În săptămâna în care Curtea de Apel Centru a menținut condamnările Evgheniei Guțul și Svetlanei Popan în dosarul finanțării ilegale a fostului Partid Șor, Federația Rusă a declanșat o amplă campanie mediatică și diplomatică pentru a o prezenta pe fosta bașcană drept victimă a unei pretinse persecuții politice din partea Chișinăului. În paralel, vizita controversată la Comrat a ambasadorului rus Oleg Ozerov a readus în prim-plan tensiunile dintre autoritățile centrale și cele regionale privind organizarea alegerilor pentru Adunarea Populară a Găgăuziei. Campania de susținere a Evgheniei Guțul și noua ofensivă diplomatică a Moscovei în regiunea autonomă găgăuză sunt principalele subiecte analizate în sinteza săptămânii realizată de Veridica.
Cele două paralele nu se pupă
Printr-o carte, un portal dedicat și declarații oficiale venite inclusiv din partea diplomației ruse, Moscova încearcă să plăsmuiască imaginea unei lidere persecutate pentru convingerile sale, într-un scenariu care amintește de transformarea unor condamnați în simboluri politice.
Pe scurt, Rusia se pare că își propune să o transforme pe Evghenia Guțul într-un „Nelson Mandela” al Găgăuziei. Cele două paralele însă nu au cum să se pupe, deoarece Nelson Mandela a fost încarcerat pentru activitatea sa politică împotriva segregării rasiale și a guvernului minorității albe, iar Evghenia Guțul a ajuns în închisoare pentru transportarea banilor din Rusia destinați organizării protestelor plătite împotriva instituțiilor de stat ale Republicii Moldova. Mai exact, Evghenia Guțul și colega sa, Svetlana Popan, au fost condamnate pentru implicarea în scheme ilegale de finanțare a rețelei conduse de oligarhul fugar Ilan Șor, condamnat pentru implicare în furtul unui miliard de dolari din sistemul bancar al Republicii Moldova.
Campania de imagine a fost lansată chiar în ajunul pronunțării sentinței Curții de Apel Centru. Promovat intens de instituțiile media de stat din Federația Rusă și de Ministerul rus de Externe, volumul dedicat Evgheniei Guțul conține scrisori adresate președintelui rus Vladimir Putin, lui Ilan Șor, vicepreședintei fostului Partid Șor Marina Tauber, președintei Maia Sandu, precum și unor persoane apropiate rețelei criminale controlate de Șor, instrumenalizate de Rusia. În aceste texte, fosta bașcană invocă pretinse abuzuri ale Chișinăului împotriva regiunii autonome găgăuze, Ortodoxiei, valorilor tradiționale și libertății de exprimare, prin închiderea posturilor de televiziune care diseminau propagandă și incitau la ură interetnică în contextul războiului Rusiei împotriva Ucrainei.
În ziua pronunțării sentinței, pe 28 mai a.c., purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a calificat publicarea volumului drept „un pas important în apărarea adevărului” și a promis că Moscova va utiliza „întregul arsenal diplomatic” pentru a apăra drepturile locuitorilor autonomiei găgăuze. Cu toate acestea, instanța de apel a menținut sentințele pronunțate anterior: șapte ani de închisoare pentru Evghenia Guțul și șase ani pentru Svetlana Popan.
Oleg Ozerov încearcă să reaprindă conflictul dintre Chișinău și Comrat
În paralel cu ofensiva mediatică, pe 27 mai a.c., ambasadorul neacreditat al Federației Ruse la Chișinău, Oleg Ozerov, a efectuat o vizită la Comrat, unde a avut întrevederi cu reprezentanții administrației regionale, inclusiv cu guvernatorul interimar, Ilia Uzun. Potrivit Ambasadei Rusiei, diplomatul a insistat asupra „respectării stricte” a statutului juridic special al Găgăuziei. Discuțiile pe acest subiect, purtate într-un ton ostil la adresa Chișinăului, au avut loc la scurt timp după ce autoritățile centrale și cele de la Comrat ajunseseră la un compromis privind organizarea alegerilor pentru Adunarea Populară a Găgăuziei.
Tema pretinselor încălcări ale autonomiei a fost una dintre principalele narațiuni promovate constant de actorii pro-ruși și de presa afiliată Kremlinului. În realitate, disputa dintre Chișinău și Comrat are în centru aplicarea noii legislații electorale a Republicii Moldova, care prevede verificarea integrității candidaților și reguli mai stricte privind transparența finanțării campaniilor electorale. Autoritățile regionale apropiate lui Ilan Șor încearcă în prezent să păstreze controlul asupra mecanismelor electorale locale pentru a perpetua influența Moscovei în instituțiile publice regionale.
Șeful Oficiului teritorial al Cancelariei de Stat de la Comrat, Serghei Cernev, a declarat pentru publicația Nokta.md că autoritățile regionale încearcă să „adoarmă vigilența Chișinăului” și să introducă din nou persoane apropiate grupării Șor în structurile electorale ale autonomiei. Potrivit acestuia, actualele negocieri privind reorganizarea organului electoral regional ar reprezenta o tentativă de a pregăti rapid noi alegeri pentru Adunarea Populară a Găgăuziei sub controlul vechii rețele criminale.
Rusia încearcă să mențină o zonă de tensiune permanentă în sudul Republicii Moldova
Criza politică din autonomie își are originea în decizia Adunării Populare de la Comrat de a elimina statutul permanent al Comisiei Electorale Centrale locale. Hotărârea a fost contestată de Guvern în instanță, iar litigiul a ajuns până la Curtea Supremă de Justiție. Între timp, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat o nouă legislație electorală, iar instanțele au obligat autoritățile regionale să restabilească statutul permanent al Comisiei Electorale Centrale. Ulterior, mai multe tentative ale legislativului regional de a forma o nouă comisie electorală după vechea legislație au fost anulate de judecători, pe motiv că încălcau prevederile Codului Electoral național.
În acest context, campania de susținere a Evgheniei Guțul pe fondul descălecării ambasadorului Rusiei la Comrat depășește cazul unei singure persoane. Mai curând, Moscova încearcă să transforme condamnarea fostei bașcane într-un simbol politic și într-un nou instrument de confruntare între Comrat și Chișinău, alimentând narațiunile false despre „persecuție”, „suprimarea autonomiei” și „represiune politică”. Rusia, se pare, face tot posibilul pentru a menține o zonă de tensiune permanentă în sudul Republicii Moldova și a conserva influența rețelei Șor în regiune.