În aceste zile de iarnă grea - mercurul termometrului coborând noaptea spre -20 de grade -, gândul ne duce inevitabil la suferințele ucrainenilor. Noi cum am suporta frigul de -25 C, ca în Ucraina, dacă rachetele rusești ar nimeri în cele două centrale termice din Chișinău?
Plăcerea sadică a lui Putin
Putin bombardează cu încrâncenare statul vecin, țintind cu precădere în centrale electrice, termice, pentru a-i lăsa pe ucraineni fără lumină, apă și căldură, ca să înghețe în apartamentele lor. Se vede că suferințele poporului „frățesc” îi provoacă liderului națiunii ruse o plăcere sadică, altfel ar înceta să-l terorizeze zilnic - atacul cu rachete nu a fost oprit nici măcar în noaptea de Crăciun, pe 25 decembrie, când au sărbătorit ucrainenii, și pe 7 ianuarie, când Putin a mers el însuși la o biserică ortodoxă ce ține de GRU (Direcția Principală de Spionaj).
Fiindcă veni vorba, explicându-le copiilor că Dumnezeu îi trimite pe tații lor la război în Ucraina, s-o fi rugat la Cel de Sus să ghideze rachetele balistice ruse în așa fel încât distrugerile sistemului energetic ucrainean să fie cât mai mari și să înghețe cât mai mulți ucraineni? Pentru succesul „operației militare speciale” din Ucraina se roagă deschis și Patriarhul Kirill, capul Bisericii Ruse, numindu-i trădători pe rușii care nu susțin războiul „sfânt” și nu vor să lupte pentru valorile pravoslavnice „tradiționale”, omorându-și frații ucraineni. Parcă nu ar fi creștinește, conform învățăturii lui Hristos, să-ți demonstrezi creștinismul cu arma, nu-i așa? Când criminali de război cu înclinații „spirituale” intră în biserici, ce să facă creștinii adevărați? Nu ar trebui să iasă dintr-un asemenea lăcaș?
Biserica rusă locală se dezice de Kirill?
Această situație bizară o fi determinat Biserica Ortodoxă Rusă din Republica Moldova să-și nege recent apartenența canonică, declarându-se „autonomă”, deși nu își retrage Mitropolitul din Sinodul BORu, care practică sfințirea rachetelor cu bombe ucigătoare lansate spre Ucraina. Fiindcă nu demult „Întâistătătorul” Vladimir însuși se plângea (într-o scrisoare deschisă) că Moscova nu-l ia în serios și se implică până și în numirea episcopilor „Întregii Moldove”, pretenția de „autonomie” nu sună credibil, pare o încercare de a-i înșela pe creștinii care iau în serios porunca biblică „nu ucide”.
Dar rusofilii noștri, care au sărit s-o blameze pe Maia Sandu pentru că a pronunțat cuvântul Unire în contextul agresiunii ruse, s-au gândit vreodată să-i sugereze idolului lor că genocidul ucrainenilor va rămâne în istorie ca una din cele mai rușinoase pagini ale Rusiei, că el își pierde astfel chipul uman? Ei se arată preocupați mai mult de soarta lui Maduro, președintele-dictator al Venezuelei, decât de cea a „naziștilor” ucraineni bombardați de Rusia.
Fariseii comuniști
Tăcând asurzitor despre crimele lui Putin în Ucraina, comuniștii (PCRM) din Republica Moldova au declarat recent că „se alătură poziției partidelor comuniste frățești și comunității progresiste mondiale” pentru a condamna cu fermitate „actul agresiunii militare a SUA împotriva Venezuelei”. Ei îl admonestează pe Trump pentru că a invadat o țară suverană și l-a răpit pe președintele ei cu scopul „de a pune mâna pe resursele acestei țări”, scuipând pe „dreptul internațional. „Dreptul forței a înlocuit dreptul internațional, tratatele, acordurile, diplomația... Sub ochii noștri se produce năruirea sistemului mondial de securitate constituit după cel de-al doilea război mondial....” – se spune, cu mult patetism în declarația respectivă, dar nu se face nici cea mai mică aluzie la rolul Rusiei în „năruirea sistemului mondial de securitate” sau la dezastrul umanitar ce-l provoacă în Ucraina .
