Înfrângerea lui Victor Orban în alegerile parlamentare din Ungaria a lovit indirect, dar foarte puternic, în planurile „suveraniștilor” moldoveni de a „ieși în lume” și a stabili relații cu mișcarea „suveranistă” europeană.
„Suveranismul” pro-rus
E vorba de „suveraniștii” de factură pro-rusă, socialiștii, pentru care „suveranismiul” este o formă de supraviețuire politică în noile condiții de după 24 februarie 2022, când apropierea de Putin nu mai oferă avantajele electorale de cândva, iar distanțarea clară de el nu e permisă și poate cauza probleme identitare, ideologice.
Ce tactică să adopți ca să nu pari coborât din copacul civilizației umane moderne, și în același timp să păstrezi relațiile cu un imperialist anacronic, atavic, un criminal de război, ca să nu pierzi electoratul ce i-a mai rămas fidel lui Putin? Abandonezi, declarativ, construcția socialismului și refacerea URSS și te declari apărător al „familiei și al valorilor tradiționale” pe care le pune în primejdie UE, dar le cultivă fățarnic Rusia!
E puțin probabil că alți lideri suveraniști europeni îi vor acorda unui putinist ca Dodon, liderul PSRM, atenția pe care i-a acordat-o Victor Orban, invitându-l la conferința Acțiunii Politice Conservatoare de la Budapesta, în luna martie. Se poate presupune că simpatia comună pentru Putin, pentru „valorile tradiționale”, a contat în cazul acesta nu mai puțin decât antipatia comună pentru UE și „globalizarea” finanțată de Soros.
Dodon l-a lăudat pe Orban, numind politica sa pro-rusă „un exemplu elocvent de politică patriotică”, și și-a exprimat dorința de consolidare a relațiilor cu forțele conservatoare europene, nu numai cele aflate la putere (ca în Ungaria, Slovacia, Italia), ci și cele care ar urma să preia puterea în țările lor. „Republica Moldova e la rând în trendul patriotic”, „viitorul aparține suveranismului”, a declarat Dodon la acea conferință, dar nu a durat mult până majoritatea copleșitoare a ungurilor a spus „Niet! Marș acasă, Rusia!”.
Recunoaștere de nevoie
Rezultatele „dureroase, dar clare” ale alegerilor nu i-a lăsat lui Viktor Orban vreun spațiu de manevră, el și-a recunoscut înfrângerea, fapt care l-a entuziasmat peste măsură pe Dodon: „și-a recunoscut înfrângerea și n-a făcut isterie, n-a inventat istorii cu „sute de mii de voturi cumpărate”, n-a amenințat că alegerile pot fi anulate, n-a scos lumea la proteste în stradă, n-a apelat în disperare la ajutorul vreunor sponsori politici străini, care să-i ajute să manipuleze cu rezultatele votării din ambasade. Nimic din toate acestea. Orban s-a comportat ca un adevărat democrat, el și echipa sa au demonstrat ce înseamnă democrație adevărată și cum arată o înfrângere primită cu demnitate”.
Dodon a repetat de fapt insinuările, invectivele pe care le-a lansat în spațiul public după ce a pierdut alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025. El îi atribuie Maiei Sandu propriile sale idei și acțiuni, demonstrând că nu a fost capabil (sau nu i s-a permis) să-și accepte înfrângerea cu demnitate. Dacă Moscova nu recunoaște rezultatele alegerilor prezidențiale și parlamentare din Republica Moldova, cum poate să le recunoască „bursierul” ei politic?
Chiar și atunci când se referă la fapte reale, Dodon le falsifică sensul adevărat și contextul în care au avut loc. „Orban n-a scos candidații din cursă și n-a schimbat regulile și legile pe durata campaniilor electorale, pentru a beneficia de avantaje exclusive pentru partidul său. El n-a divizat societatea în „buni” și „răi” sau în „autentici” și „neautentici”. El nu și-a numit rivalii politici „dușmani ai poporului”, așa cum și-a permis Maia Sandu”, a comentat liderul socialiștilor, trecând la atac direct. Dar faptul că Orban s-a victimizat pe parcursul întregii campanii electorale, prezentându-se drept țintă a răzbunării din partea UE, a lui Soros și Zelenski nu a fost divizare a societății și demonizare a rivalilor politici?
Enormul val critic
Atacul lui Dodon la adresa Maiei Sandu nu e întâmplător, ci se înscrie în enormul val critic, resentimentar ce s-a iscat brusc în rețelele sociale după ce revista The Economist (Economist Intelligence Unit) a retrogradat Republica Moldova la poziția de „regim hibrid” în Democracy Index 2025. În aparență, a fost o retrogradare justificată. Într-adevăr, în ultimii ani în Republica Moldova unii candidați au fost scoși din cursă, s-a intervenit în legislația privind finanțarea partidelor și campania electorală, unii cetățeni au fost pedepsiți pentru acțiuni de corupție electorală, care în anii precedenți nu erau luate în seamă.
De altfel, cu un an înainte, și România a fost retrogradată la „regim hibrid”, când din cursa prezidențială a fost scos Călin Georgescu. Posibil, analiștii de la The Economist nu consideră că interferența străină (rusă și mafiotă, ca în cazul nostru) prezintă un pericol ce trebuie abordat diferit de ceilalți factori perturbatori ai alegerilor libere și corecte.
Alte organizații internaționale care evaluează starea democrației în lume au văzut situația din Republica Moldova diferit. De exemplu, Freedom House (Freedom in the World 2025) care măsoară drepturile politice și libertățile civile, acordă Republicii Moldova (ca și Ungariei, de altfel) statutul „parțial liberă” (Partly Free), cu 60 din 100 puncte (61 în 2024), constatând existența unui „mediu electoral competitiv” și a mecanismelor de protejare a libertăților de bază, dar cu vulnerabilități legate de „corupția generalizată, legăturile dintre politicieni și interesele economice, deficiențele grave din justiție”. Dacă ne referim la mass-media, în clasamentul alcătuit de Reporterii fără frontieră, Republica Moldova se situează pe locul 35, cu 73,36 puncte, în timp ce Ungaria e tocmai pe locul 68, cu 62,82 puncte.
Ipocrizia socialistă
Atunci când reacționăm la estimarea EIU este important să fim sinceri cu noi înșine și să nu-i atribuim Maiei Sandu păcate care nu-i aparțin. Când, în iulie 2023, liderii socialiști declarau că „PSRM nu va ceda presiunilor grupărilor mafiote”, după ce mai mulți deputați socialiști au migrat către partidul „Renaștere” – o clonă a Partidului Șor (interzis, în iunie 2023, prin decizia Curții Constituționale), nu așteptau ei de la instituțiile statului să ia măsuri împotriva acelei „grupări mafiote organizate, conduse de Ilan Șor”, care inițiase „un proces de corupere și cumpărare a membrilor Partidului Socialiștilor”?
După ce Șor a reușit cu ajutorul rețelelor de votanți la comandă să pună în fruntea executivului din Autonomia Găgăuză și a primăriei din Orhei propriile marionete, anonime, lipsite de experiență administrativă, și era cât pe ce să repete figura în Bălți, o intervenție a statului devenise obligatorie, pentru a stopa imixtiunea Rusiei ce finanța și asista politic și informațional „gruparea mafiotă organizată” (ca să folosim termenii PSRM). Acum e cel puțin ipocrit să acuzi guvernarea pentru faptul că și-a făcut datoria.
Ideea noastră nu e că guvernarea PAS e fără de prihană și nu trebuie criticată. Trebuie. Dar nu de pe pozițiile Moscovei, nu repetând narațiunile lui Lavrov, Maria Zaharova sau Dodon, cum o fac unii proeuropeni cu numele. Nu poți spune că trăim în dictatură doar fiindcă au fost scoase din cursa electorală partidele lui Șor, sau pentru că au fost închise televiziuni finanțate de statul rus. Le-a închis și UE, în martie 2022, imediat după invadarea Ucrainei. Și Franța e pe cale să adopte o lege împotriva ingerințelor străine în campaniile electorale „pentru a proteja dezbaterile democratice, pluralismul, în fața pericolului rețelelor sociale”. Anunțul a fost făcut de Macron, recent, când până la alegerea unui nou președinte francez a rămas un singur an.
Dacă Economist Intelligence Unit își poate permite să considere că implicarea Rusiei în alegerile noastre nu e demonstrată sau nu e deloc o problemă, guvernele nu își pot permite așa ceva, chiar cu riscul de a fi retrogradate în unele clasamente. Democrația trebuie apărată, până va învăța să se apere singură.
