„Azi îmi închei mandatul de prim-ministru. (...) În momentul în care am înțeles că nu-mi mai pot exercita mandatul în acord cu principiile și convingerile pe care le am, aleg să plec”. Aceasta a fost esența mesajului de pe Facebook prin care premierul Alexandru Munteanu și-a anunțat propria demisie și, respectiv, a întregului cabinet de miniștri, în contextul unui amplu scandal care afectase deja imaginea guvernării în ansamblu, dar și a unei reforme a politicii bugetar-fiscale, nepopulare inclusiv în rândul propriilor miniștri. În principiu, premierul Munteanu a comunicat la final, la fel cum a făcut-o pe parcursul celor opt luni de mandat - defectuos, fără personalitate și defensiv.
Contextul demisiei Guvernului Munteanu
În primul rând, este important de specificat contextul în care a decis Alexandru Munteanu să plece - în plin scandal la Moldatsa și al „verișoarelor” de care în mod formal nu era vinovat Guvernul și premierul personal, dar care vizau inclusiv instituții aflate în subordinea directă sau indirectă a Executivului. Scandalurile deja provocaseră demisii ((șeful de la Moldasta, șeful de la APP, președintele Comisiei buget, economie și finanțe), la fel anunțate pe Facebook, dar cel puțin mai explicative și mai ample.
În al doilea rând, demisia a avut loc în contextul discuțiilor încă fierbinți din jurul politicii bugetar-fiscale care propunea un set amplu de reforme menite să sporească veniturile la buget, criticate nu doar de o bună parte a societății și a mediului de afaceri, dar chiar și de propriii miniștri. Să ne amintim că Ministerul Sănătății a avizat negativ proiectul, iar ministrul Emil Ceban a declarat că prevederile acesteia, adică intenția de a majora TVA pentru medicamente de la 8% la 20%, vor distruge sistemul medical. Se pare că același proiect a provocat și disensiuni cu ministrul Educației, Dan Perciun, una din persoanele influente în arcul guvernamental.
Comunicare insuficientă
Astfel, constatăm că Guvernul nu a comunicat în privința reformelor pe care le-a propus nu doar cu societatea și mediul de afaceri, dar chiar cu propriii miniștri. Este adevărat că orice reformă fiscală este dureroasă și orice majorări de taxe și impozite atrag după sine critici. Evident că Guvernul/Ministerul Finanțelor trebuie să identifice soluții pentru suplinirea veniturilor bugetare, dar într-o țară cu o populație săracă precum este Republica Moldova, în care percepția despre corupția din instituțiile statului (și probabil nu doar percepția) rămâne foarte ridicată, astfel de reforme trebuie să se facă cu bisturiul, iar comunicarea lor, explicațiile, justificarea lor și, cel mai important, asigurarea unei participări cât mai largi la elaborarea acestor reforme, sunt poate mai importante decât reformele în sine.
Dar ce am avut noi? - Un proiect de lege propus într-un termen restrâns pentru consultări, critici din partea opoziției, critici din partea mediului de afaceri, nemulțumiri ale societății și critici venite chiar de la membri ai Guvernului, după care unii miniștri au început să iasă cu explicații ale reformelor propuse sau să înceapă să renunțe la unele din ele, ceea ce a amplificat și mai mult percepția publicului despre calitatea reformei. Deci, a fost vorba din nou de o comunicare de defensivă, sau din obligație, în încercarea de a repara niște eșecuri previzibile. Eficiența acestui tip de comunicare este mult mai mică și necesită eforturi de câteva ori mai mari decât o campanie de discuții și explicații elaborate și stratificate pentru categoriile de public vizat, care ar fi trebuit inițiată odată cu elaborarea propunerilor de reformă.
Demisie pe Facebook
Dar să revenim la anunțul de demisie. În primul rând - canalul de comunicare… Facebook??? Înțelegem perfect că rețelele sociale au devenit un mijloc obișnuit de comunicare în societatea contemporană. Inclusiv în comunicarea politică modernă, inclusiv pentru anunțuri de importanță majoră. Liderii politici din întreaga lume folosesc aceste platforme pentru a transmite mesaje directe către cetățeni, fără intermedierea presei. Totuși, în cazul unei demisii de premier, mai ales într-un context de criză politică și de imagine, demisia anunțată printr-o postare pe Facebook ridică semne de întrebare.
Un astfel de moment nu este doar un exercițiu de comunicare personală, ci unul instituțional. Demisia unui prim-ministru reprezintă un eveniment politic major, care necesită explicații, asumare și un dialog cu societatea. Or, anume acest lucru a lipsit. Mai mult, se crează impresia că premierul (fostul deja) a avut grijă mai mult de propria imagine decât de cea instituțională. „În momentul în care am înțeles că nu-mi mai pot exercita mandatul în acord cu principiile și convingerile pe care le am, aleg să plec” - nu știm ce a vrut să spună autorul, putem doar să ne dăm cu părerea, să ghicim. Aparent, dl Munteanu vrea să transmită că a vrut să facă lucruri bune, să facă reforme, să îmbunătățească nivelul de trai al populației, dar nu a fost lăsat să le facă.
