
Pe fundalul unei eventuale stopări a livrării gazelor rusești în Transnistria, Chișinăul își mobilizează eforturile pentru a menține în funcțiune, în condiții de bombardament rusesc în Ucraina, singura linie de conexiune electrică cu România – Isaccea – Vulcănești – Moldgres – Chișinău, iar Tiraspolul a împărțit cărbunii pentru două luni ca să asigure regiunea cu lumină și pâine.
Începând cu 16 decembrie, pe întreg teritoriul Republicii Moldova, va fi instituită stare de urgență pentru două luni în conformitate cu decizia Parlamentul de joi noapte.
Riscurile pentru malul drept al Nistrului
Reprezentanții executivului susțin că sistarea furnizării de gaze în regiunea transnistreană de către Gazprom ar putea genera o criză umanitară în regiune, spre deosebire de noiembrie 2022, precum și riscuri pentru funcționarea sectorului electroenergetic din Republica Moldova, în urma suspendării contractului de către Centrala Termoelectrică Moldovenească Moldovenească (Moldgres). Această centrală, proprietate a gigantului rusesc RAO EES, funcționează pe gaze rusești și asigură pentru luna decembrie a.c. 37% din curentul electric consumat pe malul drept. Prin urmare, în condițiile stopării livrărilor de gaze rusești în stânga Nistrului, precizează Guvernul, malul drept al Nistrului este obligat să identifice noi surse de achiziție a curentului electric, în acest sens fiind necesară implicarea mai multor autorități din Republica Moldova și suportul financiar al partenerilor de dezvoltare.
Deficitul de energie electrică urmează să fie acoperit din procurările de pe bursa de energie electrică din România, în limita capacității comerciale pentru importul energiei electrice din zona de ofertare a ENTSO-E – Rețeaua europeană a operatorilor de sisteme de transport de energie electrică – către blocul comun de reglaj Ucraina – Moldova.
Situația este agravată de capacitatea limitată de import a energiei electrice alocată Ucrainei și Republicii Moldova. Pe deasupra, există riscul creșterii prețului la energia electrică de import și al imposibilității acoperirii întregului deficit.
Vulnerabilitatea este accentuată și de faptul că linia electrică de interconectare Isaccea – Vulcănești – Moldgres – Chișinău traversează teritoriul Ucrainei, ceea ce o face susceptibilă la întreruperi în cazul unor noi atacuri asupra infrastructurii energetice din țara vecină. De exemplu, pe 15 și 23 noiembrie 2022, în urma bombardamentelor rusești în regiunea Odesa, această linie a ieșit din funcțiune și Moldova a rămas în întuneric.
Riscurile pentru Transnistria
Unul dintre scopurile principale ale declarării stării de urgență de către Chișinău este asigurarea unui cadru juridic adecvat pentru acordarea ajutorului umanitar în Transnistria, inclusiv achiziționarea de gaze pentru malul stâng prin intermediul întreprinderii de stat Energocom.
Un lucru necesar, deoarece operatorul transnistrean Tiraspoltransgaz nu poate să achiziționeze gaze de pe piața liberă. În acest sens, premierul Dorin Recean a subliniat în mai multe rânduri că Chișinăul poate să livreze gaze Transnistriei doar în condiții de piață. „Vom ajuta, dar nu vom discrimina cetățenii din dreapta Nistrului. Trebuie plătite resursele energetice”, a subliniat el inclusiv în discursul rostit în fața deputaților pentru aprobarea stării de urgență, joi noapte.
Pentru viitor, a adăugat premierul, trebuie să facem din această iarnă ultima în care Kremlinul poate influența securitatea Republicii Moldova. El a relevat că vom putea scăpa de șantajul electroenergetic al Rusiei odată cu finalizarea liniei directe Chișinău – Vulcănești. Conform estimărilor șefului Unității Consolidate pentru Implementarea și Monitorizarea Proiectelor în domeniul Energeticii, Ruslan Surugiu, rețeaua respectivă va fi finalizată la sfârșitul anului 2025.
Tiraspolul așteaptă o „invervenție salvatoare”
Deși scenariul ca Transnistria să rămână fără gaze rusești este real, cei care se declară cel mai îngrijorați de „o catastrofă umanitară” în stânga Nistrului sunt decidenții de la Chișinău. La vedere și în dialogul cu Chișinăul, exponenții regimului secesionist de la Tiraspol vorbesc despre o eventuală criză energetică, dar simulează o stare de calm și speră într-o „intervenție salvatoare” din partea Federației Ruse în ultimul moment.
În realitate, singura cale de asigurare a Transnistriei cu gaze rusești rămâne Gazoductul Transbalcanic în condițiile în care autoritățile ucrainene au refuzat categoric extinderea acordului cu privire la tranzit pe teritoriul lor. Totodată, reprezentanții Chișinăului au relevat imposibilitatea ca Kievul să își schimbe decizia în această privință.
Cu toate acestea, în eventualitatea unui scenariu negativ, malul stâng al Nistrului nu are cum să se pomenească instantaneu în beznă și frig pe 1 ianuarie 2025. Conform informațiilor făcute publice atât de responsabilii de domeniul energetic de la Chișinău, precum și datele publicate de pretinsele instituții de la Tiraspol, malul stâng al Nistrului are anumite rezerve de gaze, poate folosi Hidrocentrala de la Dubăsari, care acoperă 20% din necesitățile regiunii, iar Moldgres deține o cantitate de cărbuni pentru aproximativ două luni.
„În lipsa gazului, va fi lansată în regim de urgență generarea de energie electrică pe cărbune. Volumul producției de energie electrică din cărbune este limitat, desigur, și va fi de natură exclusiv umanitară”, a spus pretinsul ministru al dezvoltării economice de la Tirapol, Serghei Obolonik, joi, într-o ședință a așa-zisului executiv. El a precizat că, în cazul unui scenariu sumbru, în decursul a 50 de zile, se va produce energie electrică pentru necesități umanitare și pentru întreprinderile care asigură securitatea alimentară în Transnistria.
Mai mult, așa-zisul executiv din stânga Nistrului a informat că lucrează nu doar la elaborarea unor programe de activitate pentru întreprinderi, ci și la stabilirea cantității de produse pentru populație. Bunăoară, se spune că brutăria din Tiraspol, care este dotată cu cuptoare electrice, poate să producă aproximativ 87.000 de pâini pe zi, cantitate suficientă pentru întreaga regiune.
O reintegrare forțată ar pune capac Republicii Moldova
Scopul principal al stării de urgență instituit de autoritățile constituționale de la Chișinău este să intervină cu ajutor umanitar pentru a menține calmul în stânga Nistrului și pentru a evita un exod masiv de populație pe malul drept.
Potrivit surselor Veridica, o prăbușire spontană a regimului separatist de la Tiraspol ar pune pe seama Guvernului de la Chișinăul întreținerea a 148.000 de pensionari și a 62.000 de șomeri, în majoritate oameni nemulțumiți. În prezent, Chișinăul nu poate să întrețină o asemenea povară. La aceste categorii sociale, se adaugă numărul mare de militari și crima organizată endemică pentru regiune.
Prin urmare, vorbind eufemistic, o soluționare rapidă a diferendului transnistrean dezavantajează autoritățile constituționale. Chișinăul estimează că o reintegrare rezonabilă a celor două maluri ale Nistrului, aflate în conflict de 33 ani, se poate realiza în următorii cinci-șapte ani.