Dosarul transnistrean ar putea recăpăta o nouă dinamică sub presiunea parcursului european al Republicii Moldova, dar și a societății care așteaptă o rezoluție de mai bine de trei decenii. Vestea recentă a fondului de convergență pentru reintegrarea regiunii transnistrene adusă de vicepremierul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri, poate fi una bună atât timp cât Republica Moldova poate atrage în acest proiect Uniunea Europeană.
Este nevoie de sincronizare atentă a Chișinăului și a Bruxelles-ului, dar și de expertiză și precizie chirurgicală pentru transformarea acestui dosar dintr-o problemă de care nimeni nu vrea să audă într-o poveste de succes.
Dar mai întâi de toate, ca acest proiect de reintegrare să devină cu adevărat sustenabil, este nevoie de banii europeni și în cantități foarte mari. Vorbim de câteva miliarde bune de euro în următorii ani pentru reabsorbirea economiei, dar mai ales a sistemelor sociale de pensii și salarii din Transnistria. Vestea bună este că Republica Moldova are la îndemână un format internațional al donatorilor, creeat anterior de România, Franța și Germania.
Acea platformă poate fi reactivată cu o serie de conferințe ale donatorilor din rândul partenerilor occidentali ai Republicii Moldova tocmai pentru această chestiune pe care cu siguranță multe țări europene ar dori-o rezolvată odată pentru totdeauna.
Efortul financiar pentru UE nu ar fi unul imposibil și banii trebuie priviți ca investiții în securitatea granițelor UE și stingerea unor potențiale focare de trafic și contrabandă de tot felul în viitor. Cu alte cuvinte, banii ar merge pentru stingerea apriori a unor probleme ce ar putea reapărea în această privință, după încheierea războiului din Ucraina.
Pe plan intern, impunerea graduală a unor taxe mai mari agenților economici, care oricum în marea lor majoritate fac parte din grupul de companii Sheriff deținut de oligarhii locali Viktor Gușan și Ilya Kazmalî, nu este deloc o idee rea. Este nevoie ca autoritățile de la Chișinău să treacă la următoarea fază de impozitare vamală a importurilor și exporturilor din stânga Nistrului.
Dacă lucrurile sunt mai facile și mai la îndemâna Chișinăului în ceea ce privește partea economică, problemele vor mai persista în zona de militarizare excesivă a regiunii. Aici nu există o claritate despre cum, de exemplu, Chișinăul ar putea absorbi lucrători în securitate, apărare sau ordine publică din Transnistria în propriile sisteme de apărare și securitate.
Este clar că numai o reconversie profesională a acestor oameni ar putea reduce semnificativ acest risc al introducerii și sistemele militare și polițienești ale Republicii Moldova oameni care au făcut parte din aparatul represiv al regimului separatist de la Tiraspol.
Criză transformată în oportunitate
Cu toate acestea, dosarul transnistrean poate fi privit de UE nu doar prin lentila unei poveri, ci și a unei importante oportunități ca model incipient de rezolvare a conflictelor înghețate lăsate de Rusia în zona Mării Negre.
Tot acest efort financiar pe care Republica Moldova l-ar face cu ajutorul financiar al UE ar putea fi transformat într-o poveste de succes din care experiența acumulată ar putea servi ulterior și altor țări și ar afirma UE și ca o entitate cu experiență în gestionarea unor astfel de dosare extrem de dificile.
Așadar, un astfel de fond este vociferat de experți, dar și de presă de mulți ani. Chiar dacă atât de târziu, nu putem decât să ne bucurăm că o astfel de idee începe să se materializeze, fie ea doar și pe hârtie.
Este clar pentru toată lumea că soarta regiunii transnistrene va depinde în primul rând de deznodământul războiului din Ucraina într-o formă sau alta. Dar asta nu înseamnă că Republica Moldova, împreună cu UE nu trebuie să facă încă de pe acum toate aranjamentele pentru ca un astfel de proiect de reintegrare să aibă succes.
De altfel, reintegrarea regiunii transnsitrene a început din punct de vedere economic de mai mulți ani. Societatea de peste Nistru este legată acum ombilical de slujbele mai bine plătite pe malul drept al Nistrului. Un astfel de fenomen este vizibil prin numărul mare de navetiști zilnic sau săptămânal de pe șoselele care leagă cele două maluri ale Nistrului. De asemenea, din ce în ce mai mulți locuitori din regiunea transnistreană caută ajutor medical pe malul drept, iar astfel de exemple pot continua.
Apăsarea pedalei de accelerație
Nici Republica Moldova nu vrea să forțeze ceea ce deja se întâmplă în privința reintegrării, dar este clar pentru toata lumea, departe de declarațiile politice încurajatoare ale unor oficiali de la Bruxelles, că Republica Moldova nu va fi primită în UE cu un conflict înghețat nerezolvat pe teritoriul său. Acesta este scenariul cel mai realist și nu trebuie să ne îmbătăm cu apă rece. Ba mai mult, cu trupe rusești înăuntrul său. Ar fi naiv să credem acest lucru.
Din aceste considerente, viteza reintegrării Republicii Moldova trebuie să fie una mai mare decât cea a integrării în UE. Dar pentru acest lucru este nevoie ca autoritățile de la Chișinău, dacă vor trece la măsuri coercitive mai dure împotriva regimului separatist de la Tiraspol, să fie susținute nu numai politic, dar și financiar de către UE.
În prezent, existența regiunii transnistrene în forma actuală, condusă de un regim separatist cleptocratic susținut de Moscova, mai atârnă doar de un fir de ață. Orice sancțiune a UE privind agentul de plată rus prin suveica construită via Emiratele Arabe Unite și traderul de gaze din Ungaria pentru actualele livrări de gaze, echivalează cu colapsul economic și social al regiunii transnistrene.
Așadar, regimul de acolo și chiar Rusia stau cu sabia lui Damocles deasupra capului. Pentru prima dată de la crearea acestei entități denumite Transnistria, inventată de la începuturile sale în scopuri politico-militare subversive, ne aflăm în situația în care Rusia nu mai poate controla totul și stă la mâna altor actori și factori de decizie. Astăzi Transnistria mai există doar datorită UE care nu vrea să impună sancțiuni totale Rusiei în această privință cu scopul de a nu genera o criză peste Nistru în momentul de față.
Așadar, UE s-ar putea raporta la rezolvarea dosarului transnistrean ca la un model de rezolvare ulterioară și altor conflicte înghețate din bazinul Mării Negre. Reconstrucția Ucrainei, Crimeea, Abhazia și Osetia de Sud ar putea urma și ele ulterior un traseu similar, cu condiția ca Rusia să nu iasă învingătoare din invazia militară asupra Ucrainei.
Liderii de la Bruxelles nu trebuie să privească cu teamă sau nepăsare spre dosarul transnistrean, ba din contra ar putea folosi această experiență pentru a proiecta leadership și putere soft peste granițele ei. UE ar putea da dovadă de solidaritate și capacitate și ajutor ridicat pentru țările în care există voință politică, dar dosarele interne grele de rezolvat.
UE s-ar putea reinventa în acest sens într-un context internațional în care concurența mondială între actori consacrați sau emergenți va fi din în ce mai acerbă, cu posibile ciocniri economice, dar si militare.
