Ce ascund așa zisele alegeri din localitățile separatiste ale Republicii Moldova, cum se explică participarea atât de anemică - 102 mii de alegători (26,01%) din circa 394 mii de alegători înscriși în listele electorale?
Curaj sau apatie?
Au sfidat transnistrenii „alegerile parlamentare”, au îndrăznit să nu meargă la secțiile de votare pentru selectarea celor 33 de deputați în „Sovietul Suprem” al „republicii”? Li s-a permis libertatea de a-și manifesta dezinteresul, apatia față de „procesul democratic” și componența celei mai importante structuri a „statalității” locale? Greu de crezut.
Sau poate liderii separatiști (și „curatorii” lor de la Kremlin) nu realizează că prezența atât de redusă la „alegeri” le subminează „stătulețul” și le pune în pericol scaunele pe care le ocupă, că o asemenea atitudine a majorității cetățenilor poate fi fatală ultimului „bastion” sovietic? De ce dar de la Moscova s-au lansat numeroase apeluri pentru a stimula și a excita „patriotismul” populației „multietnice”?
Mai curând e vorba despre dificultatea de a obține o prezență bună la vot și a menține un număr cât mai mare de alegători în liste. Prezența ar fi fost mult mai mare dacă în liste ar fi figurat doar alegătorii rămași în localitățile transnistrene, nu și cei care au locuit cândva acolo. Este de înțeles că nu se dorește divulgarea numărului real de alegători în vajnica „republică” transnistreană. Dacă cifra reală nu e 394 de mii, cum s-a anunțat, ci doar de 200 de mii de alegători sau chiar mai mică, după cum se vorbește, participarea la vot se dublează. Dar a recunoaște aceste cifre ar însemna să recunoști dezastrul, catastrofa demografică în care a ajuns „mândrul” stătuleț, avanpostul „lumii ruse”. Ceea ce, la rândul său, ar pune în lumină grotescă, ridicolă retorica belicoasă, anti-moldovenească, „patriotardă” a liderilor separatiști. Orice s-ar spune despre depopularea Republicii Moldova, prezența la vot dincoace de Nistru a fost în alegerile parlamentare peste 52 la sută, iar fără cei plecați peste hotare – 47,42%.
Optimism sau pesimism?
Despre o criză profundă pe plan economic, financiar, social, dar și geopolitic, în care se scufundă „patria” transnistreană, și din care nu prea există ieșire spre „independență” sau „lumea rusă”, decât dacă armata rusă ajunge la Odessa, vorbește și faptul că transnistrenii nu s-au înghesuit să ocupe fotoliile din „Sovietul Suprem”. În două treimi din circumscripții au candidat câte o singură persoană; la fel lipsite de atractivitate li s-au părut transnistrenilor și posturile eligibile din administrațiile publice locale – aceasta e adevărata atitudine a cetățenilor față de șansele noilor deputați de toate nivelurile de a repune „Nistrenia” pe linia de plutire.
Că spre viitorul „statalității” separatiste se privește cu puțin optimism se poate deduce și din numărul tot mai mare de transnistreni care și-au „revendicat” cetățenia moldovenească și vin să muncească pe malul drept. De presupus (poate Poliția de frontieră ne va prezenta cifrele respective) că ei contribuie și la sporirea numărului emigrărilor din Republica Moldova în ultimii câțiva ani, mânați de colapsul financiar al „stătulețului” conceput la Moscova ca „ancoră” imperială, ca „frână” pe care să apese atunci când Chișinăul face pași concreți pe drumul european și iese din „sfera de influență” a Rusiei.
Punctul de inflexiune e începutul războiului și blocarea circulației pe segmentul transnistrean al frontierei moldo-ucrainene - de atunci se putea anticipa că stoparea livrărilor de gaze pe conducta ce traversează Ucraina era doar o chestiune de timp. Chiar dacă propaganda rusă a dat vina pe Chișinău, nu putea să treacă neobservat de transnistrenii mai puțin spălați pe creier că Moscova nu a reluat imediat livrările de gaze pe ruta balcanică, cu toate că era perioada de iarnă. Deși Europa a propus ajutor în sumă de 60 milioane de euro, Tiraspolul (adică Moscova) l-a respins, ceea ce a creat impresia unui gest geopolitic cinic, duplicitar, pe socoteala cetățenilor, ca și cum ei nu ar fi capabili să înțeleagă că astfel a fost pusă pus în joc sănătatea, bunăstarea, interesul lor.
