Proiectul unui spital universitar pare unul imposibil pentru Republica Moldova. Acum 10 ani, a existat un proiect de lege care a rămas îngropat în sertarele deputaților. Tot în ultimul deceniu, vocea miniștrilor care afirmau că Republica Moldova nu poate rămâne fără un „centru de excelentă” unde să se facă medicină și cercetare deopotrivă, a ajuns, între timp, să fie fadă și nedeslușită. Până când a dispărut de tot. Actualul ministru al Sănătății, Emil Ceban, a promis, pe când era rector, că va duce la bun sfârșit proiectul noului spital universitar în Republica Moldova. Din perspectiva de ministru, lucrurile par să fie chiar mai simple. Așadar, domnule ministru, când vom avea un spital universitar în Republica Moldova?
Anul 2015. Despre Sănătate în Republica Moldova se discută în termeni ambițioși. Calitatea serviciilor medicale este o problemă căreia i se alocă timp și spațiu pentru dezbateri. Există îngrijorări că lipsa unui spital universitar periclitează calitatea instruirii medicale. De fapt, acest aspect a fost subliniat în mod prudent de experții internaționali care au analizat situația din Republica Moldova la acel moment, iar OMS și Federația Mondială de Instruire Medicală au recomandat ca țara să dezvolte infrastructura necesară pentru a susține formarea medicilor rezidenți.
În decembrie 2015 în Parlament este înregistrat un proiect de lege pentru crearea spitalului universitar, iar Ministerul Sănătății include acest obiectiv în planurile sale de acțiuni. La scurt timp însă obiectivul se năruie pe fondul rivalităților instituționale. Autoritățile n-au putut decide cine va conduce acest nou motor al dezvoltării medicale. Cineva urma să beneficieze de el, iar cineva – să piardă. Și voi explica puțin mai târziu de ce. Așa că totul a rămas blocat la nivel de inițiativă legislativă. Obiectivul a dispărut de tot și din planurile de acțiuni ale Ministerului Sănătății.
Ce sunt spitalele universitare și de ce avem nevoie de ele?
Spitalele universitare, numite „centre de cercetare” sau „medicina academică”, reprezintă motorul de dezvoltare într-un sistem de Sănătate. Spitalele universitare au la baza dezvoltării și funcționării lor trei piloni de bază: ele furnizează servicii medicale de cea mai înaltă calitate, cu cele mai avansate tehnologii disponibile, sunt centre avansate de cercetare și, la fel de important, îndeplinesc misiunea de predare și formare a personalului medical.
Sunt centre de excelență în care viitorii medici, asistenți și alți profesioniști din sănătate au la dispoziție tehnologie modernă, cercetare și îndrumare academică, dar mai ales contact direct cu pacientul. Aici învață nu doar să trateze o boală, ci și să o înțeleagă înainte să apară sau să se agraveze: să cerceteze, să observe, să caute cauzele și să înțeleagă contextul social și medical care o provoacă.
Studiile arată că beneficiile unui spital universitar se traduc și în îngrijiri mai sigure pentru pacienți. Un studiu JAMA a arătat că pacienții tratați în spitalele universitare au cu până la 20% șanse mai mari de supraviețuire comparativ cu cei tratați în spitale non-universitare. Alte cercetări nu au identificat diferențe atât de mari, însă ele confirmă că nivelul de siguranță într-un spital universitar este, în general, superior celui dintr-o instituție care nu are componenentele academice și de cercetare.
Primul spital precursor al medicinei academice de astăzi își are rădăcinile în Persia, în secolele III–IV d.Hr., în orașul Gondi-Shapur, situat în sud-vestul actualului Iran, în cadrul Imperiului Sasanid. Aici a fost creată o academie care includea o universitate, o bibliotecă și un spital de tip bimarestan, unde educația medicală se desfășura direct la patul bolnavului, sub supravegherea profesorilor. Aici, absolvenții trebuiau să susțină examene pentru a obține dreptul de a practica medicina.
Acesta a reprezentat primul model documentat de instruire clinică organizată. A fost primul pilon care a transformat medicina dintr-o știință a miturilor și magiei într-o știință bazată pe dovezi, pavând astfel drumul către apariția spitalelor universitare și a medicinei academice moderne.
Mai târziu, în perioada modernă, spitalele universitare au luat amploare, printre cele mai timpurii fiind Spitalul Universitar din Würzburg, înființat în 1581, și Universitatea din Michigan, care și-a început construcția propriului spital în 1869.
Republica Moldova nu are un spital universitar
Acum, instruirea medicală fără un spital universitar, este concepută ca un handicap al sistemului educational. Republica Moldova nu are un spital universitar. Înainte să ajungă ministru, în calitatea sa de rector reales, Emil Ceban a declarat presei următoarele: „Construcția spitalului universitar este unica activitate din planul de acțiuni pe care n-am îndeplinit-o, dar care rămâne în planurile noastre de viitor. Pentru ca universitatea să poată acorda și asistență medicală este nevoie de o voință politică mare. Este nevoie de modificarea legislației”.
În același context, Emil Ceban a spus că statul nu dispune de resurse pentru a construi un spital de la zero. În timp ce autoritățile publice se împotmolesc în bariere financiare, sectorul privat face presiuni deja de câțiva ani pentru a prelua construcția primului spital universitar sub responsabilitatea sa. „Vă dați seama, statul nu are azi bani să construiască un spital. Se modernizează, dezvoltă, reprofilează spitalele vechi, dar să fie construit de la zero... Nu sunt resurse pentru asta. Noi suntem universitate de stat, dar avem foarte multe propuneri de la privat. Privații construiesc la greu. Dar noi nu putem accepta. Business-ul se gândește la business”.
Venind din mediul academic, Emil Ceban este poate primul dintre miniștri care are pârghiile necesare pentru a relansa acest proiect, blocat mult timp de orgoliile instituționale ale celor aflați în funcții cheie.
Acum, sistemul de instruire în rezidențiat din Republica Moldova se desfășoară în cadrul clinicilor universitare integrate în marile spitale publice. Aceste baze clinice funcționează ca „insule” ale USMF „Nicolae Testemițanu”, căci ele închiriază spații extinse în spitale, asigură forță de muncă și, cel mai important, sunt adevărate motoare economice pentru aceste instituții.
Din discuțiile private cu mai mulți responsabili reiese un lucru clar: înființarea unui spital universitar ar putea lăsa multe spitale actuale fără resurse financiare, personal și pacienți. Un singur spital universitar ar reconfigura esențial arhitectura sistemului spitalicesc din Municipiul Chișinău.
Ar putea exista și alte soluții, probabil, dar despre ele este în măsură să ne vorbească chiar ministrul Sănătății.
Dincolo de interesele instituționale, prioritare trebuie să rămână binele pacientului și formarea unor profesioniști în domeniul medicinii pregătiți pentru viitor. Așadar, domnule ministru, pe când un spital universitar în Republica Moldova?
