Ion Codreanu, cunoscut ca Moș Ion Codreanu, a fost singurul deputat al Sfatului Țării rămas în Basarabia după intrarea trupelor sovietice pe 28 iunie 1940 care a supraviețuit. Pe 3 mai 1941, acesta a fost schimbat de către sovietici cu activista kominternistă Ana Pauker, scăpând astfel cu viață de NKVD-ul sovietic. Ceilalți parlamentari – Teodor Neaga, Pantelimon Sinadino, Emanoil Catelli, Grigore Turcuman, Luca Știrbeț, Nicolae Secară, Teodor Uncu, Teodor Cojocaru, Vladimir Bodescu, Ion Ignatiuc, Constantin Bivol, Alexandru Baltaga, Ștefan Botnariuc – au murit în închisorile sovietice în 1941-1943.
Deși este cunoscut ca Moș Ion Codreanu, în momentul constituirii Sfatului Țării, el avea doar 39 de ani. Se spune că acest nume era o dovadă de respect pentru înțelepciunea sa populară și orientarea neabătută în afirmarea drepturilor naționale ale românilor din Basarabia. Ion Codreanu a votat ambele uniri cu România – de la 27 martie (condiționată) și 27 noiembrie 1918 (necondiționată). A făcut parte din delegația basarabeană la Conferința de pace de la Paris împreună cu Ion Pelivan, Sergiu Cujbă și Gheorghe Năstase. De-a lungul carierei sale politice, a pledat consecvent pentru cauza țărănimii basarabene, fiind un urmaș fidel al lui Constantin Stere. În 1920-1922, 1927, 1928-1938, a fost deputat în Parlamentul României din partea Partidului Național Țărănesc și chiar a ajuns să dețină funcția de vicepreședinte al Camerei Deputaților.
Conform surselor de arhivă, Ion Codreanu a fost reținut la aproape o săptămână de la intrarea trupelor sovietice în Basarabia. Conform actelor de reținere, a fost arestat pe 6 iulie 1940 în stația de cale ferată Florești. Angajații miliției sovietice au găsit la el două permisiuni pentru cumpărarea unor boi, diverse certificate, fotografii, 241 de lei românești, 35 de ruble sovietice, un ceas de buzunar, un pieptene, un portmomeu și un stilou.
După sursele disponibile, pe 5 septembrie 1940, a fost supus primului interogatoriu, încheiat la 12:00 noaptea. El a recunoscut că a făcut parte din Blocul Moldovenesc – fracțiunea majoritară din primul parlament al Basarabiei – și că a votat pentru unirea Basarabiei cu România. A spus ferm că generația unirii a luptat pentru formarea statului român prin unirea tuturor popoarelor Basarabiei și României în hotarele lor etnografice, cu păstrarea organizării economice și structurii politice existente până la Revoluția rusă.
Dupa această declarație, el a afirmat în fața anchetatorului Cerepanov: „Toată această activitate a fost direcționată împotriva revoluției și a progresului muncitorilor comunismului. Toată această activitate a mea și a altor naționaliști comuniști burghezi a fost în cele din urmă o trădare josnică a poporului muncitoresc basarabean. În cele din urmă, m-am convins cât de josnică a fost activitatea noastră și, de aceea, eu nu am plecat în România, pentru a purta răspundere în fața proletariatului în toate faptele mele”. Deși semnătura sa este pusă pe fiecare pagină din interogatoriu, nu se știe exact cum au fost reproduse declarațiile sale, cert este că adjectivele legate de ideologia bolșevică – „contrarevoluționar”, „burghez”, „muncitoresc” etc. – se regăsesc în toate actele referitoare la învinuirile înaintate de sovietici oamenilor politici din Basarabia arestați în vara 1940.
De ce a rămas Ion Codreanu în Basarabia?
