Republica Moldova a intrat anul trecut într-un ciclu de exerciții electorale – locale, prezidențiale și parlamentare – în urma cărora, anul viitor, ar urma să fie resetată puterea politică la Chișinău. În acest context, alegerile prezidențiale din 20 octombrie a.c. trebuie privite ca o etapă pregătitoare pentru parlamentarele ce vor avea loc în 2025. După scrutinul și referendumul de anul acesta se vor profila scenariile pentru perioada următoare. Pe lângă aspectele legate de testarea tehnologiilor politice și a viitoarelor proiecte care vor viza alegerile parlamentare din 2025, rezultatul scrutinului prezidențial din această toamnă va fi unul foarte important pentru modul în care vor funcționa relațiile între principalele instituții ale statului, după resetarea puterii în 2025.
Contextul general al alegerilor prezidențiale
Scrutinul prezidențial din 20 octombrie a.c. va fi al 5-lea în care șeful statului este ales prin vot direct (după cel din 1991, 1996, 2016 și 2020). Pe lângă acestea, de trei ori șeful statului a fost ales de către Parlament (în 2001, 2005 și 2012). Deocamdată, niciun șef sl statului nu a fost reales prin vot direct pentru un al doilea mandat. Mircea Snegur a pierdut în anul 1996 în fața lui Petru Lucinschi, iar Igor Dodon a fost înfrânt categoric în 2020 de către Maia Sandu. Petru Lucinschi nu a ajuns să candideze pentru cel de doilea mandat în toamna anului 2000, pentru că în vara aceluiași an Parlamentul Republicii Moldova a modificat procedura de votare a șefului statului – s-a trecut de la alegerea directă la cea indirectă, adică în legislativ, cu votul a cel puțin 3/5 din deputați (61 din totalul celor 101). Unicul președinte al Republicii Moldova care a fost ales pe parcursul a două mandate consecutive a fost Vladimir Voronin (în 2001 și 2005), însă în ambele cazuri el a fost votat de către deputații din Parlament, nu direct de către alegători.
Republica Moldova, potrivit constituției, este republică parlamentară. Inițial, la momentul adoptării constituției în 1994, ea a fost un stat cu forma semiprezidențială de guvernământ. În anul 2000, în contextul disputelor politice instituționale dintre Președinție și Parlament, legislativul de la Chișinău, pentru a nu-i permite președintelui de atunci Petru Lucinschi să fie reales de către populație pentru un nou mandat, a schimbat tipul de republică – din semiprezidențială în parlamentară. Modificarea a avut loc în contextul în care Petru Lucinschi își dorea o formă prezidențială de guvernare. Totuși, deși a fost modificată forma de alegere a șefului statului, unele atribuții ale președintelui au rămas a fi proprii unei republici semiprezidențiale.
Prin ambiguitatea formei de guvernământ se explică și faptul că, în anumite situații, Republica Moldova a funcționat ca o republică prezidențială, de exemplu pe durata mandatului lui Vladimir Voronin, iar în alte circumstanțe ca o republică parlamentară, cum a fost în cazul mandatului președintelui Nicolae Timofti, deși și unul, și altul, au fost aleși de către Parlament.
Revenirea la alegerea directă a șefului statului în anul 2016, a oferit, indiscutabil, mai multă pondere Președinției în raport cu alte instituții în stat. Fiind ales de către populație, președintele ar putea juca un rol de balanță în cazul în care majoritatea parlamentară ar înregistra derapaje antidemocratice. El poate deveni un factor important de limitare a oricăror abateri de la democrație.
Dar chiar și în aceste condiții, un regim antidemocratic, cum a fost cel controlat de către oligarhul Vladimir Plahotniuc, poate inventa modalități instituționale pentru a ocoli președintele în situația în care acesta refuză să promulge vreo lege adoptată de Parlament. Ne referim, desigur, la scandalosul mecanism de suspendare temporară („pe 5 minute”) a președintelui pe motiv că acesta refuză deliberat să-și exercite atribuțiile constituționale, mecanism inventat de către Curtea Constituțională și ulterior anulat, tot printr-o decizie a Curții Constituționale, după căderea regimului Plahotniuc.
Importanța alegerilor prezidențiale pentru viitorul european al Republicii Moldova
Pentru viitorul european al Republicii Moldova ar fi ideal ca cele mai importante instituții politice în stat să fie controlate de către partide proeuropene și politicieni de vocație europeană. Mai exact, Președinția să fie condusă de către un șef de stat proeuropean, iar majoritatea în parlament să fie deținută, la fel, de forțe politice proeuropene. Altfel spus, să fie menținută situația actuală. Poate chiar, pentru creșterea competitivității și capacității actului de guvernare, ar fi indicat ca după alegerile parlamentare din 2025 o majoritate în legislativ să fie formată din câteva partide proeuropene, și nu de o guvernare monocoloră cum avem în momentul de față.
Există, însă, riscul ca după parlamentarele de anul viitor să nu mai avem o majoritate formată din partide proeuropene, ci un legislativ dominat de forțe oligarhice și proruse. Un scenariu nedorit, dar probabil, dacă e să dăm crezare unor sondaje. Din această cauză, este foarte important pentru evoluția democratică și europeană a Republicii Moldova ca la alegerile prezidențiale din 20 octombrie a.c. să învingă un candidat proeuropean autentic, indiferent cine ar fi acesta.
În acest caz, președintele proeuropean, ales prin votul direct al cetățenilor, ar putea asigura un echilibru instituțional și deveni o piedică în calea oligarhilor revanșarzi și politicienilor proruși care, cu certitudine, vor încerca să renunțe la cursul european al Republicii Moldova, înregistrând grave derapaje antidemocratice.
Sigur, președintele nu are competențe executive ca să stopeze în totalitate eventualele practici nedemocratice ale unor forțe antieuropene, dar dispune, totuși, de pârghii instituționale, pentru a nu permite o reorientare radicală a Republicii Moldova dinspre Vest spre Est. Mai ales că, potrivit articolului 86 al constituției, șeful statului are atribuții sporite în domeniul politicii externe.
Mai există și scenariul alegerii unui președinte antieuropean în toamnă și a unui Parlament cu majoritate proeuropeană absolută în 2025, dar acesta este, totuși, unul puțin probabil.
Concluzii
Pentru parcursul european al Republicii Moldova cele mai importante sunt alegerile parlamentare din 2025. Fără o majoritate proeuropeană în viitorul legislativ, dezideratul ambițios al Republicii Moldova de a adera la Uniunea Europeană în 2030 se va transforma într-o deziluzie ca multe altele. Totuși, alegerile prezidențiale își au rolul lor incontestabil pentru evoluția democratică și europeană a statului. Este imposibil ca Republica Moldova să ajungă parte a UE în 2030 fără un șef de stat proeuropean convins.
