Reforma administrativ-teritorială a ajuns în punctul de unde nu se mai poate da înapoi, oricât s-ar dori. Toate pretextele posibile au fost epuizate. E ca o intervenție chirurgicală a cărei amânare pune în pericol viața pacientului. Nu numai integrarea europeană, funcționarea și existența statului Republica Moldova, care respiră greu, va fi periclitată dacă se renunță sau se tărăgănează reforma respectivă.
De ce nu se mai poate amâna
E important ca acest lucru să fie înțeles și de politicieni, și de cetățeni. Orice partid, dacă ar fi în locul PAS, ar proceda la fel, cu condiția că urmărește interesul național. Politicienii pentru care e cu atât mai bine cu cât e mai rău au ocazia să obțină acest efect, dacă reușesc să stopeze mersul reformei anunțate de guvern. De aceea este important ca guvernarea PAS să explice nu numai cum va proceda, ci și de ce nu se mai poate amâna, nici măcar pentru un an, reducerea numărului de primării.
Până la 31 august a.c., 561 de primării (63%) s-au unit benevol în comune mai mari, iar restul 254 urmează să fie comasate în mod obligatoriu - deducem că o parte considerabilă (37 la sută) de comune (sau unități administrative de nivelul I) se află pe poziții divergente față de intențiile guvernului. Există cetățeni care cred că reforma nu e necesitate economică, ci o opțiune geopolitică, un „capriciu” al celor de la Bruxelles care nu suportă din motive ideologice sistemul administrativ-teritorial sovietic.
Comuniștii și socialiștii adâncesc aceste divergențe spunând că dispariția multor primării (600) va însemna și îndepărtarea unor servicii de cetățenii din satele mici, care ar putea rămâne și fără reprezentare directă și fără buget local, ceea ce ar accelera procesul depopulării. Sunt probleme reale, și guvernul trebuie să-i convingă pe cetățeni că ele au fost luate în considerare, prin modul în care vor fi formate consiliile și bugetele primăriilor.
Toate viciile concentrate la un loc
În general, în întârzierea acestei reforme se întâlnesc toate problemele, toate vulnerabilitățile și viciile elitei politice, ale statului și ale societății moldave în general: lipsa curajului politic și geopolitic, amânarea la nesfârșit a deciziilor importante, punerea intereselor personale, de partid sau de grup mai presus de interesele publice, teama de a se despărți de trecut, de „raioanele” sovietice, încercarea de a împăca capra și varza, lupul și oaia, iluzia „vițelului blând” că ar putea huzuri profitând de rivalitatea dintre est și vest... Din acest unghi de vedere, schimbarea sistemului administrativ-teritorial poate fi considerată reforma reformelor, un test de adecvare la noile realități financiare, economice, geografice, geopolitice atât a clasei politice, a aparatului administrativ, a funcționarilor, cât și a societății, a cetățenilor. Îl vom trece sau nu, se va vedea foarte curând.
Dacă nu reîmpărțim teritoriul Republicii Moldova în așa fel încât să obținem o structură administrativă optimă, eficientă, până în 2028, va trebui să amânăm și termenul de încheiere a negocierilor și cel pe care l-a stabilit guvernarea PAS pentru a obține statutul de membru, anul 2030. Reforma administrativă figurează în condițiile obligatoriu de îndeplinit pentru a adera la UE, altfel rămânem în rolul de candidat veșnic, purtând negocieri nesfârșite, fără a ne apropia de obiectivul visat. Aici se mai adaugă și faptul că printre condițiile de obținere a celor 1,9 miliarde de euro promise de UE pentru creștere economică și dezvoltarea infrastructurii este inclusă și reforma administrativ-teritorială. UE nu va ajuta financiar un stat care nu-și optimizează în mod elementar cheltuielile administrative. Iar fără investițiile UE nu vom avea investiții. Este greu de imaginat că, în actualele condiții geopolitice, va mai investi cineva în Republica Moldova.
Dar și făcând abstracție de integrarea europeană, deficitul bugetar în creștere nu ne mai permite luxul să întreținem un aparat birocratic cu cheltuieli tot mai mari, în timp ce populația care „cotizează” la veniturile bugetare se reduce într-un ritm alarmant. Dacă în urma reducerii aparatului consiliilor raionale și a președintelui de raion, a cheltuielilor pentru servicii și întreținerea clădirilor respective se va obține o economie de 1 miliard de lei (cam cât se cheltuiește astăzi), fără a avea de suferit calitatea deciziilor administrative, reforma are sens.
Lipsa de cadre
Comasarea primăriilor e necesară și din alte rațiuni decât pur financiare. Așa cum arată acum, majoritatea primăriilor, administrațiilor locale de nivelul doi (raioane) nu dispun de capacități, de cadre în primul rând, pentru a elabora și gestiona proiecte importante de investiții, finanțate de UE și din alte surse. Conform proiectului prezentat de premierul Vasile Tofan, reforma va urmări în mod special consolidarea primăriilor, transformarea lor în structuri capabile să facă față necesităților manageriale din ziua de azi și să ofere cetățenilor serviciile necesare, inclusiv cele pe care le asigura până acum administrația raională.
