De la persiflare și teorii ale conspirației, până la scenarii apocaliptice - așa a abordat propaganda pro-rusă din Republica Moldova raportul realizat de Agenția Informații Militare a Ministerului Apărării și Serviciul de Informații și Securitate „Cobasna: Separarea unui Mit de Realitate”. Raportul demontează imaginea depozitului militar, controlat de armata rusă, ca sursă a unei posibile catastrofe regionale, cum a încercat și încearcă să-l prezinte Moscova. Presa rusă nu a acordat prea multă atenție subiectului - fie pentru că nu a avut contraargumente, fie pentru a evita „umflarea” acestuia.
Prima reacție: ironizarea
Prima reacție care a apărut pe unele canale de telegram pro-ruse, cum ar fi cel al Elenei Pahomova, KP v Moldove, gagauznews și altele, a fost de a lua în derâdere raportul și instituțiile care l-au realizat în termeni ca „fantezii”, „poze de pe google” și altele. Această abordare ar putea face parte dintr-o strategie de discreditare a autorilor și a conținutului raportului înainte ca publicul să examineze informația. Cu alte cuvinte, în loc să demonstreze că datele raportului sunt greșite, reacția de persiflare încearcă să facă raportul irelevant. Este o strategie mult mai simplă și uneori poate fi mai eficientă - în loc să combați informația, aducând argumente, pur și simplu o ridiculizezi, reducându-i credibilitatea.
Pasul doi: asocierea cu procese nepopulare
A urmat asocierea prezentării raportului cu ziua în care au fost majorate tarifele la gaz. E o teorie ce poate avea dreptul la viață, totuși nu există dovezi că evenimentele au fost coordonate. Trebuie amintit că nu este pentru prima dată când în Republica Moldova (cum se întâmplă, de fapt, și în alte țări) au fost majorate tarifele la gaz, cauzele fiind prețul de pe piețele internaționale, dar niciodată până acum SIS nu a prezentat rapoarte în ziua respectivă. De altfel, directorul SIS, Alexandru Musteață a fost întrebat de ce anume pe 21 august a fost prezentat raportul respectiv și a explicat că acesta este, de fapt, rezultatul unor activități care au durat 3-4 luni și a fost prezentat atunci când au fost pregătite toate informațiile.
Asocierea celor două evenimente poate avea însă un efect clar asupra percepției publice: o decizie nepopulară este folosită pentru a transfera neîncrederea și nemulțumirea asupra unui subiect complet diferit. Astfel, în loc ca publicul să analizeze conținutul raportului, este încurajat să se întrebe de ce a fost prezentat „tocmai atunci”, sugerându-i-se că autoritățile ar încerca să distragă atenția de la majorarea tarifelor. Chiar dacă nu există dovezi privind o coordonare între cele două evenimente, asocierea lor poate servi acestei narațiuni.
Scenariul apocaliptic
Și, în final, a urmat artileria grea - scenariul apocaliptic al pregătirii unui atac asupra regiunii transnistrene. Această teorie a fost lansată practic concomitent la Chișinău și Tiraspol. În stânga Nistrului, deputatul așa-zisului Soviet Suprem, Andrei Safonov, a afirmat că scopul raportului ar fi „minimalizarea efectelor unei catastrofe de ordin militar” pentru a pregăti un atac asupra Transnistriei cu sprijinul altui stat. La Chișinău, un scenariu similar a fost admis de fostul ministru al securității naționale, Anatol Plugaru.
Aceasta este una din narațiunile de serviciu ale propagandei ruse, dar și a celei de la Tiraspol, promovată cu multă intensitate de același Safonov. Veridica a demontat anterior falsuri în care Chișinăul era acuzat că urmărește anexarea Transnistriei și integrarea acesteia în România sau că NATO pregătește la solicitarea Chișinăului un atac asupra Transnistriei. Dacă e să dăm crezare propagandei, încă în vara anului trecut în România erau deja dislocați 70.000 de militari NATO pentru a ocupa Odesa (inclusiv Transnistria), iar Franța și Marea Britanie se pregăteau să ocupe litoralul ucrainean al Mării Negre, pornind din Transnistria.
