Rareori o Zi a Independenței a Republicii Moldova a explicat atât de limpede ce înseamnă, în realitate, independența. În timp ce Republica Moldova împlinea 35 de ani de la desprinderea de Uniunea Sovietică, iar mii de oameni sărbătoreau în centrul Chișinăului, cinci drone rusești îi încălcau spațiul aerian.
Tocmai când în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău defilau militari moldoveni, români, ucraineni și din alte state partenere, iar seara, alături de Maia Sandu, urcau pe scenă președinții României și Ucrainei, Nicușor Dan și Volodimir Zelenski.
Între cerul violat de Rusia și piața plină de steaguri tricolore, între tehnica occidentală și mesajele de solidaritate ale celor trei președinți s-a aflat adevărata definiție a independenței Republicii Moldova în anul 2026 față de aceleași agresor continuu în diverse forme.
Independența față de imperiu, nu față de propria identitate
Republica Moldova nu și-a proclamat independența pentru a rămâne o periferie a „Russki Mir”. La 27 august 1991, ea s-a desprins de un imperiu care îi falsificase istoria, îi schimbase alfabetul, îi deportase locuitorii în gulaguri și încercase să rupă legătura dintre limba vorbită și numele ei adevărat. Independența a fost obținută față de Uniunea Sovietică, nu față de istoria, cultura și spațiul de limbă română cărora Basarabia le aparține.
Însăși Declarația de Independență vorbește în textul ei despre „spațiul istoric și etnic” al devenirii naționale. Documentul consideră anexarea din 1812 contrară „dreptului istoric și de neam” și numește limba română. Constituția actuală stabilește, la rândul ei, că limba de stat este limba română, funcționând pe baza grafiei latine. Românitatea nu este, așadar, un accesoriu adus periodic de la București și nici o amenințare împotriva statalității Republicii Moldova. Este una dintre substanțele sale fondatoare.
Această realitate nu anulează nici statalitatea și nici neutralitatea, și nu exclude minoritățile. Republica Moldova este casa comună a tuturor cetățenilor săi, indiferent de originea lor sau limba vorbită. Dar o casă comună nu poate fi construită pe falsificarea limbii majorității, pe uitarea ocupației sovietice sau pe negarea legăturilor cu România. Românitatea de la Chișinău înseamnă limba română, grafia latină, memoria culturală, tradițiile, literatura și libertatea de a spune cine ești fără aprobarea Moscovei.
Președinta Maia Sandu a rezumat această realitate spunând că Republica Moldova își scrie viitorul „cu litere europene și cu grafie latină”. Liderul de la Cotroceni, Nicușor Dan, a vorbit despre conștiința colectivă a oamenilor care, în pofida opresiunilor și deportărilor, și-au păstrat cultura, tradițiile și identitatea. Iar scandarea auzită în piață — „Trăiască și înflorească Moldova, Ardealul și Țara Românească” — a arătat că președintele României nu a venit să aducă românitatea la Chișinău. Ea era deja acolo, în limba, cântecele și memoria oamenilor.
Independența Republicii Moldova și românitatea nu sunt două realități care se exclud. Dimpotrivă, statul moldovean a putut ieși din captivitatea sovietică tocmai pentru că Mișcarea de Eliberare Națională a recuperat limba română, alfabetul latin și adevărul istoric. Înainte ca oamenii să ceară independența, au cerut să li se dea limba înapoi. Adunările masive în PMAN din 1989 și din 1991 fac parte din aceeași istorie.
Trei președinți și același front al libertății
Prezența lui Nicușor Dan și a lui Volodimir Zelenski la Chișinău nu a fost doar un gest ceremonial și simbolic. A fost expresia geopolitică a Republicii Moldova de astăzi: un stat românesc prin limbă și cultură, european prin opțiune și unul legat de securitatea Ucrainei prin însăși geografia sa.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski le-a spus cetățenilor că au demonstrat că Republica Moldova este o națiune puternică și europeană. El a descris efectele „lumii ruse” fără ocolișuri: aceasta strică și distruge viețile ucrainenilor, moldovenilor și românilor. Mesajul său esențial a fost că Republica Moldova și Ucraina vor ajunge împreună într-o Europă liberă și pașnică. Nicușor Dan a completat această idee afirmând că Republicii Moldova îi mai rămâne „doar puțin” până va ajunge acolo unde îi este locul — în Uniunea Europeană.
