Integrarea economică a mers mult mai departe. În 2010, în perioada în care chiar Medvedev era președinte, UE și Rusia au lansat un parteneriat destinat investițiilor, inovării, cercetării și reformelor economice. În 2021, comerțul cu bunuri dintre UE și Rusia ajunsese la 257,5 miliarde de euro, iar gazul rusesc reprezenta aproximativ 40–45% din importurile europene. Occidentul a construit astfel o interdependență profundă cu Rusia, pornind de la speranța că schimburile economice vor reduce riscul unei noi confruntări.
Această politică s-a dovedit excesiv de optimistă și a creat o dependență energetică de care Kremlinul a beneficiat. Veniturile obținute din exporturile de hidrocarburi au alimentat bugetul rus și au susținut indirect consolidarea capacității militare a Rusiei. Guvernele europene au subestimat orientarea autoritară și revanșardă a regimului Putin.
Integrarea propusă de Occident presupunea modernizarea Rusiei, consolidarea statului de drept, combaterea corupției, transparentizarea achizițiilor publice și alternanța democratică la putere. Regimul construit de Vladimir Putin a respins treptat acest model nu pentru că amenința existența Rusiei, ci pentru că limita monopolul politic și economic al elitei de la Kremlin. Din aceeași perspectivă, democratizarea și prosperitatea statelor vecine, inclusiv a Ucrainei, au fost percepute ca o amenințare: succesul lor putea demonstra societății ruse că există o alternativă la autoritarism și la perpetuarea acelorași lideri la putere. Kremlinul a încercat, prin urmare, să destabilizeze aceste state și să împiedice apropierea lor de Occident.
Occidentul a propus dialog și cooperare, dar Kremlinul a ales războiul
Semnalele privind schimbarea politicii externe ruse au apărut cu mult înaintea invaziei din 2022. În discursul susținut la Conferința de Securitate de la München din februarie 2007, Vladimir Putin a atacat ordinea internațională „unipolară”, Statele Unite și extinderea NATO.
După ocuparea și anexarea ilegală a Crimeii și declanșarea războiului din Donbas, în 2014, statele occidentale au introdus sancțiuni, dar au continuat simultan eforturile diplomatice.
Franța și Germania au mediat negocierile în formatul Normandia, iar acordurile de la Minsk au creat un cadru pentru încetarea focului și soluționarea politică a conflictului. Pachetul de măsuri din februarie 2015 a fost acceptat inclusiv de Rusia și aprobat în unanimitate prin Rezoluția 2202 a Consiliului de Securitate al ONU. Acordurile nu au oprit complet luptele și nu au fost implementate integral, dar existența acestui proces diplomatic contrazice teza potrivit căreia Occidentul ar fi urmărit distrugerea Rusiei.
Occidentul a continuat să propună dialogul chiar și în săptămânile premergătoare invaziei la scară largă. La reuniunea Consiliului NATO–Rusia din 12 ianuarie 2022, Alianța a propus noi discuții privind controlul armamentelor, limitarea reciprocă și verificabilă a rachetelor, reducerea riscurilor și transparența militară. Moscova a ales însă folosirea forței.
La 24 februarie 2022, Rusia a invadat Ucraina, iar Adunarea Generală a ONU a condamnat agresiunea și a cerut retragerea imediată și necondiționată a trupelor ruse. Ucraina nu a atacat Rusia în numele Occidentului, ci își apără teritoriul recunoscut internațional.
Nici sancțiunile nu urmăresc dispariția Federației Ruse sau pedepsirea populației sale. Obiectivul lor este diminuarea capacității Kremlinului de a finanța războiul. Măsurile sunt țintite, temporare și revizuite periodic, iar domenii precum alimentele, agricultura, sănătatea și produsele farmaceutice sunt exceptate tocmai pentru a limita efectele asupra populației.
Kremlinul atribuie Occidentului propriile acțiuni de destabilizare
În același timp, există numeroase dovezi că Rusia desfășoară de ani întregi acțiuni destinate slăbirii instituțiilor statelor occidentale. UE a documentat campanii rusești de sabotaj, atacuri cibernetice, perturbare a infrastructurii critice, manipulare informațională și ingerințe electorale. Consiliul UE le descrie drept campanii coordonate și de lungă durată împotriva securității și fundamentelor democratice ale statelor membre. Printre exemple se numără operațiunea de influențare a alegerilor prezidențiale americane din 2016, documentată de Comisia pentru Informații a Senatului SUA, și atacurile cibernetice atribuite unor structuri ruse.
Aceste acțiuni arată că regimul de la Kremlin aplică tactici de destabilizare pe care le atribuie adversarilor săi. Medvedev inversează astfel realitatea: măsurile occidentale de apărare și sprijinire a Ucrainei sunt prezentate drept agresiune, în timp ce invazia, anexările, ingerințele și operațiunile hibride rusești sunt descrise ca reacții defensive.
UE, una dintre principalele componente ale ceea ce propaganda numește „Occidentul colectiv”, a fost construită tocmai pentru a face imposibilă repetarea războaielor dintre statele europene. În 2012, UE a primit Premiul Nobel pentru Pace pentru contribuția sa de peste șase decenii la pace, reconciliere, democrație și drepturile omului.
CONTEXT: Declarațiile lui Dmitri Medvedev au fost făcute la 29 iulie 2026, în cadrul celei de-a XII-a ediții a Forumului educațional pan-rus pentru tineret „Teritoriul sensurilor”. Medvedev a participat la schimbul tematic „Pravda” („Adevărul”), organizat pentru tineri politicieni, politologi, activiști ai partidelor și tineri aleși locali. Programul este dedicat oficial consolidării „suveranității valorice și informaționale”, iar printre temele generale ale forumului se aflau sprijinirea războiului din Ucraina și alegerile pentru Duma de Stat. Merită menționat faptul că Dmitri Medvedev a fost președinte al Rusiei între 2008 și 2012 și prim-ministru între 2012 și 2020. În prezent este vicepreședinte al Consiliului de Securitate, prim-vicepreședinte al Comisiei militar-industriale și președinte al partidului „Rusia Unită”. Considerat cândva un posibil modernizator, el a devenit după invadarea Ucrainei unul dintre cei mai radicali promotori ai discursului antioccidental.
Verifică sursele:
