În căutare de investitori, prim-ministrul Republicii Moldova, Vasile Tofan, a contribuit involuntar la readucerea în atenția publică a unui oligarh rus, Igor Makarov, cunoscut în trecut pentru relații economice controversate la Chișinău. Makarov și-a făcut apariția – întâmplător sau nu – la unul dintre cele mai credibile și urmărite posturi de televiziune din Republica Moldova. În cadrul unei emisiuni, acesta a declarat că este interesat să investească în sectorul energetic moldovenesc.
Makarov a precizat că interesul său este determinat de poziția strategică a Republicii Moldova, situată între Uniunea Europeană și Ucraina, și a dezvăluit că a avut deja o discuție de trei ore pe această temă cu premierul Tofan. Pentru a-și demonstra seriozitatea intențiilor, omul de afaceri rus susține că a convenit cu autoritățile de la Chișinău dezvoltarea unor proiecte umanitare și de caritate, printre care achitarea pe timp de iarnă a facturilor pentru spitale și alte instituții cu profil social din Republica Moldova.
Apariția neașteptată a lui Makarov – un oligarh post-sovietic tipic, propulsat în anii ’90 pe fondul tranziției haotice de după prăbușirea URSS – a stârnit dezbateri aprinse privind trecutul său în Republica Moldova. Discuțiile s-au concentrat atât pe contrastul izbitor dintre promisiunile și realizările sale concrete, cât și pe mizele reale ale poziționării sale actuale ca filantrop și investitor.
Cazul Makarov – investitor sau escroc?
Igor Makarov este fondatorul Itera, o companie înființată în 1992 ca una dintre primele entități independente din sectorul gazelor naturale din Rusia. În anii ’90, aceasta a devenit un jucător major pe piața energetică din spațiul CSI, ocupând locul al doilea după gigantul de stat Gazprom, cu care s-a aflat într-o strânsă colaborare. Cu toate acestea, influența companiei a început să scadă după anul 2000, odată cu venirea lui Vladimir Putin la președinția Rusiei și lansarea campaniei de subordonare politică și economică a oligarhilor. Cu toate că Makarov a ales să facă parte din rândul oligarhilor „de curte” ai Kremlinului, urmând modelul lui Roman Abramovici, nu a reușit să își salveze afacerea. În anul 2013, pachetul integral de acțiuni al companiei Itera a fost preluat de gigantul petrolier de stat Rosneft.
Legăturile lui Makarov cu Chișinăul au început în anii ’90, când compania Itera a asigurat livrările de gaze naturale din Turkmenistan către Republica Moldova. Activitatea energetică a concernului a cuprins și regiunea transnistreană, unde, în anul 1997, s-a implicat în privatizarea ilegală (deoarece nu este recunoscută din de vedere juridic de autoritățile moldovenești) a Uzinei Metalurgice Moldovenești (MMZ) din Râbnița, achiziționând circa a 70% din acțiunile întreprinderii. Itera a cedat ulterior acest pachet, în 2004, unui grup de oligarhi ruso-ucraineni, din care făceau parte Alișer Usmanov (scos recent de sub sancțiunile Uniunii Europene), Rinat Ahmetov și Igor Kolomoiski.
Tot în anul 2004, Itera a fost implicată într-o altă afacere din domeniul energetic în Republica Moldova. Printr-o hotărâre a Guvernului din 23 iunie 2004 (HG nr.713/2004), compania urma să construiască și să exploateze, în apropierea satului Burlăceni din raionul Cahul, o centrală electrică privată cu o putere de aproximativ 450 MW. Proiectul prevedea, de asemenea, examinarea oportunității de a construi o nouă linie electrică aeriană (LEA 400 kV), care să lege viitoarea centrală de stația Smârdan (400/110 kV) din România. În cele din urmă, inițiativa a rămas doar la nivel de promisiune, fără să fie întreprinse acțiuni concrete pentru realizarea ei.