Cele două discursuri s-au întâlnit într-un punct fundamental: o comunitate care își apără identitatea poate rezista presiunii imperiale. În cazul Republicii Moldova, această identitate este legată organic de românitate. În cazul Ucrainei, ea s-a transformat într-o rezistență militară care ține armata rusă departe și de frontierele moldovenești. România oferă, la rândul său, ancora europeană, infrastructura, energia, sprijinul diplomatic și accesul la structurile occidentale.
Maia Sandu a spus că Republica Moldova este norocoasă să aibă doi vecini prieteni: România, care i-a fost alături încă de la proclamarea independenței, și Ucraina, care ține agresorul departe de casele moldovenilor. Aceasta este realitatea pe care propaganda rusă încearcă permanent să o răstoarne. Moscova vrea ca România să fie percepută drept amenințare, iar Rusia drept protector. În realitate, România construiește poduri, rețele energetice, școli și instituții, în timp ce Rusia trimite drone, șantaj energetic, propagandă și trupe pe teritoriul Republicii Moldova.
Reuniunea trilaterală de la Chișinău a dat acestei solidarități un conținut practic. Cei trei președinți au discutat despre infrastructura rutieră și feroviară, culoarele de solidaritate, interconectările energetice, administrarea resurselor comune de apă și coordonarea porturilor Giurgiulești, Galați, Reni și Ismail. Maia Sandu a vorbit inclusiv despre necesitatea unui cer supravegheat împreună. Nicușor Dan a numit „Triunghiul Odesa” mai relevant ca niciodată pentru securitatea regională, infrastructură, energie și integrarea europeană.
Această cooperare nu trebuie privită ca o alianță conjuncturală. Militarismul rus este în creștere, iar războiul a demonstrat că securitatea celor trei state este indivizibilă. O dronă lansată împotriva porturilor ucrainene poate traversa Republica Moldova și poate ajunge în România. O lovitură asupra infrastructurii de la Dunăre poate afecta exporturile Ucrainei, veniturile Căii Ferate din Moldova și activitatea porturilor românești. Frontierele politice rămân, dar riscurile circulă peste ele.
Cerealele ucrainene, primul mare test
Adevărata valoare și funcționalitate a „Triunghiului Odesa” nu va fi însă măsurată prin numărul reuniunilor sau prin fotografiile celor trei președinți, ci prin capacitatea de a rezolva probleme concrete. Primul mare test se întâmplă în timp real: exportul cerealelor ucrainene.
Atacurile rusești asupra porturilor și infrastructurii maritime au determinat Kievul să caute rute suplimentare. Ucraina negociază transportarea cerealelor pe calea ferată prin Republica Moldova către portul Constanța și a solicitat o reducere de 50% a tarifelor feroviare. Chișinăul a cerut, în schimb, garanții privind volumele transportate, iar autoritățile moldovene și-au propus să atragă aproximativ 600.000 de tone până la sfârșitul anului 2026.
Pentru Ucraina, cerealele nu înseamnă doar comerț. Veniturile obținute din exporturi mențin economia funcțională, alimentează bugetul și susțin capacitatea statului de a rezista războiului. Tocmai de aceea porturile, depozitele, căile ferate și coridoarele dunărene au devenit ținte ale Federației Ruse.
Pentru Republica Moldova, tranzitul poate aduce venituri unei întreprinderi feroviare aflate în dificultate și poate transforma țara într-o verigă importantă a logisticii regionale. Pentru România, el confirmă rolul portului Constanța și al infrastructurii dunărene în susținerea Ucrainei. Dar proiectul va funcționa doar dacă fermierii moldoveni primesc garanții că marfa aflată în tranzit nu va intra ilegal pe piața internă, că exporturile locale nu vor fi blocate și că mecanismele de control sunt transparente.
