Decembrie e luna bilanțurilor și a retrospecțiilor. E luna când tragem linie și separăm reușitele de eșecuri. În ultimii ani însă, guvernările ne-au mai învățat un lucru – între Crăciun și Revelion își fac loc reforme neașteptate, nepopulare, care profită de vulnerabilitatea unei opinii publice aflate în pauză de vigilență. Așadar, decembrie mai e, de câțiva ani încoace, luna reformelor menite să evite riposta. Astfel, în loc de o retrospectivă obișnuită, vă provoc să privim înapoi la cele mai neașteptate reforme din sistemul de Sănătate care s-au produs în ajunul sărbătorilor de iarnă și, bineînțeles, să vedem evoluția acestora și în ce măsură promisiunile de atunci corespund cu realitatea de azi.
Decembrie 2022 – o inițiativă legislativă a mai multor deputați strecurată pe agenda Parlamentului prevede o centralizare fără precedent a sistemului de Sănătate. Toate spitalele raionale, cu excepția celor din UTA Găgăuzia, 31 la număr, urmau să treacă din subordinea consiliilor raionale în subordinea Ministerului Sănătății. Pentru că este învestit cu misiunea de a elabora politici publice eficiente pentru domeniul în care activează, ca și organ central de specialitate, Ministerul Sănătății ar fi trebuit să-și asume inițiativa. Folosindu-se de câțiva deputați din partidul de la guvernare, Ministerul Sănătății și-a făcut munca mai ușoară – nu a mai fost nevoie de dezbateri publice extinse, veritabile, unde părțile implicate să poată să-și expună punctele de vedere. În urma unor vizite în teritorii, unde ministrul Sănătății a dat din deget adversarilor, proiectul a fost totuși înaintat în Parlament și votat în lectură finală pe 29 decembrie 2022.
De ce a fost nevoie de atâta grabă?
În 2022, guvernarea avea încă un argument forte pentru o astfel de mișcare fără precedent. Aceasta este regionalizarea sistemului spitalicesc, o măsură prevăzută în Planul de acțiuni al Guvernului pentru anii 2021-2022. În noiembrie 2022, trebuia să fie gata conceptul de modernizare și regionalizare a serviciului spitalicesc, mai exact să fie pregătit un proiect de Hotărâre privind serviciile medicale, iar acesta să fie prezentat Parlamentului (Activitatea 10.16). Atunci, Ministerul Sănătății argumenta că știe cum trebuie făcută reforma, doar că administrațiile publice locale se opun. Dan Perciun, acum ministru al Educației și fost președinte al Comisiei parlamentare protecție socială, sănătate și familie, declara în presă următoarele: „Aspectul esențial și fundamental este schimbarea fondatorului. Tot procesul de reformare înseamnă regionalizare, specializare, reprofilarea spitalelor, dar nu poți s-o faci fără să deții controlul asupra rețelei spitalicești. Dacă spitalul din Dondușeni este mai bun decât spitalul din Soroca și decât cel din Florești la operațiile de cataractă, pentru că are medici și este dotat, atunci să decidem ca spitalul din Dondușeni să devină centrul regional de cataractă. Dacă spitalul din Florești e mai bun pe protezare de șold, atunci acesta să poată fi desemnat centru regional pentru asemenea operații. Dacă Ministerul Sănătății decide ca în spitalul din Dondușeni de anul viitor să nu mai existe o secție de chirurgie, pentru că nu mai are cine opera, pentru că acolo sunt 17 pensionari din 26 de medici, dar trebuie să se reprofileze în servicii de îngrijire paliativă și deservirea bolilor cronice, să poată să facă asta, fără să trebuiască pe fiecare chichiță mică să negocieze cu Consiliul raional”.
Votarea în grabă a trecerii spitalelor în subordinea Ministerului Sănătății mai era justificată și de faptul că la final de an, de obicei, spitalele încheie contracte de finanțare cu Compania Națională de Asigurări în Medicină. De obicei, contractele se încheie la finalul lunii decembrie pentru anul următor. Odată semnate, contractele urmează să fie îndeplinite pe parcursul anului următor, fără schimbări esențiale în spectrul de servicii.
În ziua votării proiectului de lege în Parlament, Dan Perciun declara că într-o lună Ministerul Sănătății va face public un concept de regionalizare. Trebuia să se întâmple în ianuarie 2023. În câteva zile suntem în ianuarie 2025, iar un concept de regionalizare nu a mai fost făcut public. Mai mult, din Planul de acțiuni al Ministerului Sănătății, precum și din Planul de acțiuni al Guvernului a dispărut orice urmă de intenție de a regionaliza sistemul spitalicesc. Așadar, ce s-a întâmplat între timp?
