Nu știu cum vouă, dar mie, stimați cititori, îmi lipsesc comentariile Mariei Zaharova, după ce Putin a eliminat din campania electorală parlamentară din Rusia singurul partid – Iabloko - care pledează „pentru pace și libertate”, cerând oprirea războiului din Ucraina. De ce oare tace, Mașa? Era atât de atentă la calitatea alegerilor din statele europene, se indigna cu atâta naturalețe și patimă în legătură cu ceea ce ea numea „derapaje” de la normele unor alegeri „libere și corecte” pe plaiurile mioritice (România și Republica Moldova), încât acum, când justiția rusă interzice participarea la alegeri a unicului concurent pacifist, tăcerea ei pare sfidătoare, vicioasă, ca și cum alegerile din Rusia, războiul sau pacea, nu ar conta deloc. Aceasta derutează rusofilii de pretutindeni.
Întâmplător sau nu, la Chișinău, în aceste zile, se pune la cale un grandios spectacol politic (unii spun politicianist) - demiterea președintelui Republicii Moldova, nesuferitei Maia Sandu – spectacol care, sperăm, îi va îndulci existența geopolitică grea a Mariei Zaharova, o va trezi la viață pe apriga moldovenistă ad hoc, purtătoare de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe al Rusiei, care se gândește mereu la destinul moldovenilor, deplângând „românizarea” lor crâncenă în actualul regim proeuropean. Ca în orice spectacol, reușita acestei inițiative, ce aparține ex-premierului, Ion Chicu, deputat, lider al Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei, intrat în parlament pe lista Blocului Electoral Alternativa Națională, va depinde de măiestria regizorului și actorilor implicați. Vom vedea pe parcurs cine sunt ei.
Nevoia de discuție
De ce totuși numim această inițiativă inedită, atât de importantă, spectacol, riscând să provocăm indignarea lumii teatrale de la noi? De aceea că, potrivit Constituției, înainte de a putea fi demis prin referendum, Parlamentul trebuie să voteze, cu o majoritate de 2/3, suspendarea președintelui din funcție. PAS deținând majoritatea de 55 de mandate, acest lucru este imposibil de imaginat, decât printr-o sminteală colectivă. Opoziția poate doar să asigure numărul suficient de deputați – 34, pentru semnarea „propunerii de suspendare din funcție”.
Și atunci care e rostul să pornești o „operațiune parlamentară specială”, dacă șansa de a o realiza e infimă, ca să nu spunem zero? Chicu nu e căzut de pe lună, cunoaște Constituția și e conștient, firește, de posibilul rezultat al demersului său. Cu toate astea nu renunță, având ca scop minim să prezinte societății „un rechizitoriu al încălcărilor pe care le-a admis” Maia Sandu, iar ca scop maxim - să provoace în societate o discuție pe marginea acestui „rechizitoriu”. Atât! „Noi am inițiat acest lucru pentru a prezenta societății ... un rechizitoriu al încălcărilor pe care le-a admis actualul președinte al Republicii Moldova. Eu consider că societatea trebuie să discute aceste momente, să vadă ce avem noi la capitolul respectării principiului separării puterilor în stat”, - astfel și-a formulat deputatul și liderul PCDM intențiile.
Președintele, un tătuc sau o mămucă?
Într-adevăr, o discuție în societate pe teme politice importante nu strică. Iar activitatea unui președinte într-o republică parlamentară a fost mereu un subiect controversat, fierbinte, din motive uneori opuse: ba că nu se implică, e pasiv, ba că se implică în detrimentul altor puteri. Unii văd președintele ca pe un tătuc, alții ca pe o persoană „imparțială” și „neutră”, cu funcții simbolice, care să ne reprezinte mai mult în afară și să fie mai puțin vizibil în interior. Riscul e mare ca o asemenea „discuție” să degenereze într-o bătălie sau o „ciondăneală” generală, din care cetățenii să nu se aleagă cu nimic.
Până la urmă, Curtea Constituțională este instituția care va trebui să dea notă inițiativei respective, stabilind dacă faptele ce i se impută președintelui actual încalcă grav sau nu prevederile Constituției. Acuzațiile lui Ion Chicu la adresa Maiei Sandu sunt multe și toate foarte grave, așa încât te întrebi unde a fost el până acum? De ce a tolerat asemenea fărădelegi atâta timp?