Nu i-am auzit pe comuniștii mioritici să se pronunțe în legătură cu anexarea Crimeii, cu diversiunile Rusiei în Donbass sau măcar cu invazia trupelor ruse în Ucraina, la 24 februarie 2022. Ei nu s-au solidarizat atunci cu partidele comuniste din Grecia, din Franța, Spania, Japonia, cu alte formațiuni de stânga din Italia, Portugalia, America Latină, care au condamnat tranșant agresiunea rusă, calificând-o drept „război imperialist”. PCRM nu a semnat declarația comună a internaționalei politice comuniste - Solidnet (formată din partide comuniste și muncitorești), care a cerut încetarea imediată a focului.
Servilism și minciună
Nu pare ciudat să nu observi că în Ucraina cad bombe, se comit crime de război, genocid, dar să reacționezi la ceea ce face Trump în Venezuela? Demersul lui Voronin și a tovarășilor săi în apărarea lui Maduro nu e decât un gest de servilism față de Moscova, un prilej de a ataca, nitam-nisam, „țara vecină”, România, învinuind-o că ar provoca „turbulențe geopolitice” și că „nu-și ascunde planurile de cucerire față de țara noastră”. Astfel trompeta comunistă se alătură trompetei MID, care vestește de pe zidul Kremlinului despre „românizarea” Republicii Moldova și „absorbția” ei de către România.
Nu din Rusia, care refuză să-și retragă trupele de pe teritoriul nostru, care a invadat Ucraina și a cărei generali, politicieni, propagandiști amenință aproape zilnic că vor „elibera” și Republica Moldova, ci din România, care a recunoscut independența noastră imediat, în aceeași zi când a fost proclamată, care ne-a venit în ajutor ori de câte ori Rusia a oprit livrarea gazelor naturale și a închis piața pentru produsele moldovenești, ar veni pericol pentru statul nostru. „Exemplul demonstrat de administrația de la Washington ar putea arăta ademenitor pentru capetele fierbinți de peste Prut”, ne sperie comuniștii, dar nimeni nu se sperie.
Americanii nu sunt primii
PCRM nu îndrăznește să vorbească despre capetele bolnave de la Moscova, care includ teritoriul Republicii Moldova între hotarele „lumii ruse” și ale Rusiei Istorice, în baza faptului că pe aici a călcat „piciorul soldatului rus”, dar arată „curajos” cu degetul spre București, pentru a „valida” mesajele anti-românești ale Moscovei.
Dacă e să fim obiectivi, „capetele fierbinți” care pot urma exemplul american se află la Kremlin. Numai că ele nu au nevoie de precedente pentru a realiza vreun scenariu similar la Chișinău.
(De altfel, precedentul le aparține lor, nu americanilor. În august 1968, parașutiștii sovietici au aterizat pe aeroportul din Praga și l-au răpit pe Alexandr Dubcek, prim secretar al comuniștilor din Cehoslovacia, care a inițiat niște reforme considerate periculoase de Leonid Brejnev, secretarul general al PCUS. După ce l-au ținut 6 zile la Moscova și l-au forțat să semneze legalizarea trupelor militare sovietice pe teritoriul țării sale, l-au eliberat pe Dubcek. În decembrie 1979, parașutiștii sovietici au atacat palatul prezidențial din Afganistan, l-au răpit pe președintele Hafizbullah Amin, l-au ucis și l-au instalat pe scaunul prezidențial pe comunistul Babrac Karmal. Dar „omuleții verzi” ce au făcut în Crimeea? Nu au răpit nimic?)
Acum să vedem cum vor sări comuniștii de pe Bâc în apărarea Groenlandei.
Lukașenko ca Voronin
Este interesant de observat cum reacționează oamenii Kremlinului ca la la comandă, din diferite locuri. Și peședintele belarus Aleksandr Lukașenko a comentat arestarea lui Maduro, în cadrul unei întruniri organizate înaintea Crăciunului pe stil vechi. Aceasta e „turbare” (beșenstvo), a explicat el comportamentul lui Trump.
Dar în discursul său de 10 minute, Lukașenko nu a îndrăznit să abordeze la fel de critic și războiul lui Putin în Ucraina, care durează cât cel de-al doilea război mondial între URSS și Germania, cu incomparabil mai multe victime umane și materiale, decât în „operația” militară specială a lui Trump în Venezuela. Nu era cazul ca Lukașenko să spună ce e și cu Putin? Să conteze pentru el viețile rușilor și ucrainenilor mai puțin decât soarta lui Maduro? Nu a turbat și Putin sau e doar prea încăpățânat, după cum s-a exprimat politicianul rus Constantin Zatulin? Că nu e sănătos, e clar pentru oricine.