Numărul primăriilor se va reduce de la 892 la 292, ceea ce ar însemna că, în medie, unei primării îi vor reveni peste 8 mii de locuitori (astăzi fiind aproximativ 1700). Pentru comparație: În Lituania au rămas 60 de primării cu media de locuitori de aproximativ 48 mii per primărie. În Letonia – 43 primării, cu media de aproximativ 43 mii de locuitori per primărie, iar în Estonia, la fiecare din cele 78 de primării rămase îi revine în medie 17,4 mii de locuitori.
Un alt factor constrângător, care determină guvernarea să se grăbească cu această reformă sunt alegerile locale generale din noiembrie 2027, care nu pot fi amânate. E firesc ca ele să fie organizate în condițiile noii structuri administrativ-teritoriale, pentru a forma noile administrații locale de gradul I și II, primării, municipii și, eventual, județe sau regiuni.
Factorul personal și o gară mare
Ca și în multe alte cazuri, factorul personal – un nou prim-ministru - a fost decisiv în adoptarea unei variante mai radicale de reformă – împărțirea teritoriului Republicii Moldova în trei regiuni – Nord, Centru și Sud, nu în 10 raioane, cum prevedea reforma anunțată de guvernul precedent. Cuprinzând 9, 11 și, respectiv, 7 raioane, cu o populație rezidentă de, aproximativ, 500 mii, 670 mii și 280 mii de oameni, noile unități teritoriale sunt comparabile ca număr de locuitori cu județele de peste Prut (Botoșani – 392 mii, Iași – 970 mii, Vaslui – 375 mii, Galați – 496 mii) și e firesc să li se spună județe care să poarte numele fie ale centrelor județene, fie alese după alte criterii. Denumirile Nord, Centru, Sud s-ar potrivi dacă am privi Republica Moldova ca pe o gară mai mare, ar simplifica orientarea pasagerilor, indicând locurile de concentrare a trenurilor în funcție de circuitul lor pe direcții geografice. Pentru unități administrativ-teritoriale avem nevoie de alte repere care să nu fie străine de tradiția noastră identitară, istorică și culturală.
Numărul contează
Nu e clar de ce municipiul Taraclia cu doar 26 mii de locuitori nu poate fi inclus în regiunea de sud. Dacă e consecința presiunilor de la Sofia, care dorește ca bulgarii basarabeni să se bucure de aceleași privilegii, ca și găgăuzii, răspunsul ar fi că numărul contează. Dacă punem în aplicare principiul etnic fără să ținem cont de numărul comunității etnice, ar trebui să formăm un municipiu aparte – Dealul Sorocii, în cadrul orașului Soroca. Și raioanele transnistrene, și Tighina, care nu sunt menționate în proiectul reformei, pot fi alăturate regiunilor (județelor) cu care se învecinează.
În linii generale, proiectul prezentat de guvern pare să combine două abordări: una, moderată, care să se bazeze pe vechea împărțire administrativ-teritorială operând doar comasări, concentrări în unități mai mari, și alta radicală, care prevede municipalizarea centrelor raionale și preluarea de către primăriile municipale a serviciilor acordate populației de către consiliile și executivele raionale. Din acest unghi de vedere, se evidențiază Municipiul Ungheni, care a integrat 18 sate din raion, atingând cifra de peste 42 mii de locuitori, și orașul Călărași, care a „absorbit” 16 sate din jurul său, având în total 26 mii de locuitori. Municipiul Edineț și orașul Rezina au reușit să atragă câte 8 sate din vecinătate.
Reușita reformei va depinde de faptul cum vor fi împărțite împuternicirile între guvernul central, centrul regional (județan) și primării, dacă se vor bucura, în sfârșit, autoritățile locale de autonomia promisă sau nu. Și dacă serviciile vor fi digitalizate.
La reforme administrativ-teritoriale au recurs și unele state care se aflau în condiții economice, financiare de invidiat pentru un stat ca Republica Moldova. Iată câteva exemple (pescuite cu ajutorul Google AI), pentru a le îndulci unor cetățeni de-ai noștri „pilula” amară a dispariției primăriei din satul natal:
În Suedia, în 1952, numărul comunelor a fost redus de la aproximativ 2.500 la 1.037. În 1971, s-a efectuat o nouă comasare, de la 1037 la 278, primăriile bucurându-se de o autonomie financiară reală, colectând propriul impozit pe venit, având grijă de școli, grădinițe, îngrijirea bătrânilor.
În Marea Britanie, în anii 70 și 90, în locul sistemului administrativ pe mai multe niveluri (comună-district-județ) s-au creat „autorități unitare” (Unitary Authorities), simplificându-se astfel luarea deciziilor și asigurarea funcționării serviciilor comunale, începând cu strângerea gunoiului până la procesul educațional.
Japonia, în perioada 1999-2006, a redus numărul municipiilor de la 3232 la 1820, salvând sute de comunități rurale de la faliment.
Danemarca, în 2007, a redus numărul primăriilor (municipalităților) de la 271 la 98, stabilind un prag minim de 20.000 de locuitori pentru o primărie. Cele 14 regiuni au fost recroite, obținându-se 5 regiuni mari. Bugetele primăriilor, responsabilitățile lor au crescut substanțial, lor revenindu-le să se ocupe de asistență socială, locuri de muncă, drumuri, mediu. Serviciile au fost digitalizate, ca cetățenii să nu meargă la primărie, ci să le poată accesa online.
