În 2003, Vladimir Voronin a anulat Ziua Independenței, înlocuind-o cu Ziua Republicii. Motivul nu l-a dezvăluit public, dar era evident: „Ziua Independenței” provoacă în mod firesc întrebarea „independență față de cine?”.
„Încetarea stării de ocupație”
În textul Declarației de Independență se spune foarte clar: față de URSS. În calitatea sa de stat suveran și independent, Republica Moldova „cere Guvernului Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste să înceapă negocieri cu Guvernul Republicii Moldova privind încetarea stării ilegale de ocupaţie a acesteia şi să retragă trupele sovietice de pe teritoriul naţional al Republicii Moldova”.
Ziua Independenței față de Uniunea Sovietică, alias Rusia, - ieșirea din imperiu, sfârșitul ocupației, libertatea! - aceasta se sărbătorește în ziua de 27 august și acest lucru nu poate suporta un filorus. „Ziua Republicii” ascundea o intenție de a falsifica și camufla sensul sărbătorii. Dar nu numai ideea despărțirii de țara ocupantă - Uniunea Sovietică - îi repugna autodeclaratului „naționalist” Vladimir Voronin, ci și rolul tranzitoriu spre un viitor în corespundere „cu idealurile și năzuințele sfinte ale poporului în spațiul istoric și etnic al devenirii sale naționale”, prescris noului stat Republica Moldova, în Declarația de Independență.
„Poporul nostru” – poporul român
Această frază exprimă metaforic dezideratul reunificării Republicii Moldova cu România. Ne convingem, analizând în continuare textul Declarației, care invocă, de la început, „trecutul milenar al poporului nostru şi statalitatea sa neîntreruptă în spaţiul istoric şi etnic al devenirii sale naţionale”. Deși nu i se spune pe nume, „poporul nostru” e fără îndoială, întregul popor român, descris cu însuflețire patriotică în termeni care, aplicați românimii de dincoace de Prut, ar părea mult exagerați, ca să ne exprimăm eufemistic. Limbajul, tonalitatea frazei reflectă adaptarea la neașteptatele mișcări tectonice în geopolitica de atunci.
Că „spațiul istoric și etnic al devenirii sale naționale” cuprinde întregul spațiu locuit de români o confirmă și referințele la „actele de dezmembrare a teritoriului naţional de la 1775 şi 1812”, la faptul că, „fără consultarea populaţiei din Basarabia, nordul Bucovinei şi ţinutul Herţa, aceste teritorii au fost „ocupate prin forţă la 28 iunie 1940”, în urma „înţelegerii încheiate la 23 august 1939, între Guvernul U.R.S.S. şi Guvernul Germaniei”. Și trimiterea la hotărârile de oficializare a „limbii române”, de „reintroducere a alfabetului latin”, din 31 august 1989, dovedește că autorii documentului abordau viitorul Republicii Moldova în relație inevitabilă, organică, cu România.
Declarație de reunire cu România
Vasile Nedelciuc, deputat, președinte al comisiei parlamentare pentru relații externe și membru al Birolui Permanent al Parlamentului Republicii Moldova, povestea că, după ce a citit prima variantă a textului Declarației de Independență, unul dintre membrii biroului permanent a exclamat că aceasta e o declarație de reunire cu România. Varianta finală e de asemenea o declarație de reunificare, în viitor, a Republicii Moldova cu România, exprimată indirect, în termeni care să-i împace și pe deputații cu angajamente obscure. Nu ne miră faptul că unii dintre ei încearcă astăzi să discrediteze documentul spunând că a fost scris la București. (Un expert de la București a fost într-adevăr invitat la Chișinău, și a contribuit la redactare, dar stilul trădează fără dubii o scriitură locală. De exemplu cuvântul „statalitate” nici nu figura în DEX). Dacă mai punem la socoteală că, după votarea Declarației de Independență, deputații au adoptat ca imn de stat „Deșteaptă-te, române”, avem deplină claritate privind esența etno-politică a noii formațiuni statale.