Reforma a fost înlocuită cu laude electorale
În ultimii doi ani Ministerul Sănătății a început să pompeze bani în spitalele pe care și le-a atribuit, prin procurări de echipamente și reparații, resurse care provin deopotrivă din proiecte de finanțare, dar și din bani publici. Comunicatele și știrile pozitive despre dotarea spitalelor raionale au început să curgă – au fost cumpărate generatoare electrice, stații de oxigen, aparate de imagistică, de radiologie, au fost reparate acoperișuri, în 10 spitale raionale au fost deschise centre primare pentru intervenția de urgență în AVC. Ministerul Sănătății anunța că suma investițiilor în spitalele raionale a crescut la jumătate de miliard de lei. Comunicatele Ministerului Sănătății au început să semene cu cele ale partidelor din campaniile electorale – Ministerul Sănătății „continuă să facă lucruri utile pentru oameni” sau „continuăm să aducem serviciile medicale moderne cât mai aproape de oameni”.
În timp ce o parte din investiții sunt justificate, majoritatea sunt discutabile, în pofida entuziasmului din raioane. Pentru că pomparea acestor resurse are loc fără o analiză și o viziune clară a modului în care urmează să se dezvolte sistemul spitalicesc. Or, Ministerul Sănătății tocmai asta a promis – o reformă a sistemului spitalicesc din Republica Moldova, care este o reminiscență a sistemului sovietic, mult prea învechit, cu prea multe spitale care nu oferă performanță, nu răspund necesităților medicale ale populației, cu același spectru de servicii ineficiente în teritorii și cu câteva spitale dezvoltate concentrate în municipiul Chișinău.
Spitalele, cel mai mare consumator ai banilor din Sănătate
Ca să înțelegem unde suntem, trebuie să analizăm câteva date. În Republica Moldova funcționează 17 „spitale republicane”, 45 de spitale municipale și raionale, 6 spitale departamentale și 17 spitale private. „Arhitectura” sistemului actual este o reminiscență a sistemului sovietic (Semașco). Am moștenit prea multe spitale pentru numărul destul de mic al populației rezidente acum în Republica Moldova.
Acum, toate aceste spitale consumă anual peste 8 miliarde de lei, iar suma este în continuă creștere. Pentru anul 2025, este prevăzută o sumă de 8,6 miliarde de lei, jumătate din suma totală disponibilă pentru întreg sistemul de Sănătate. Ce performanțe generează sistemul spitalicesc acum? Greu de spus. O analiză calitativă nu există, însă este cert că pentru maladiile care provoacă cea mai mare morbiditate și mortalitate nu există medici în mai bine de jumătate din spitalele raionale. Majoritatea spitalelor raionale se confruntă cu o lipsă acută de cadre.
De asemenea, datele mai arată că 6 din 10 pacienți internați în spitalele din țară sunt aduși cu Urgența și doar 4 din 10 se internează programat. Acest lucru denotă o lipsă periculoasă de predictibilitate pentru sistemul spitalicesc, care rezidă din funcționarea defectuoasă a medicinei de familie. Datele CNAM arată că doar 2 cetățeni moldoveni din 10 sunt programați pentru internare de un medic de familie.
Un alt aspect important - populația a suferit schimbări esențiale în ultimele decenii: în primul rând populația îmbătrânește, se nasc mai puțini copii, mortalitatea și morbiditatea sunt determinate acum de alte maladii, în special de boli cardiovasculare, cancer, boli digestive. Asta înseamnă că avem nevoie la nivel de teritorii anume de aceste servicii. Dar ce fel de servicii acordă spitalele raionale și în ce măsură corespund ele cu nevoile medicale ale oamenilor? O analiză superficială a datelor publice ne arată că în 18 raioane nu există niciun pat destinat pentru pacienții cu profil cardiologic, în 11 raioane nu există niciun pat cu profil neurologic, în 28 de raioane nu există paturi cu profil urologic și niciun raion nu dispune de paturi cu profil oncologic. În 31 de raioane lipsesc paturile cu profil gastroenterologic. În doar 3 spitale raionale există paturi cu profil neonatologic – în Hâncești, Orhei și Ungheni. În toată țara există doar 239 de paturi pentru servicii paliative.