• Uzurparea puterii de stat prin subminarea statului de drept, a democrației și a principiului separației puterilor în stat;
• Subminarea suveranității, independenței naționale, unității și integrității teritoriale a țării ;
• Încălcarea obligației de imparțialitate și neutralitate politică a Președintelui;
• Încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului;
• Încălcarea regimului juridic al declarării averii și intereselor personale, conflictelor de interese, a restricțiilor și limitărilor, precum și exercitarea necorespunzătoare a altor prerogative (grațierea, acordarea cetățeniei, coordonarea activității SIS).
Sună, pur și simplu, aiuritor, înspăimântător, nu-i așa? Dar să nu ne grăbim totuși cu concluziile, înaintea Curții Constituționale. Până atunci, motivațiile lui Chicu - pe tocmai 47 de pagini! - rămân ceea ce au fost și până acum: beletristică, folclor politic. Citindu-le ai impresia că o bună parte din text sunt niște impresii ale unui amator de politică.
Litera și spiritul legii
Pentru a se demonstra, de exemplu, „uzurparea puterii de stat prin subminarea statului de drept, a democrației și a principiului separației puterilor în stat”, se face referință la faptul că Maia Sandu s-a implicat în procesul de formare a guvernului, telefonându-i personal lui Alexandru Munteanu, ca să accepte funcția de prim-ministru, convingând și alte persoane să sprijine candidatura propusă de ea. Că e o implicare gravă sau nu vor stabili magistrații Curții Constituționale, dar ce daună democrației s-a adus în acest caz? Până la urmă contează votul de învestire al majorității deputaților PAS, care a fost acordat în urma prezentării programului de guvernare și a echipei. Dacă nu ar fi fost această votare în plenul Parlamentului, Maia Sandu nu avea cum să instaleze pe altă cale guvernul. În ce constă „uzurparea puterii”, cum a fost încălcat principiul separării puterilor în stat, dacă fiecare din ele și-au exercitat rolul prevăzut de Constituție? Cum s-ar fi stabilit această „uzurpare”, dacă Maia Sandu nu vorbea, într-un interviu, despre contribuția sa la formarea noului guvern PAS? Să fie transparența un handicap?
„Uzurpare a puterii de stat” este considerat și refuzul Maiei Sandu de a emite decretul de numire a Evgheniei Guțul, aleasă în funcția de bașcan al Autonomiei Găgăuze, în componența Guvernului. ,,Atât timp cât ea lucrează pentru o grupare criminală, nu am cum să semnez decretul. Dacă... ar rupe legătura cu gruparea criminală, e o altă situație. Cineva care face parte dintr-o grupare criminală, nu are cum să facă parte din Guvernul Republicii Moldova”, - a declarat Maia Sandu. Și în acest caz, abordarea formală, „imparțială”, „neutră”, sterilă a prevederilor Constituției de către Ion Chicu nu coincide cu abordarea principială, în spiritul Constituției, manifestată de președintă: cum să aprobi o marionetă a lui Șor, ce nu are pregătirea profesională necesară, în funcția de membru al Guvernului?
Preferința pentru un președinte ceremonial
Preferința pentru un președinte ceremonial, simbolic, prevalează și atunci când Maiei Sandu i se reproșează că a subminat „ramura puterii executive”, înaintând, „ilegal, unele indicații Guvernului”, anunțând, „în cadrul unei conferințe de presă, mai multe reforme care urmează să fie implementate în instituțiile statului după scandalul de la MoldATSA” („În primul rând, revizuirea tuturor consiliilor de administrare, micșorarea numărului membrilor lor, trebuie să ne asigurăm că un om poate participa doar într-un consiliu, nu în mai multe, și trebuie să ne asigurăm că remunerația pentru membrii consiliilor este una reglementată.”)
Putem fi de acord că afirmațiile Maiei Sandu nu sunt întotdeauna „diplomatice” sau conforme tipului de președinte pe care și-l doresc unii cetățeni. De exemplu, reproșurile la adresa unor judecători că ar pune „bețe în roate reformei justiției” nu au cum plăcea tuturor judecătorilor. Dar cine ar zice că nu e adevărat ce spune ea? De ce și-ar dori opoziția un președinte „necuvântător”? Cât privește demiterea „ilegală” a procurorului general Alexandru Stoianoglo, de ce să nu lăsăm justiția să judece cazul? La fel e și cu „presiunile pentru demiterea șefei Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin.