Mai multe întrebări decât răspunsuri
Totuși, care sunt „principiile și convingerile” dlui Munteanu pe care ar fi fost nevoit/obligat să le încalce? Ce reforme a vrut să facă și a fost împiedicat? Dacă e vorba de politica bugetar-fiscală, atunci guvernul însuși (prin Ministerul Finanțelor) a început să dea înapoi și să renunțe la unele propuneri, creând senzația, așa cum am spus mai sus, că nu erau bine pregătite sau nu avea suficiente argumente. Dacă e vorba de așa-numita „listă a intangibililor”, așa cum au sugerat unii politicieni și s-a scris în presă, adică lui Munteanu i s-ar fi interzis să demită anumiți funcționari afiliați PAS, ar fi trebuit să informeze societatea. În caz contrar riscă inclusiv să fie acuzat de complicitate.
Astfel, într-un moment în care guvernarea era afectată de mai multe crize de imagine, iar societatea avea nevoie de clarificări, mesajul a lăsat mai multe întrebări decât răspunsuri. Iar prin modul său de comunicare și mesajul care lasă loc de interpretări, Alexandru Munteanu nu a făcut decât să alimenteze zvonuri și diferitele teorii conspiraționiste, or, nu acesta trebuie să fie rolul unui om de stat. Alexandru Munteanu a avut ca prioritate să iasă el alb și imaculat, fără să se gândească la faptul că provoacă daune suplimentare de imagine majorității parlamentare care i-a încredințat mandatul. Bineînțeles, în niciun caz nu trebuia să tolereze eventuale încălcări sau abuzuri din partea reprezentanților guvernării. Dacă acestea au existat, trebuiau raportate, scoase în public, denunțate, pentru că în caz contrar, ele ar risca să se repete.
Comunicarea pe rețele vs. responsabilitatea instituțională
Revenind la canalul de comunicare, așa cum remarcam mai sus, înțelegem rolul pe care îl au rețelele sociale în societatea contemporană și faptul că acestea au devenit un instrument firesc de comunicare publică. În același timp, autoritățile atrag de ani buni atenția asupra rolului tot mai mare al acestor platforme în propagarea falsurilor și a dezinformării. În aceste condiții, când mass-media tradițională traversează o criză de imagine și de credibilitate, în timp ce rețelele sociale beneficiază de un capital de încredere (deseori nejustificat), dar reprezintă totodată un canal dificil de controlat pentru distribuirea manipulărilor informaționale, evitarea presei în favoarea comunicării prin intermediul rețelelor sociale de către funcționari și politicieni riscă să consolideze și mai mult acest dezechilibru. Or, autoritățile au și responsabilitatea de a susține un ecosistem informațional sănătos. Renunțarea la dialogul cu presa, inclusiv în momente politice importante, nu face decât să slăbească rolul jurnaliștilor, adică al celor care trebuie să verifice informațiile și să adreseze întrebări incomode. Cu alte cuvinte, asemenea practici consolidează un model de comunicare în care mesajul oficial este transmis direct, dar fără o veritabilă confruntare publică.
Evident, viitorul Guvern/premier, indiferent dacă va fi tehnocrat sau politic, nu va putea și nici nu trebuie să evite și acest tip de comunicare. Este important să mergi acolo unde știi că este publicul, dar la fel de important este ce comunici și cum comunici. Un canal modern nu poate compensa lipsa unei strategii de comunicare. Poți transmite un mesaj pe Facebook, pe TikTok, la televizor sau printr-un comunicat de presă, dar dacă mesajul este incomplet, dacă nu explică, dacă nu răspunde la întrebările oamenilor, efectul va fi unul limitat.
Comunicarea guvernamentală nu trebuie să fie doar o reacție la crize, scandaluri sau nemulțumiri publice. Ea trebuie să fie activă, anticipativă și explicativă. Un guvern nu trebuie să aștepte ca societatea să descopere problemele, să apară critici sau să izbucnească controverse pentru ca apoi miniștrii să iasă cu explicații. Comunicarea trebuie să înceapă odată cu elaborarea deciziilor importante, mai ales atunci când acestea afectează direct viața oamenilor.
În cazul reformelor complexe, cum sunt cele fiscale, nu este suficient să anunți măsura și să explici ulterior de ce a fost necesară. Oamenii trebuie să înțeleagă problema de la care se pornește, trebuie să existe timp pentru întrebări, pentru critici și pentru ajustări. Altfel, orice reformă, chiar dacă este justificată economic, riscă să fie respinsă de cetățeni.
În final, experiența Guvernului Munteanu arată că în politică, comunicarea nu este un element secundar al guvernării, ci parte din actul de guvernare propriu-zis. Reformele, chiar și cele necesare, nu pot fi implementate doar prin decizii administrative și argumente tehnice. Ele au nevoie de încredere, de explicații, de participare și de capacitatea de a convinge societatea. Un guvern poate pierde bătălia comunicării chiar și atunci când acțiunile sau intențiile sale sunt corecte, iar o reformă poate fi compromisă nu doar de conținutul ei, ci și de modul în care este prezentată și discutată public.