Aici va fi încercată maturitatea cooperării trilaterale. Dacă trenurile vor rămâne blocate în birocrație, dacă agricultorii moldoveni vor considera că sunt sacrificați, iar autoritățile vor comunica târziu și neconvingător, Rusia va câștiga de două ori: va afecta economia ucraineană și va produce tensiuni între societățile care sprijină Kievul. Nemulțumirile interne sunt exploatate de propaganda rusă pentru a diminua solidaritatea față de Ucraina, atât în Republica Moldova, cât și în România.
Succesul va presupune coordonarea căilor ferate, a vămilor și a porturilor, protejarea infrastructurii împotriva dronelor, monitorizarea strictă a mărfurilor și un mecanism de dialog cu agricultorii. Altfel spus, cooperarea trebuie să circule mai repede decât propaganda și informația despre amenințare mai repede decât drona.
Parada care a scos armata din muzeul sovietic
Parada din Piața Marii Adunări Naționale de pe 27 august a avut, în acest context, o simbolistică mult mai profundă decât simpla prezentare a unor arme. Peste 2.000 de militari și angajați ai structurilor de forță, 150 de veterani ai războiului de pe Nistru și peste 100 de unități de tehnică militară și specială au participat la defilare. Au fost prezentate sisteme de artilerie, instalații antiaeriene, echipamente de monitorizare a spațiului aerian, blindate și sisteme capabile să detecteze și să intercepteze drone.
Noutatea reală a fost desprinderea vizibilă de moștenirea sovietică. În locul unei coloane dominate de BTR-uri, BRDM-uri, tunuri Nona și arme Kalașnikov, prin centrul Chișinăului au trecut transportoare Piranha, vehicule HMMWV, obuziere ATMOS de 155 de milimetri, sisteme antitanc Spike, arme occidentale de infanterie, drone și echipamente electronice. Ministerul Apărării prezentase evenimentul drept prima paradă la care nu urmau să fie expuse arme și echipamente de fabricație sovietică.
Aceasta nu a fost o demonstrație de militarism. Militarismul înseamnă folosirea forței pentru a supune alte popoare, exact ceea ce face Rusia în Ucraina. Parada de la Chișinău a exprimat contrariul: dreptul unui stat mic de a nu rămâne neajutorat, de a-și apăra cetățenii și de a nu mai depinde tehnologic de fostul imperiu care îl amenință.
Piranha, ATMOS sau Spike nu reprezintă doar tehnică occidentală. Ele arată schimbarea sistemului de instruire, a munițiilor, a mentenanței, a comunicațiilor și a doctrinei. Sunt semnul că Armata Națională începe să vorbească aceeași limbă operațională cu armatele europene. Iar prezența militarilor și a drapelelor din România, Ucraina, Statele Unite și mai multe țări europene a transmis că independența se apără prin capacitate proprie, dar se consolidează prin parteneriate.
Parada nu poate înlocui însă investițiile constante, pregătirea, mentenanța și integrarea sistemelor. Republica Moldova trebuie să treacă de la simpla detectare a dronelor la capacitatea de a le neutraliza și să construiască împreună cu România și Ucraina o arhitectură regională de avertizare, producție și apărare antidronă. La 35 de ani, Republica Moldova nu mai poate trata independența ca pe un certificat primit în 1991 și păstrat într-o vitrină. Independența înseamnă să-ți numești corect limba, să-ți cunoști istoria, să-ți alegi prietenii, să-ți aperi cerul și să-ți conectezi economia la lumea liberă.
Românitatea nu este adversarul independenței Republicii Moldova. Este fibra culturală și istorică ce i-a permis să reziste rusificării și să-și recapete vocea. Ucraina este astăzi scutul militar care ține agresiunea rusă la distanță, iar România este ancora strategică prin care Chișinăul se conectează la Europa.
Independența Republicii Moldova se scrie în limba română și cu grafie latină. Se construiește prin drumuri, poduri, energie și instituții europene. Se apără printr-o armată modernă și prin solidaritate regională. Iar în lunile următoare se va măsura inclusiv în fiecare tren cu cereale ucrainene care va traversa în siguranță Republica Moldova spre România.