La întrebarea despre legalitatea deciziei din 27 noiembrie 1918 cu privire la anularea unirii condiționate a Basarabiei cu România, omul politic basarabean a precizat: „Atât la 27 martie, cât și la 27 noiembrie 1918, unirea Basarabiei cu România a fost făcută ilegal, deoarece un grup al reprezentanților Blocului Moldovenesc contrarevoluționar, împreună cu Guvernul României, cu ajutorul statelor străine, au comis un act tâlhăresc, în care, pe calea unei înțelegeri ilegale, au rupt Basarabia de la Rusia Sovietică și au anexat-o la România. Poporul Basarabiei n-a știut nimic despre acest lucru și, de aceea, nu a putut să se opună acestei anexări forțate și nedrepte, nemaiîntâlnite în istorie, la o țară care, cu forța militarilor și boierilor, a stors ultimele forțe din (poporul basarabean – n.red.) în decurs de 22 de ani”.
În continuare, Codreanu a insistat că ilegalitatea ambelor acte – din 27 martie și 27 noiembrie 1918 – a constat în faptul că, începând cu formarea Sfatului Țării și terminând cu anexarea definitivă a Basarabiei la România, totul era făcut de anumite persoane, românofili înveterați, Pelivan, Halippa, Ciuciureanu și ceilalți membri ai Sfatului Țării și contrarevoluționarului Bloc Moldovenesc.
Pelivan, Halippa și Ciugureanu, „vinovații principali”
Ion Codreanu a mărturisit enkavedistului Cerepanov că țăranii basarabeni au fost înșelați în urma reformei agrare. Ei ar fi urmat să primească, după spusele sale, câte 9-10 hectare de pământ din pământurile moșierești expropriate. În realitate, au primit în unele județe câte șase hectare sau chiar mai puțin. „Asta s-a întâmplat, deoarece tot pământul rămas a fost lăsat de Casa noastră (Instituție responsabilă de înfăptuirea reformei agrare – n.red.) pentru repartizarea a câte 100 de hectare ofițerilor români, care s-au căsătorit cu fiice de moșieri basarabeni. (Casa Noastră – n.red.) rezerva pământul pentru alte pretinse scopuri, precum contrucția de biserici, cimitire (...), după care treptat îl vindea”, a acuzat el.
De asemenea, el a menționat că țăranii au suferit cel mai mult în urma marii crize economice, deoarece prețurile la produse au căzut definitiv. „Ei au pierdut ce aveau mai scump, covoarele, considerate bogăția moldovenilor, doar pentru a achita impozitele grele”, a afirmat el, voind să se sublinieze probabil caracterul pretins exploatator al administrației românești din 1918-1940.
Acuzațiile lui Ion Codreanu la adresa statului român sunt identice cu cele ale Uniunii Sovietice pentru a justifica ocuparea Basarabiei în iunie 1940, urmărindu-se, pe de o parte, sublinierea caracterului pretins exploatator al administrației românești și, pe de altă parte, actul „eliberator” al trupelor sovietice.
Nu se știe unde s-a oprit Codreanu în criticile sale la adresa statului român și unde a început cele ale enkavedistului care a cules interogatoriul. Cert este că, după cum se observă din succesiunea întrebărilor lui Cerepanov, mai întâi, Codreanu este încurajat să formuleze acuzații la adresa statului român, după care omul politic român este somat să își recunoască rolul jucat în cadrul instituțiilor de stat românești „opresoare”.
Învinuirea lui Cerepanov
Cerepanov i-a cerut lui Ion Codreanu să spună ce funcții de stat a deținut, în cei 22 de ani, cât Basarabia a fost parte componentă a României: „În 1920, am fost ales deputat în Parlamentul României din partea Partidului Țărănesc; în 1922, în timpul guvernării liberalilor, am trecut din nou în Parlament, pe lista Partidului Țărănesc Basarabean; în 1926, la putere a fost Averescu, iar în 1927 am fost ales deputat din partea Partidului Național-Țărănesc; în 1928, Partidul Național Țărănesc a venit la putere, am fost ales din nou deputat în Parlamentul României. În acel parlament, am fost ales președinte al Parlamentului. În 1931, eu și profesorul Stere am organizat Partidul Radical-Țărănesc și am fost ales deputat din partea acestuia până în 1937”.