Reacția Rusiei - război
Rusia a reacționat provocând războiul de pe Nistru, în martie 1992, motivat de perspectiva reunirii Republicii Moldova cu România, război care s-a soldat cu sute de morți și răniți, dar și cu acordul oficial al Chișinăului pentru dislocarea trupelor ruse de „pacificare” în „Zona de Securitate”. În martie 1994, după alegerile parlamentare din februarie, care s-au încheiat nu tocmai favorabil pentru partidele unioniste, a fost organizat un plebiscit – „La sfat cu poporul”, în cadrul căruia moldovenii au fost întrebați dacă doresc ca „Republica Moldova să se dezvolte ca un stat independent și unitar, în hotarele recunoscute de ONU, să promoveze o politică de neutralitate, să mențină relații economice reciproc avantajoase cu toate țările lumii și să garanteze tuturor cetățenilor ei drepturi egale, conform normelor dreptului internațional”. Peste 95 la sută din alegători, din cei peste 75% care s-au prezentat la urne, au răspuns da. În Constituția adoptată la 29 iulie 1994 s-a stabilit că limba oficială a Republicii Moldova este „limba moldovenească”. Răzbunându-se, deputații agrarieni (care erau în mod intenționat provocați de idioții utili ai lui Iurie Roșca), nu au acceptat nici măcar varianta propusă de Petru Lucinschi: ca „limba română” să figureze în paranteze ca sinonimă „limbii moldovenești”. (Nu considerăm că era o soluție bună, constatăm doar faptul în sine). Procesul restaurației moldoveniste a culminat cu înlocuirea imnului „Deșteaptă-te, române”, în 1995.
Restabilirea independenței
Ziua Independenței și Declarația de Independență, arsă în focul protestelor de la 7 aprilie 2009, au fost restabilite după înlăturarea PCRM de la putere, în 2009. Iar în 2013, răspunzând interpelării deputaților PL, Curta Constituțională a stabilit că Declarația de Independență nu poate fi ignorată de guvernanți, deoarece „constituie fundamentul juridic şi politic al Constituţiei”, face „corp comun cu Constituţia” și are „valoare de text constituţional primar și imuabil al blocului de constituționalitate”. Prin urmare, formularea corectă privind limba oficială a Republicii Moldova era „limba română în baza alfabetului latin”.
Abia în martie 2023, parlamentul a pus în aplicare decizia respectivă a Curții Constituționale, adoptând legea prin care sintagma „limba moldovenească” a fost înlocuită cu „limba română”, dar aceasta nu a încheiat lupta lingvistică, Moscova insistă în continuare că noi vorbim „moldoveneasca”, nu limba română, iar ceea ce spun scriitorii noștri, academiile nu contează pentru ea.
Numai că, după semnarea acordului de asociere Republica Moldova - UE, pârghiile Rusiei, mai întâi economice, apoi și cele energetice, au început să se reducă, așa încât astăzi Republica Moldova nu mai depinde nici de piața rusă, nici de Gazprom sau Rosneft. De aceea Moscova apelează la războiul hibrid și pregătește terenul pentru o operațiune militară specială, ca în Ucraina. Kremlinul suportă scrâșnind din dinți replicile Chișinăului, dar, prinsă în malaxorul din Donbas, armata rusă nu poate porni o a doua operațiune militară specială în Republica Moldova. Două operațiuni militare speciale concomitent i-ar crea probabil și unele dificultăți narative.
Goana după doi iepuri
„Setată” să oprească cu orice preț reunificarea Republicii Moldova cu România, propaganda rusă a scăpat din vedere „integrarea europeană”, care, la început, până la războiul din Ucraina, părea un drum fără capăt, fără șanse de aderare la UE. Acum, când strategia de extindere a UE s-a schimbat radical, Moscova s-a pomenit alergând în cazul Republicii Moldova după doi „iepuri”: intrarea în UE, reunificarea cu România, procese care se suprapun în mare parte, și, torpilându-l pe unul, îl frânezi și pe celălalt.