Scopul unei asemenea narațiuni este însă mai larg decât simpla răspândire a unei teorii conspiraționiste. Ea transformă orice acțiune a Chișinăului într-o potențială pregătire de război. Dacă autoritățile spun că pericolul reprezentat de munițiile de la Cobasna este mai mic decât s-a afirmat anterior, aceasta este prezentată nu ca o evaluare tehnică, ci ca o încercare de a „pregăti terenul” pentru atac. În același timp, narațiunea are rolul de a justifica și perpetua percepția Transnistriei ca zonă aflată sub amenințarea permanentă a Chișinăului, Kievului și a Occidentului. Ea mută discuția de la problema reală – statutul regiunii, prezența militară rusă și munițiile de la Cobasna – către un pericol ipotetic și iminent: un presupus atac al Republicii Moldova, cu sprijin extern. În plus, este extrem de convenabilă în condițiile crizei economice și a credibilității reduse a elitelor politice din regiune, fapt reflectat de prezența redusă la scrutinul parlamentar nerecunoscut din stânga Nistrului de anul trecut și de numărul mare de voturi „împotriva tuturor”.
Moscova a tăcut. Deocamdată
În mod surprinzător (chiar și pentru Alexandru Musteață, care se aștepta la o reacție obișnuită din partea Moscovei), raportul nu a generat o reacție consistentă în presa centrală din Rusia. Subiectul a fost relatat de presa rusofonă din Republica Moldova, însă nu a fost preluat pe scară largă de marile instituții media ruse.
Una din explicații ar putea fi că raportul nu oferă un unghi convenabil pentru narațiunile promovate în mod tradițional de propaganda rusă. Documentul nu neagă existența unui risc la Cobasna, dar îl descrie ca fiind unul limitat și gestionabil și pune sub semnul întrebării scenariile apocaliptice vehiculate anterior. În plus, raportul aduce date care complică una dintre imaginile folosite frecvent în discursul despre depozit: aceea a unui uriaș arsenal concentrat într-un singur loc, gata să provoace o catastrofă regională. Pentru Moscova, subiectul Cobasna este mai util atunci când rămâne asociat cu frica și incertitudinea decât atunci când este analizat în detaliu. Un depozit despre care publicul crede că poate provoca oricând o catastrofă regională este un instrument propagandistic mai eficient decât unul despre care se discută în termeni tehnici, cu cifre, cantități și scenarii concrete.
De ce acum?
Rămâne o întrebare valabilă. Totuși, explicațiile directorului SIS că a fost nevoie de o activitate de 3-4 luni pentru a documenta situația și datele ar putea avea legătură directă cu un început de campanie lansată de Kremlin în luna aprilie prin care încerca să „sensibilizeze” opinia publică despre riscurile enorme pe care le reprezintă depozitul de la Cobasna. Astfel, într-un interviu pentru kp.ru, fostul ministru rus al Apărării și actualul secretar al Consiliului de Securitate, Serghei Șoigu, vorbea despre „nenumărate victime omenești și o catastrofă ecologică regională” în cazul unui incident la depozitul de la Cobasna. Cu doar câteva zile mai târziu, ambasadorul neacreditat al Rusiei la Chișinău, Oleg Ozerov, prelua aceleași teze, accentuând existența a „zeci de mii de tone de explozibil”. Ceea ce era un fals evident și până acum, ori, se vorbea de aproximativ 20 de mii de tone de muniție și armament, respectiv nu toate conțin explozibili. Raportul SIS arată că, de fapt, este vorba de aproximativ 2800 de tone de substanțe explozive.
De la declarațiile respective, preluate pe larg de presa rusă, au trecut exact patru luni. Respectiv, se poate presupune că raportul (ale cărui principale constatări Veridica le-a prezentat aici) este un răspuns la această campanie de amplificare a riscurilor legate de Cobasna, prin care Chișinăul a încercat să pună lucrurile în perspectivă și să oprească răspândirea unor mituri și sperietori care pot alimenta inutil frica în rândul populației.
În același timp, raportul are și o miză mai largă. Prin prezentarea unor date concrete despre cantitatea reală de explozibil și despre modul în care sunt depozitate munițiile, autoritățile încearcă să reducă din simbolismul pe care Moscova și Tiraspolul l-au construit în jurul depozitului de la Cobasna. Acesta este prezentat frecvent ca un „butoi cu pulbere”, sau chiar ca o „bombă atomică”, iar existența lui este folosită pentru a accentua ideea că regiunea transnistreană ar reprezenta un risc militar permanent și că prezența Grupului Operațional de Trupe Ruse ar fi indispensabilă pentru securitatea depozitului și, implicit, pentru protecția populației.
Or, dacă dimensiunea pericolului este prezentată realist, iar scenariile unei catastrofe regionale sunt lipsite de suport, dispare și una dintre justificările folosite pentru menținerea prezenței militare ruse în regiune, fiind demontat un mit exploatat politic timp de decenii.