După această mărturie, lui Ion Codreanu i-a fost rostită învinuirea: „În calitatea dvs. de membru activ al contrarevoluționarelor Sfatului Țării și Blocului Moldovenesc, ați votat pentru ruperea Basarabiei de Rusia Sovietică și anexarea acesteia la România; în anii care au urmat, în calitate de membru activ al Guvernului României și al Partidului Național-Țărănesc, ați luptat împotriva mișcării revoluționare a muncitorilor”.
„Da, recunosc. În calitate de burghez naționalist, am luptat pentru formarea statului român și împotriva schimbărilor revoluționare ale organizării sociale a țării”, a consimțit el.
Această învinuire a fost înaintată de sovietici tuturor deputaților Sfatului Țării și urmau să fie condamnați în baza articolelor 54-4, 54-13 și 54-11 din Codul Penal al R.S.S. Ucrainene – „colaborarea cu puterile burgheze împotriva regimului sovietic și lupta împotriva clasei muncitoare şi a mişcării revoluţionare desfăşurate în cadrul exercitării unei funcţii responsabile sau secrete (de agentură) în timpul regimului ţarist sau în cadrul guvernelor contrarevoluţionare din perioada războiului civil”.
După cum se observă din cele două interogatorii, Cerepanov intenționa să obțină din partea lui Codreanu recunoașterea „infracțiunii” că a fost membru al unei organizații „contrarevoluționare”.
În cadrul celui de-al doilea interogatoriu din 13 februarie 1941, Ion Codreanu a fost obligat să recunoască „esența contrarevoluționară” a Partidului Național-Țărănesc și Partidului Radical-Țărănesc: „Am fost membru al Partidului Național Țărănesc de la sfârșitul anului 1918, când se numea Partidul Țărănesc din Basarabia. Din 1930 până în 1937, am fost membru al Partidului Radical-Țărănesc. Primul partid avea un program oportunist, iar cel de-al doilea – de expectativă. (...) În ce privește Partidul Național-Țărănesc, această formațiune politică a demonstrat că este contrarevoluționară, în ce privește Partidul Radical-Țărănesc – nu pot să spun, deoarece nu a fost la guvernare”.
Schimbul cu Ana Pauker
Pe 3 mai 1941, autoritățile sovietice l-au predat pe Ion Codreanu în schimbul Anei Pauker. Aceasta fusese arestată pe 14 iulie 1936 și condamnată, împreună cu alți comuniști, la nouă ani de închisoare. Avocatul activistei comuniste a fost Ion Gheorghe Maurer, viitor prim-ministru al României (1961-1974). În 1938, soțul Anei, Marcel Pauker, aflat la Moscova, a căzut victimă Marii Terori Staliniste.
Conform mărturiilor lui Pan. Halippa, pentru soarta lui Ion Codreanu s-au alarmat mai mulți prieteni, inclusiv liderul țărănist Nicolae Lupu, care au intervenit pe lângă generalul Ion Antonescu.
„Conform instrucțiunilor primite de la Domnul General Ion Antonescu, Conducătorul Statului, s-a hotărât să se ceară prin intermediul Legației noastre din Moscova ca data de 30 aprilie 1941 propusă de Guvernul sovietic pentru efectuarea schimbului dintre cunoscutul luptător naționalist Moș Ion Codreanu, deținut în închisoarile sovietice și Ana Pauker, deținută în penitenciarul Dumbrăveni, să fie fixată pentru sâmbătă 3 mai 1941”, se menționează în documentele referitoare la schimbul de deținuți dintre România și URSS publicate de istoricii Igor Cașu și Lidia Crudu.
Ion Codreanu a decedat la 15 februarie 1949 la București.