Relațiile economice și orientarea geopolitică
Cinismul, duplicitatea, agresiunea rusă au mers alături și atunci când liderul separatist Vadim Krasnoselski chema, susținut de Moscova, să fie reluate întâlnirile în formatul 5+2 sau îi propunea întâlnire președintelui „statului vecin”, Maia Sandu, în timp ce Moscova încerca să o demonizeze, declanșând un adevărat război informațional pentru a destabiliza Republica Moldova, a câștiga alegerile prezidențiale și parlamentare, și a prelua, prin partidele pro-ruse, controlul politic pe malul drept al Nistrului, cheltuind în acest scop 50 milioane de dolari în 2023, 200 milioane de dolari în 2024 și 400 milioane de dolari în 2025.
Din păcate nu există date sociologice ca să știm ce gândesc cu adevărat transnistrenii, dar proporția de votanți pentru Maia Sandu în alegerile prezidențiale, pentru PAS și Blocul Alternativa Națională – în alegerile parlamentare, ne spun că o parte considerabilă din alegătorii de peste Nistru își doresc integrarea europeană în componența Republicii Moldova. Proporția lor însă, trebuie să recunoaștem, e mult mai mică comparativ cu ponderea de 80 la sută a producției transnistrene exportate, sub drapelul și stema Republicii Moldova, spre piața UE. De altfel, și până la război, transnistrenii vindeau pe piața UE circa două treimi din produsele lor.
Ceea ce înseamnă că simplul fapt al relațiilor economice cu UE nu garantează o reorientare geopolitică a transnistrenilor (Rusia a invadat Ucraina fără să-i pese că ar putea pierde piața UE).
Strategia Chișinăului
„Oportunitatea istorică” de rezolvare a conflictului transnistrean, despre care vorbesc unii analiști în contextul actual, îndemnându-ne să profităm de ea cât mai repede, ar putea fi iluzorie, căci aceasta depinde, ca și mai înainte, nu de transnistreni, ci de Federația Rusă, care și-a dorit până acum o soluție ce transformă Republica Moldova într-o federație, cu drept de veto pentru Tiraspol (adică pentru Moscova) asupra politicii externe a statului moldav.
Și-a schimbat Moscova intențiile, a renunțat la Republica Moldova, nu mai vrea să o țină sub control? Un prim semn ar fi retragerea trupelor ruse de pe teritoriul nostru, dar nici gând la Moscova de așa ceva. Dimpotrivă, Putin declară că vrea să ocupe nu numai Donbasul, ci și Novorossia din Ucraina. Iar Novorossia, se știe, cuprindea și teritoriul transnistrean al Republicii Moldova. Din păcate, noua strategie de securitate a SUA, propusă de Trump, nu descurajează planurile expansioniste ale lui Putin și prin urmare nu ne putem aștepta că armata rusă va primi ordin să revină acasă.
Acesta ar fi testul sincerității ruse. De aceea, orice strategie sau plan de rezolvare a conflictului elaborat de Chișinău, trebuie să pornească de aici. Graba strică treaba. Cât timp Moscova ține pe teritoriul nostru unități militare, depozite de muniții și armament, cum putem să credem că ea respectă suveranitatea și e interesată de consolidarea Republicii Moldova ca stat? Ucraina trebuie să aibă și ea un cuvânt de spus, căci în joc e și securitatea ei.
În aceste condiții strategia pașilor mici rămâne cea optimă în procesul de reglementare transnistreană, dar nu pași mici spre recunoașterea „statalității” transnistrene, ca până nu demult, ci spre circulația liberă a cetățenilor, spre înlăturarea segregării lingvistice și culturale (soarta școlilor cu predare în limba română fiind o prioritate), spre integrarea transnistrenilor în spațiul economic, informațional, cultural, educațional al Republicii Moldova.