După ce spusese că nu are nimic împotrivă ca Republica Moldova să adere la UE, opunându-se, de facto, procesului de integrare prin șantaj economic, acum Moscova se vede nevoită să schimbe macazul, ca să le creeze moldovenilor aversiune față de UE, spunând că nu există șanse de aderare, că nu suntem doriți în Europa, că vom pierde independența și că vom fi împinși în război împotriva Rusiei. Aderarea Republicii Moldova la UE o face mult mai puțin accesibilă controlului, influenței ruse, și, prin urmare, cu mai mari posibilități de reunire cu România. Pentru a împiedica procesul integrării europene, FSB încercă să semene discordie, să provoace o confruntare între unioniști și europeniști.
În acest scop unioniștilor li se bagă în cap ideea să nu sprijine o guvernare proeuropeană, ci doar una care va începe imediat formalitățile de reunificare cu România. „Suveraniștii” de pe ambele maluri ale Prutului s-au și înrolat sub steagul acestei idei. Moscova a schimbat tactica, pentru a o ajusta la realitate: la această etapă, reunirea pare mai simplu de oprit, decât integrarea europeană. Măcar și prin faptul că ponderea celor care votează UE e mai mare decât a celora dispuși să voteze reunificarea. Cui pe cui se scoate.
Reunificarea discutată în Europa și SUA
Scânteia care a aprins focul discuției a fost declarația Maiei Sandu că, în cazul unui referendum ar vota reunirea cu România și că reunificarea poate fi un plan B, în cazul în care procesul aderării la UE va fi blocat. Astăzi ideea respectivă se discută în Europa și SUA, este analizată de numeroase publicații, agenții de presă, think-tank-uri, cum ar fi The Economist, Le Monde, Deutsche Welle, CEPA (Center for European Policy Analysis) - SUA, Fundația Friedrich Naumann pentru Libertate (FNF) - Germania, Liga.net și Evropeiska Pravda - Ucraina, Europa Liberă (Radio Free Europe)...
Un episod simptomatic în acest sens s-a produs în cadrul Conferinței internaționale „Lennart Meri”, desfășurată la Tallinn în mai 2026. Fostul președinte al Estoniei, Toomas Hendrik Ilves, a întrebat-o pe Maia Sandu direct: De ce nu înfăptuiți unirea cu România? Știind că aveți soluția Republicii Democrate Germane, de ce nu profitați de ea, cum a făcut Germania? „De ce nu și voi?”– s-a interesat Ilves. Răspunsul Maiei Sandu că integrarea europeană se bucură de o susținere populară mai mare și Republica Moldova își va continua calea spre UE, l-a determinat pe, președintele Muntenegrului Jakov Milatović, aflat și el pe scenă, să intervină cu replica „Poate Maia va deveni într-o zi președinta României”.
După încheierea mandatului, aș prefera să mă ocup cu grădinăritul, a replicat Maia Sandu. Moderatoarea Sylvie Kauffmann, director editorial al cotidianului francez Le Monde, a pus punct discuției remarcând: „Poți face grădinărit și în România”.
Declarația de Independență obligă
Firește, interesul pentru soluția reunirii Republicii Moldova cu România a fost generat de comportamentul irațional, agresiv al Rusiei în raport cu Ucraina. Vulnerabilitatea Republicii Moldova în fața agresiunii ruse devine problematică, îngrijorează și Ucraina, și Europa. Presa nu inventează probleme, ci le reflectă. Dacă Moscova ne-ar lăsa în pace, reunificarea nu s-ar discuta în diferite cancelarii, și presa nu ar aborda această temă.
E timpul să se includă în discuție și politicienii români de la București și la Chișinău. Inițiativa trebuie să vină de la cei din Chișinău. Îi obligă declarația de independență.