Încă un aspect important de menționat: într-un singur an la spitalul din Dondușeni s-au făcut 465 de intervenții chirurgicale, indiferent de profil. Asta înseamnă că chirurgii de aici au făcut, în medie, mai puțin de 2 operații pe zi. Vorbim de activitatea chirurgicală a întregului spital. La spitalul din Șoldănești s-au făcut 311 intervenții chirurgicale, dintre care 64 la copii. Vă dați seama ce dexteritate are un chirurg pediatru care face 64 de intervenții într-un an? Maternitățile – aceeași problemă. În unele maternități are loc câte o naștere la fiecare două sau chiar zile (Anenii Noi, Vulcănești). Care poate fi performanța unor astfel de maternități și care sunt raționamentele economice pentru a le menține?
Asta nu înseamnă că toate spitalele raionale trebuie să dispună de cardiologi, neurologi, oncologi și neonatologi. Și, desigur, nu în fiecare spital este nevoie de maternități și secții de chirurgie cu tehnologie de ultimă generație. Tocmai de aceea, Ministerul Sănătății trebuia să vină cu o strategie – să înțelegem ce servicii sunt vitale și unde. Respectiv, ce putem face cu instituțiile medicale care necesită reorganizare. La fel, Ministerul Sănătății trebuia să răspundă la întrebarea – ce facem cu resursele umane în Sănătate pentru următorii 10 ani cel puțin? De ce specializări vom avea nevoie cel mai mult, ce specializări se vor dovedi a fi mai puțin necesare și cum valorificăm resursele umane existente?
O trișare prin investiții aleatorii poate salva imaginea unui minister, dar numai pe termen scurt.
Ceea ce se întâmplă acum este o mimare a modernizării care ne va costa prea mult în câțiva ani. Primul semn că maratonul procurărilor de echipamente a fost gândit superficial, fără o analiză măcar și superficială, a apărut la doar câteva luni. Ministerul Sănătății nu și-a calibrat investițiile de echipamente la necesitatea de resurse umane în raioane care să poată folosi acele echipamente. Autoritățile s-au pomenit că medicii din noile centre de AVC nu știau cum să interpreteze rezultatele investigațiilor de imagistică. Astfel, deși erau făcute în raioane, investigațiile trebuiau trimise la Chișinău ca acestea să fie interpretate, iar rezultatele să fie trimise înapoi. Astfel, s-a ajuns la nevoia de a deschide o nouă structură – un centru de diagnostic imagistic – care să se ocupe de interpretarea investigațiilor. Ministerul Sănătății a trebuit chiar să facă modificări la Hotărârea de Guvern privind tarifele pentru serviciile medico-sanitare, astfel încât să existe prețuri separate pentru „descrierea și interpretarea rezultatelor” la tomografii computerizate, angiografii, imagistica prin rezonanță magnetică etc.
Subiectul reformei spitalelor este unul vechi, de cel puțin 15 ani, iar miniștrii care s-au avântat să înfăptuiască reforma au plătit inclusiv cu propriile funcții erorile pe care le-au admis. Un exemplu – Ruxanda Glavan, ex-ministru din tabăra democraților care a fost forțată să se retragă din funcție imediat după ce și-a prezentat conceptul de regionalizare. Ex-ministrul Andrei Usatîi între anii 2011-2015 și-a făcut întors sistemul împotriva sa, încercând să instituie un management comun la mai multe spitale prin simplu ordin de ministru. Ceilalți miniștri care au urmat - Mircea Buga, Svetlana Cibotaru, Silvia Radu, Viorica Dumbrăveanu - nici n-au îndrăznit să pună pe masa Guvernului un concept de reformă.
Anul 2024 a fost un an electoral cu mize mari, iar rezultatele scrutinului din 20 octombrie au arătat că imaginea partidului de la guvernare este extrem de fragilă. O reformă nepopulară i-ar putea fi fatală pentru alegerile parlamentare de anul viitor. Ministerul Sănătății a scăpat de remanierile post-electorale anunțate de premier. Sănătatea este un fel de cutie a Pandorei. Doar că guvernarea de la Chișinău este, mai degrabă, naivă dacă crede că poate ascunde la întuneric, pe cel mai îndepărtat raft, cutia cu „eșecurile de la Sănătate”. S-ar putea ca aceasta să fie deschisă la momentul nepotrivit. Poate chiar înainte de alegeri. Și nu de dragul sistemului.