Lupta cu ipotezele
Sigur, din rechizitoriul „statalistului” Ion Chicu nu putea să lipsească acuzația de „promovare a lichidării statului prin renunțarea la suveranitate și independență națională”, motivată de declarația Maiei Sandu că ar vota „Da” în cazul unui referendum de reunire a Republicii Moldova cu România. Dar tot ea a afirmat că obiectivul principal rămâne integrarea în UE. Dl Chicu citește, se vede, în propria cheie Constituția, care spune că „dispoziţiile privind caracterul suveran, independent şi unitar al statului, precum şi cele referitoare la neutralitatea permanentă a statului, pot fi revizuite...” Iar dacă pot fi revizuite, pot fi imaginate și diferite scenarii de revizuire.
Actualului președinte i se atribuie și „promovarea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană în doi pași, fără teritoriile din stânga Nistrului”. „Ne dorim să aderăm la UE într-un singur pas, cu țara reîntregită, dar, în situația în care nu vom avea această posibilitate - pentru că cunoașteți faptul că Federația Rusă își menține trupele ilegal pe teritoriul Republicii Moldova și asta este cea mai mare piedică pentru reîntregirea țării - pentru această situație există și al doilea scenariu, care înseamnă aderarea la UE în doi pași”, a afirmat Sandu. Și unde e aici încălcarea gravă a Constituției? Scenariul aderării în doi pași „este prezentat fără garanții clare că Republica Moldova rămâne același stat, cu același teritoriu și cu aceeași obligație de reintegrare pașnică a regiunii transnistrene”, argumentează Chicu. E vorba totuși despre o ipoteză, nu există niciun document semnat în acest sens.
Maia Sandu s-a implicat în campania electorală a PAS, a recrutat candidați pentru lista PAS. Iarăși suntem curioși ce va spune CC, dar, din punctul nostru de vedere, ar fi fost o prostie să stea „neutră” în situația în care Rusia a declanșat un război hibrid împotriva Republicii Moldova. Aceasta ar fi dorit opoziția?
Am putea fi de acord cu autorul inițiativei că e necesară o reglementare de folosire a premiilor bănești primite de președintele Republicii Moldova. Dar nu e obligația Legislativului să facă aceasta?
Pentru ce această risipă de energie?
Plictisit, probabil, de monotonia vieții politice de la noi, ca să pună în mișcare societatea, să-i dea un impuls puternic pentru a o scoate din echilibrul stagnant, și - de ce nu? – să obțină niște dividende politice pentru partidul său, dl Chicu a gândit o operațiune politică specială de suspendare și demitere a președintelui Republicii Moldova. E un fel de „dvijuha” (forfotă), păstrându-se proporțiile, firește, o consecință a unui efect imitativ sau al unui tipar politic comun în mediul post-sovietic, în care risipa de energie poate fi un scop în sine. Dar nu excludem și motivații obscure, „hibride”. (Ne amintim cu acest prilej că în calitatea sa de prim-ministru Chicu a negociat cu Moscova un împrumut de 200 milioane de dolari, defavorabil Republicii Moldova, anulat de Curtea Constituțională).
De apreciat și efortul fizic de a aduna tot „folclorul” politic ce, crede el, o incriminează pe Maia Sandu. În loc de analiza rece a faptelor și raportarea lor la litera și spiritul Constituției, se mizează pe ațâțarea spiritelor ostile, resentimentare și confruntarea cu susținătorii PAS. Ceea ce ne duce iarăși la ideea unei misiuni obscure, speciale.
În realitate, neîmpăcarea, adversitatea înverșunată a opoziției ține în mare măsură de faptul că PAS a obținut pentru a doua oară majoritatea în Parlament și meritul Maiei Sandu este incontestabil în cazul dat. Nicio Constituție, oricât de prohibitivă, nu poate schimba această realitate stabilită după alegerile parlamentare. În afară de aceasta, Maia Sandu are curajul să procedeze uneori după cum îi dictează bunul-simț, făcând abstracție de interpretările unor politicieni. Dar la fel ar proceda, probabil, și Ion Chicu și orice alt politician rațional în situația ei. Sigur, existența unui monopol politic, a unei puteri monocolore în condițiile unei societăți atât de divizate prezintă riscuri de dezechilibru pe mai multe planuri, necesită și niște concesii, niște compromisuri cu opoziția, care să-i dea senzația că nu este ignorată. Dar aceasta e o altă temă de discuție.