Pe lângă domeniul energetic, compania Itera a fost implicată și într-o afacere cu consecințe economice dubioase legată de combinatului Moldcarton, una dintre cele mai mari fabrici de carton din fosta URSS. Itera a preluat, în mai 2002, prin intermediul subsidiarei sale Gasitera Suisse AG, aproape 90% din pachetul de acțiuni al Moldcarton. Deși la momentul privatizării noul proprietar a promis investiții masive pentru modernizare, în doar câțiva ani Moldcarton a ajuns în pragul falimentului. Itera a cedat, în anul 2009, fabrica unei firme off-shore din Belize (Major ASSETS Ltd), care ulterior a implicat compania în credite neperformante, tranzacții suspecte și spălare de bani. În anul 2010, Moldcarton a intrat în procedură de insolvabilitate, lăsând în urmă datorii salariale acumulate până la anul 2009, în valoare de 13 milioane de lei.
Paradoxul situației constă în faptul că, pentru implicarea companiei Itera la Moldcarton, Igor Makarov a fost decorat de Vladimir Voronin, în octombrie 2002, cu Ordinul „Gloria Muncii”. Formal însă, distincția i-a fost acordată pentru contribuția la restabilirea și reutilarea tehnică a unor obiective industriale și pentru merite în aprovizionarea Republicii Moldova cu resurse energetice. În iunie 2004, Makarov s-a întâlnit oficial la Chișinău cu președintele Voronin, chiar în ziua în care guvernul a aprobat hotărârea privind construcția unei centrale electrice la Burlăceni de către compania Itera. În august 2005, lui Makarov i s-a conferit cetățenia Republicii Moldova.
Cetățenia moldovenească – instrument juridic de a scăpa de sancțiuni
După anul 2005, Makarov a dispărut din peisajul economic al Republicii Moldova. Tot din 2005, constrânsă de concernul Gazprom, compania Itera a încetat să mai furnizeze gaze naturale statului nostru. În rândurile guvernării comuniste din perioada 2005-2009, Markov nu se bucura de o reputație bună, deoarece a făcut multe promisiuni, dar nu a realizat nimic. Recenta sa revenire în Republica Moldova este legată, cel mai probabil, de tentativa de a se folosi de cetățenia moldovenească pentru a scăpa de sancțiunile canadiene.
În contextul invaziei Rusiei în Ucraina, Makarov a fost inclus pe lista de sancțiuni a Canadei, Marii Britanii, Australiei, Noii Zeelande și a Ucrainei. Acesta a fost sancționat deoarece, în calitate de apropiat al regimului de la Kremlin, a fost considerat complice la agresiunea militară nejustificată. Pentru a scăpa de restricțiile internaționale, Makarov a renunțat în iunie 2023 la cetățenia rusă, însă și-a păstrat cetățenia moldovenească și pe cea cipriotă. Aceasta din urmă fusese obținută în anul 2011 prin programul „cetățenie contra investiții” (așa-numitul „pașaport de aur”), care a funcționat în Cipru în perioada 2008-2012.
Ulterior, Marea Britanie, Australia și Noua Zeelandă au ridicat sancțiunile împotriva lui Makarov, pe motiv că acesta nu mai operează în sectorul energetic rus, dar nu și Canada, care le-a menținut. În ianuarie 2026, Makarov a înregistrat oficial o cerere de arbitraj împotriva Canadei la ICSID (Centrul Internațional pentru Soluționarea Litigiilor Relative la Investiții), solicitând statului canadian despăgubiri de 350 de milioane de dolari americani.
În calitate de cetățean moldovean, Makarov a invocat Tratatul Bilateral de Investiții (BIT) dintre Canada și Republica Moldova, intrat în vigoare în 2019, care reglementează promovarea și protejarea reciprocă a investițiilor. Astfel, în contextul litigiului cu statul canadian, el încearcă să își promoveze statutul de investitor moldovean pentru a-și spori șansele de câștig. Oligarhul rus consideră că o întrevedere cu prim-ministrul Republicii Moldova, Vasile Tofan (dar și cu ministrul Energiei, Dorin Junghietu, cu care s-a întâlnit, de asemenea), ar contribui la crearea acestei imagini.
