Între 15 și 20 de mii de turiști străini estimativ au vizitat anul acesta Chișinăul de Ziua Vinului. Toate locurile de cazare din Capitală au fost rezervate, iar dacă reieșim dintr-o medie de 500 euro pentru trei zile de cazare, vorbim de un aport economic de 10 milioane de euro. Prețurile au fost mari în weekendul 4-5 octombrie a.c.
“Cifra se dublează ușor, când înțelegem că, pe lângă zbor și cazare, oaspeții au mai avut cheltuieli pentru băutură și mâncare, pentru suvenire, transport, etc. Cred că estimăm un efect economic de cel puțin 20 de milioane de euro”, a comunicat pentru Veridica directorul Oficiului Național al Viei și Vinului, Ștefan Iamandi.
Anul 2025 a fost un an plin pentru Wine of Moldova. În primăvară, Chișinăul a găzduit Congresul Mondial al Viei și Vinului; vara a urmat sesiunea de spumante a Concours Mondial de Bruxelles, iar toamna a culminat cu Ziua Vinului. Sunt evenimente care ne pun pe harta turistică a lumii.
“La toate evenimentele, am încercat să comunicăm strategic despre Vinul Moldovei. Și cred că efectul s-a văzut cu ochiul liber: ați observat, cu siguranță, numărul mare de turiști străini de Ziua Vinului. Era o atmosferă absolut superbă, europeană”, spune directorul Wine of Moldova.
Pot să-i confirm personal declarațiile: la sărbătoare, am avut ocazia să țin două master-class-uri la așa-numita “Școală a Vinului”. Am mai făcut acest lucru și în trecut, dar pentru prima dată am avut cam jumătate dintre “studenți” oaspeți străini. A trebuit să trec din mers la prezentare în engleză. Erau turiști din Polonia, Germania, Franța.
Pe lângă publicitatea în Republica Moldova, Oficiul Vinului a făcut campanii mediatice în România, Olanda, Polonia sau Danemarca.
Vânzări în creștere și recorduri de participare
În primul weekend al lunii octombrie, Piața Marii Adunări Naționale s-a transformat într-o veritabilă hartă a „terroir”-ului local, adunând pe aceeași platformă un număr de record de 106 vinării, dintre care – 43 de vinificatori mici.
În corturi de același fel, producătorii de vin mari și mici s-au aliniat pe ambele sensuri ale Pieții Marii Adunări Naționale. Mai spre Buiucani, era amenajată și o zonă de “street food”, cu frigărui, plăcinte, tulburel, dar și alte delicii gastronomice locale.
S-a mai făcut o “reformă digitală” a sărbătorii. În premieră, oaspeții puteau cumpără un “Carnet al degustatorului”. De fapt, o aplicație pe telefon. Cu el, primeau un pahar ecologic de tritan, cu care să deguste până la 12 vinuri, la alegere, scanând QR-codul de fiecare dată.
Pe de o parte, utilizatorii vedeau on-line informații despre vinul pe care-l degustă, în timp ce organizatorii au avut rapoarte în timp real despre numărul de vizitatori.
Peste 9.000 de oaspeți și-au achiziționat un „Carnet al Degustătorului”, ceea le-a permis să exploreze Vinul Moldovei prin gust, arome și poveștile vinificatorilor.
În baza carnetelor, au fost înregistrate circa 85 mii de degustări, aproape de două ori mai mult ca anul trecut.
“Doar în prima zi, cea ploioasă, s-au vândut 5 200 de Carnete de degustare, tot atâtea căte s-au vândut anul trecut în ambele zile. La un moment dat, am avut emoții, cumpărasem în ajun 10 mii de pahare și era cât pe ce să ne pomenim că nu mai avem pahare. Dar, a trecut cu bine”, mărturisește șeful ONVV.
Analiza preferințelor vizitatorilor, realizată pe baza datelor colectate din „Carnetul Degustătorului”, evidențiază o creștere semnificativă a interesului pentru toate categoriile de vinuri.
Vinurile albe au fost cele mai apreciate, reprezentând 36,3% din totalul degustărilor – echivalentul a 30 763 de pahare, o cifră dublă față de anul 2024, când au fost înregistrate 18 794 de degustări de vin alb.
Pe locul al doilea se află vinurile roșii, care au înregistrat o pondere de 35,3% sau 29 931 de pahare degustate, aproape dublu comparativ cu ediția anterioară, când au fost notate 15 903 de degustări.
Vinurile spumante completează topul preferințelor, cu o pondere de 15,6% și 13 199 de degustări, în creștere semnificativă față de cele 8 107 înregistrate în 2024.
În același timp, vinurile rosé au reprezentat 9,1% din totalul degustărilor – echivalentul a 7 733 de pahare, față de 5 938 în anul precedent.
Divinurile încheie clasamentul, cu 3,6% din totalul degustărilor, adică 3 021 de pahare, dublu comparativ cu anul trecut (1 581).
Anul viitor vom avea ediție aniversară
Mă indignam acum câțiva ani că, înainte cu o lună de Ziua Vinului, încă nu era clară data evenimentului, iar de program nici vorbă.
Iată că nu a reușit să se termine bine ediția actuală, că organizatorii deja publică pe Facebook date despre evenimentul de anul viitor. E bine!
Am remarcat anul acesta o bună organizare, mulți-mulți turiști străini, o atmosferă sănătoasă, “europeană”, dacă vreți, și o bună promovare.
De exemplu, în aeroportul din Barcelona pe ecrane, în perioada evenimentului, era derulată publicitate cu o companie aeriană care are zbor la “wine day” în Moldova. În Barcelona!
Am vorbit cu mai mulți oaspeți străini ce păreau încântați de aflarea lor aici. Unii au revenit al doilea an exclusiv pentru acest eveniment.
Urmează o ediție jubiliară, cu numărul 25. Sper ca organizatorii să țină ritmul, ba mai mult — să se aștepte la o complicație a taskurilor: vor fi mai mulți turiști, va fi mai greu. Dar, e important să ținem piept și să arătăm lumii că suntem civilizație europeană și putem organiza evenimente de talie internațională.
Ziua Vinului a fost instituită oficial în 2002, devenind una dintre cele mai mari sărbători publice din Republica Moldova și cel mai important eveniment vinicol din Europa de Est. Cu timpul, a devenit o platformă internațională de promovare a brandului de țară „Wine of Moldova. A Legend Alive”.
Arcadie Foșnea de la Crama Mircești crede că Ziua Vinului (care în realitate înseamnă două zile, sâmbătă și duminică) ar trebui extinsă pe mai multe zile. “Am văzut turiști străini, toate vinăriile care au organizat evenimente proprii, au fost integral rezervate. Fizic, nu mai există spațiu, dar putem să o extindem pe mai multe zile”, spune vinificatorul.
Directorul ONVV afirmă, la rândul său, că sunt examinate mai multe scenarii. “Discutăm poate despre extinderea locației, ca la Hramul Capitalei, să ne extindem până la strada Alecsandri. Vom adresa și mai multe invitații pe plan extern. Urmează un jubileu de 25 de ani și, cu siguranță, vom face ceva deosebit”, spune Ștefan Iamandi.
Va fi pe 3-4 octombrie 2026. Probabil, ar fi bine să vă luați de pe acum o cazare și zbor. Ulterior va fi mai scump.