„Deși cazul Makarov a provocat discuții largi în societatea moldovenească, premierul Tofan nu a oferit, deocamdată, explicații clare cu privire la modul în care a ajuns să discute cu oligarhul rus. În plenul Parlamentului, la 22 septembrie 2026 – când a fost declarată starea de urgență în sectoarele energetic și hidrologic –, șeful executivului l-a descris pe Makarov în termeni vagi, afirmând că este un om cu o „istorie interesantă”, deține cetățenia Republicii Moldova și „vrea să ne ajute”.
În mass-media a apărut informația conform căreia cel care i-ar fi facilitat legătura lui Makarov cu premierul moldovean ar fi Kurt Volker, fost ambasador al SUA la NATO și emisar special american pentru Ucraina în perioada 2017-2019. Acesta este considerat și un apropiat al lui Mike Pompeo, fost secretar de stat al SUA (2018-2021) și director al CIA (2017-2018) în timpul primei administrații a lui Donald Trump. Drept confirmare indirectă a acestei informații poate fi considerată întâlnirea dintre Tofan și Pompeo din 24 septembrie, care a avut loc la New York, în marja celei de-a 81-a sesiuni a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite.
Chiar dacă informația este veridică, iar Igor Makarov a ajuns la prim-ministrul Republicii Moldova pe filieră americano-ucraineană, oligarhul rus trebuia, în orice caz, verificat minuțios înainte de a fi mediatizat în spațiul public și prezentat drept filantrop sau mare investitor. Pentru Republica Moldova – stat care a trecut prin fenomenul oligarhizării sistemului politic, apogeul fiind atins în perioada 2016-2019, în timpul „statului captiv” controlat de regimul Plahotniuc –, orice legătură economică cu persoane dubioase poate provoca riscuri de securitate și crize de imagine.
Concluzii
Prim-ministrul Republicii Moldova, Vasile Tofan, își propune ca executivul pe care îl conduce să transforme țara într-un mediu favorabil dezvoltării afacerilor. Cu o experiență solidă în sectorul privat și în domeniul investițiilor, premierul urmărește simplificarea radicală a reglementărilor restrictive, eliminarea barierelor administrative și reducerea birocrației în relația companiilor cu statul. Totodată, Vasile Tofan le recomandă investitorilor străini să abordeze Republica Moldova ca pe o platformă strategică de conectare la piața unică europeană, dar și ca pe un pilon central în viitoarea reconstrucție a Ucrainei.
Propunerea de afaceri a miliardarului Igor Makarov se aliniază perfect cu deschiderea strategică a lui Vasile Tofan față de mediul de business, în contextul în care executivul condus de acesta își manifestă interesul pentru atragerea de capital în sectorul energetic al Republicii Moldova. Makarov, un om de afaceri format și călit în anii capitalismului sălbatic din spațiul post-sovietic, a acționat psihologic bine calculat. Pentru a fi convingător, el a speculat abil atât prioritățile personale ale prim-ministrului, cât și stringentele social-economice ale cetățenilor moldoveni: deschiderea premierului pentru investiții și, respectiv, criza energetică profundă cu care se confruntă Republica Moldova. Iar pentru a-și spori credibilitatea și atractivitatea, Makarov s-a autoprezentat drept filantrop și investitor strategic.
Totuși, „nu tot ce zboară se mănâncă” – aceasta ar trebuie să fie „lecția Makarov” pentru prim-ministrul Tofan. Este de apreciat ardoarea șefului guvernului în a dezvolta mediul de afaceri, însă acesta a comis unele erori care puteau fi evitate ușor pentru a nu provoca controverse în societate. Prima greșeală: s-a grăbit să-l prezinte public fără verificările prealabile din partea instituțiilor abilitate referitoare la trecutul lui Makarov. A doua: nu a evaluat riscurile de imagine pentru executiv generate de o eventuală asociere cu un oligarh rus aflat în preajma regimului de la Kremlin. Sunt erori specifice lipsei de experiență, din care prim-ministrul Tofan are de învățat pentru a le evita în viitor.
